Tu te ridici din orizonturi vii
sosită din lumi ascunse
de pământ, de apă,
de foc nu ești străină,
durere găzduită în altar.
Tu suflet neînvins,
materie în plâns,
de lacrimi părăsit,
renasc!
Păcatul cel păgân
l-ai transformat în ceară.
Lumină vino tu,
topind îndată răul.
Tu renăscut,
aievea pruncului curat
din orizonturi vii
culegător de slove
aduni cu grijă rima,
te uiți de-a lor tărâm
pământ și apă
cu forme ancestrale.
Lumina mea
creație mă cheamă.
Pe lemn de cruce mă așază,
în pajiști de cuvinte
este al meu contur
iar sufletu-n iubire
își spune ruga sa.
Rămâne-n veci cuvântul
pământ și apă
din orizonturi triste
pătrund în negura uitării
iar tu ramâi
altar de suflet în destin.
Gheorghe Serbanescu
Multumiri redactiei pentru publicare si colaborare.
Cu prietenie,
Gheorghe Serbanescu