La 1 iunie Apare ”Maximum” – o bucurie a cuvântului scris – Nando Mario Varga –

În lumea culturală a evreilor români din Israel, subiectul nr. 1 nu-l constituie, să zicem, programul nuclear al Iranului, negocierile cu palestinienii, situația din Ierusalim sau scandalul Olmert.

Nici vorbă de așa ceva.Dimineața, la prânz și seara, se consumă numai un singur fel: noua publicație ”Maximum” (acesta va fi numele ei, în final), editată de nimeni altcineva decât de apreciatul ziarist Teșu Solomovici,
Nu știu dacă o altă persoană sau grup,care ar fi editat o astfel de publicație, ar fi generat valuri de reacții. Cu siguranță că, dar, tot cu siguranță, nu de aceeași amploare. Deși, din start, inclusiv în interviul pe care mi l-a dat, Teșu își exprimă admirația față de personalitatea și creația maestrului Al. Mirodan, subliniind că nu intenționează să editeze un nou ”Minimum”, reacțiile nu încetează.
Este logic pentru oricine că un nou ”Minimum” nu se mai poate naște, indiferent cine ar încerca acest lucru, fiindca ”Minimum” a fost si va rămâne nu numai unic, ci mai ales expresia personalității de excepție a creatorului săi, Al. Mirodan. Și profit de ocazie pentru a-mi exprima admirația pentru gestul familiei de a nu fi de acord și a nu permite nimănui, deși la porțile lor au bătut diferite persoane din viața culturală a alialei, să folosescă numele de ”Minimum”. Deoarece, cu riscul de a mă repeta, afirm că, așa precum Al. Mirodan a fost unic în tot ceea ce a creat, ”copilul” său ”Minimum” a fost și trebuie să rămână o unicitate în publicistica de limba română.
Dar, trebuie să recunoaștem că în peisajul nostru publicistic este necesară o publicație literară, care să se axeze pe creațiile autorilor, pe dezbateri de largă respirație și de intens interes pentru aliaua noastră, pentru evreii originari din România și pentru evrei și iudaismul român, în general. Subiecte mult prea ample pentru a putea fi acoperite de celelalte cinci publicații centrale în limba română din Israel: ”Viața Noastră”, ”Jurnalul săptămâmii”, ”Revista Mea”, ”Expres Magazin” și ”Revista Familiei”.
Dureroasa dispariție a maestrului Al. Mirodan și automat a mult apreciatei sale publicații, a lăsat într-adevăr un loc gol în peisajul nostru jurnalistic. Un loc, care, pentru binele iubitorilor de literatură și slovă românească, trebuia umplut. Atenție, este vorba de a ”umple” un loc și nu de a ”înlocui” o publicație prin alta.
Structural, și nu numai, ”Maximum” este total diferit de ”Minimum”.
Ce au în comun? Curajul de a lua taurul de coarne, de a lupta cu artritele mentale și protezele ideologice, tupeul de a scoate la lumină adevăruri care dor și de a fora imense găuri în perdele coborâte intenționat peste ochi ce nu trebuie să vadă, forța de a scoate gunoiul ascuns sub preșuri istorice sau contemporane, ascunse de lași sau banali, dar aparent importanți fricoși, ce se tem de marea soacră numită Adevăr.
Ce le separă? Multe, extrem de multe lucruri, de la structură la subiectele abordate, de la tonul utilizat în intervențiile personale și până la grafică.
Cred că înainte de a ne lansa în aprecieri diferite cel mai bine este să așteptăm ca ”Maximum” să vadă lumina zilei și să sperăm că vom constata că a reușit ceea ce-și dorește Teșu Solomovici: ”Tot ce putem spera este ca maximum să se apropie de ștacheta pe care a înălțat-o „.
Deci fără prejudecăți, cu inima, gândul și sufletul larg deschise spre nou și diversitate, să le urăm lui Teșu și lui ”Maximum”, un cald și prietenesc: Succes! (Nando Mario Varga, Anima News)