Ce înseamnă pentru mine România?
România pentru mine e un vis în care plâng şi râd.
Continui să plâng cu lacrima străbunicului, căruia nu i-a fost dat să-şi vadă măcar odată mormintele părinţilor săi, morminte care astăzi , probabil, sunt nivelate de uitare undeva prin părţile Rădăuţilor.
Continui să plăng cu lacrima bunicului meu în care s-a aruncat cu pietre ca în trădător, fiindcă a luptat în armata lui Antonescu.
Continui să plâng cu lacrima bunicii, care s-a stins de dorul fiului Nicolae, fugit in 1946 peste Prut, ca apoi să se întoarcă peste zeci de ani cu numele de Mitropolit al Olteniei Nestor Vornicescu şi să n-o mai gasească in viaţă.
Continui să plâng cu lacrima tatălui meu, care, fiind director de liceu, s-a încumetat să aducă în biblioteca şcolii volumele lui Eminescu, Caragiale, Sadoveanu…, fapt pentru care a fost exclus din funcţie.
Continui să plâng cu lacrima mea, că incă mai este între noi, o sârmă ghimpată…
Mă doare faptul că noi, basarabenii, încă nu vorbim frumoasa limbă românească. Doare şi mai mult să vad pe moş Ion, ţăranul oropsit, care vine la oraş să cumpere câte ceva mai bunişor de-ale gurii, dar iese cu capul plecat din magazin, pentru că nu a ştiut cum să-i explice vânzătoarei ce şi-ar fi dorit. Mă doare să văd pe vânzatoare strigând ruseşte în urma lui: ,,da vorbeşte omeneşte, în limba rusă, nu în limba voastră ţigănească”.
Sufăr mult când unii din fraţii noştri de peste Prut ne numesc analfabeţi. Poate le-aş da dreptate, dacă ar şti că ani de-a rândul, noi cei de dincoace de Prut am fost forţaţi să ,,îmbrăcam” frumoasa noastră limbă în haină străină, folosind alfabet slavon, şi schilodind-o, urmând legi … porceşti.
Mă întristeză venirile în Ţară, când copiii strigă în urma autocarului nostru: ,,Au venit ruşiii!!!”
Mă bucur enorm de mult când citesc:
DACĂ STATUL ROMÂN ÎMI TAIE 50% DIN MIZERIA MEA DE PENSIE CA SĂ AJUTE BASARABIA, M-AŞ BUCURA PÂNA LA LACRIMI !
Poate fi oare o bucurie mai mare, să ştii că avem aşa fraţi ?
Sper că va veni un timp când nu voi mai fi o oarecare de la Chişinău, ci voi fi tratată ca o prietenă, ca o soră. Sper la, atâtea şi atâtea …
Dar ştiţi ? Am o dorinţă !
Am fost la acel pod de flori cănd am dat mână cu mână prima dată. Acolo m-am împrietenit cu un băieţel. Eram fetiţă pe vremea aceea. Pe el îl chema Dragoş Munteanu. La despărţire, mi-a dat o floare. Am adus-o cu grijă acasă şi am pus-o într-o carte, la uscat. O păstrez şi acum. Mi-aş dori foarte mult să mă întâlnesc cu acel Dragoş, să-i dau răspuns la ghicitoarea care mi-a pus-o atunci.
Sper… ba nu, ŞTIU că vom veni şi noi odată acasă. Până atunci, ceva imi va lipsi! TU eşti ce n-am, frumoasa mea Românie!
Gheorghe Serbanescu
Sunt trăiri, sunt destăinuiri, sunt lacrimi s durere aduse de Elena de dincolo de Prut. Moldova este şi va rămâne pământ românesc, avem morţii noştrii în acest pământ, avem fraţii noştri dincolo de Prut. Tu ţara mea România trebuie să devii ce ai fost :România Mare cu sora cea mică Moldova în hotare.
Cu reverenţă bună mea prietenă Elena,
Gheorghe Şerbănescu
Elena Elen
multumesc din suflet ca strigatul nostru , al basarabenilor , se aude peste oceane
Maria Odorescu
Strigătul basarabenilor, moldovenilor, oltenilor , dobrogenilor, bănăţenilor, muntenilor, ardelenilor, e un singur strigăt, din rărunchii Segetuzei, vatra dacului străbun, care întreabă acum cu jale, unde sunt copii mei,…..Rugă să înălţăm bunului DUMNEZEU, ca să ne adune pe toţi acasă, ROMÂNIA pămînt străbun,….
Maria Odorescu
Te înţeleg atît de mult Elena draga mea, la Moscova şi eu am fost făcută ţigancă, cînd am cerut să cumpăr o pereche de şlapi, la Chişinău cănd am încercat să le explicăm celor cu care ne-am întîlnit că vorbim aceiaş limbă, limba română, ne implorau cu lacrimi în ochi să nu mai insistăm, spuneau că ei vorbesc limba moldovenească, am plîns şi ne-am îmbrăţişat tăcuţi, peste tot erau microfoane,….