Ai scris istoria. De fapt fara sa vrei ai murdarit-o cu ochii tai aprinsi de femeie. Balansul soldurilor tale ascunse de valul de matase au facut umbrele sa-si intre-n drepturi si capul prea frumos al lui Ioan
sa cada-n dansul tau. Tu delirai starnind furtuni, iar in adancuri glasul puternic rasuna fara incetare. L-ai stins pe veci uitand probabil ca acela ce ,,boteaza,, sfinteste cu-al sau trup piramida umana. Iar astazi, dupa mii de ani mi-aplec umil grumazul oferindu-l sabiei tale. Stapan si sclav, muritor si etern, tu stanca, eu val, ma sparg, ma-nclin in fata ta. Coasta mea rasuna in acordul violet pe struna viorii incremenita in parul tau, simbol al fortei cu care te-a inzestrat ,,Maica tuturor,, materia sfanta, marea Terriana.
IRODIA
Privesc bratele tale fine de arama
prinzand cu gratie muguri de plop,
plina de fluturi precum o vestala
tinand in ghiocul tau al lumii strop.
Ai evadat indragostita din stanca
rupand cu sanii roata vietii arsa
ai rabufnit precum o mare-adanca
ce-a adus cu ea ultima epava ramasa.
Te stiu demult, cu dansul ai ucis
,,profetul,,ce tremura-n pustie gol
tu l-ai transpus cu sete-al tau vis
lasand prin sangele scurs doar un simbol.
Irodia, te zbati la mine-n piept
nu pot opri puterea ta cea mare
voi sta nemuritor sa te astept
un sfant sa ma indemne la-nchinare.
Cer moarte, nu vreau viata Irodia, ma crede
fara a ta caldura nici pruncii nu traiesc
din frunte steaua vietii nici apa n-o mai vede
vreau sa te-ating iubito si sa ma nasc firesc.
