Zădărnicie

Ieşit,

Din adâncul întunecos al nopţii,

se odihnea în lumina palidă,

contempla nemărginirea,

diseca profunzimea gândului,

măsura a lui viteză,

ce face ocolul pământului,

privea înlăuntrul său,

văzându-şi viaţa toată,

derulându-i-se în fată,

vedea frumosul vieţii,

şi a lui deşertăciune,

cumplită zădărnicie.

Alungă cuvintele în pustie,

fară nici o melancolie.

 

Rămas singur în lumină,

Se bucura de puţină tihnă……

Aşteptare

Se ţes fire de iarbă în verde covor

şi munţii se oglindesc în cristalul

izvoarelor  cu ape line

cu azi se împleteşte firul

zilei de mâine,

în zi de lumină cu faţă senină

şi cer de clară oglindă.

chipul tău a rămas

impregnat ,

în memoria târzie a clipei,

eşti prea departe şi totuşi,…

totuşi aproape,

sălcii pletoase mângâie maluri de râu,

fărâme de gând sunt purtate

pe aripi de vânt, şi spulberă în zare

praf de înstrăinare.

văd cum timpul se scurge spre infinit

murmură un cântec negrăit

ascult şoapte din petale de floare

polenul iubirii picură-n

fagurii inimii.

în tăcere te-apropii de mine

simt mâna caldă, ce umărul mi-atinge .

Noaptea

Si-a întins aripa peste lume,

desenează lungi umbre opace,

pe ţarm aduce răsleţele alge.

 

In depărtare se pierd negre  catarge,

şi duce cu ele pe aripi de pasări maiestre

toate dorurile noastre.

 

Le duce să le arunce

în imensa mare a uitării

acolo unde stau strajă îngerii tăcerii.

 

Gândul mi-a  ramăs pustiu

şi luna de ceară ,

strânge la piept deziluzia amară.

 

Astrele nopţii, s-au aprins de emoţie,

şi mângâie speranţa ,

ce-mi dă suflu de viaţă.

 

In noaptea albastră,

stelele de argint  îmi stau aproape,

şi oglindeşte tristeţea-mi în unduioasele ape…