Guvernul a amânat plata drepturilor salariale prevăzute prin hotărâri judecătoreşti
„Guvernul a adoptat astăzi o ordonanţă de urgenţă privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul
bugetar, decizie luată ca urmare a constrângerilor bugetare impuse de situaţie economică actuală”, a declarat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Potrivit actului normativ, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, devenite executorii până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se va face astfel: 34% din valoarea titlului executoriu – în anul 2012, şi 33% din valoarea titlului executoriu – în anul 2013, respectiv în anul 2014.Prin această decizie, Guvernul a amânat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi salariale stabilite în favoarea personalului bugetar. Potrivit OUG 71/2009, aceste drepturi câştigate în instanţă urmau să fie plătite eşalonat începând cu anul 2010, pentru hotărârile devenite executorii până la sfârşitul anului 2009, şi începând cu 2011 – pentru cele devenite executorii până la finalul acestui an.Actul normativ se referă la autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură astfel:
Ø integral din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele fondurilor speciale, după caz;
Ø din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
Ø integral din venituri proprii.
Cuantumul sumelor rezultate din titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sectorul bugetar este de 2.163 milioane de lei, reprezentând 0,4% din PIB.
„În aceste condiţii, decizia Guvernului privind eşalonarea plăţii acestor drepturi salariale câştigate în instanţă are scopul menţinerii echilibrelor bugetare şi, implicit respectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvern” a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Guvernul a aprobat un act normativ care asigură acces neîntrerupt al populaţiei la medicamente
Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi o Ordonanţă de Urgenţă prin care casele de asigurări de sănătate şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se autorizează să încheie angajamente legale suplimentare în anul 2010, în limita a 500 milioane de lei, pentru plata medicamentelor cu şi fără contribuţie personală, a anunţat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
„Actul normativ are drept deziderat asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fără contribuţie personală, acordată în ambulatoriu. Neasigurarea suplimentară a creditelor de angajament ar conduce la imposibilitatea acordării tratamentului medicamentos în ambulatoriu, fapt ce ar avea un impact negativ major asupra stării de sănătate a pacienţilor, cu consecinţe ireversibile asupra vieţii acestora”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
Tot în şedinţa de astăzi, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern pentru achiziţionarea de vaccin BCG cu sprijinul Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), organizaţie interguvernamentală internaţională constituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.Ministrul Sănătăţii a afirmat că în baza acestui act normativ Ministerul Sănătăţii urmează să achiziţioneze 1.000.000 de doze de vaccin anti-TBC, astfel încât să se poată asigura recuperarea la vaccinare a tuturor copiilor născuţi în perioada februarie – mai 2010, precum şi vaccinarea tuturor nou – născuţilor din următoarele 9 luni, aşa cum este prevăzut în Programului Naţional de Imunizări.Costurile pe care le implică achiziţionarea cantităţii de 1.000.000 doze de vaccin BCG este de 81.732 USD, din care 30% vor fi plătiţi în avans, a precizat ministrul Sănătăţii. „Pentru o doză de vaccin vom plăti 27 de bani, costuri inferioare valoric celor achiziţionate anul trecut de la Institutul Cantacuzino”, a adăugat ministrul Cseke Attila. Ministrul Sănătăţii a estimat că achiziţia celor 1.000.000 de doze de vaccin se va finaliza în 4-5 săptămâni de la publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ adoptat astăzi.
În baza Acordului-cadru de cooperare dintre Guvernul României şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 295/1992, UNICEF şi-a oferit disponibilitatea de a sprijini Ministerul Sănătăţii în facilitarea procedurilor de achiziţie a vaccinului BCG de la producătorii internaţionali agreaţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.Statul român asigură anual, gratuit, în maternităţi, vaccinarea BCG a tuturor nou-născuţilor în cadrul Programului Naţional de Imunizare. Se asigură astfel prevenirea formelor invazive, hematogene de tuberculoză la copii, şi contribuie totodată la diminuarea incidenţei bolii în populaţia generală.Ministerul Sănătăţii a încheiat în fiecare an un contract de furnizare de vaccin BCG cu producatorul naţional de vaccinuri Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Microbiologie şi Imunologie (INCDMI) “Cantacuzino” în vederea asigurării cantităţilor necesare de vaccin pentru toţi nou- născuţii din cursul anului respectiv.În anul 2009, INCDMI Cantacuzino a livrat Ministerului Sănătăţii cantităţile de vaccin necesare, însă din cauza lucrărilor de retehnologizare la linia de producţie şi înfiolare, institutul a încetat procesul de producţie din al II-lea trimestru al anului, asigurându-se astfel cantităţile necesare doar până la sfârşitul lunii ianuarie 2010.
INFORMAŢIE DE PRESĂ privind actele normative care ar putea fi incluse pe Agenda de lucru
a Şedinţei Guvernului României din 19 mai, ora 15.00
PROIECTE DE LEGE
PROIECT DE LEGE pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
PROIECT DE LEGE privind trecerea unei părţi dintr-un imobil aflat în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi darea în folosinţă gratuită S.C Enel Distribuţie Muntenia S.A în vederea instalării unui post TRAFO
PROIECT DE LEGE privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
PROIECTE DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
PROIECT ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind unele măsuri privind combaterea evaziunii fiscale (primă lectură)
PROIECT ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr.196/2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitatea de donator de asistenţă tehnică
PROIECTE DE HOTĂRÂRE
PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Memorandumului de Înţelegere între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România şi Ministerul Transporturilor, Tehnologiei Informaţionale şi Comunicaţiilor din Republica Bulgaria cu privire la cooperarea în domeniul furnizării serviciilor de navigaţie aeriană şi pentru înfiinţarea unui bloc funcţional de spaţiu aerian, care să cuprindă spaţiul aerian naţional al României, spaţiul aerian naţional al Republicii Bulgaria şi spaţiul aerian aflat sub incidenţa obligaţiilor juridice internaţionale asumate de către România şi Republica Bulgaria, semnat la Sofia la 26 februarie 2010
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.686/2007 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Sporirea capacităţii de circulaţie pe Centura Ploieşti Vest km 0+000-km 12+850”
Biroul de presă