Tu te ridici din orizonturi vii 

sosită din lumi ascunse

de pământ, de apă,

de foc nu ești străină,

durere găzduită în altar.

Tu suflet neînvins,

materie în plâns,

de lacrimi  părăsit,

renasc!

Păcatul cel păgân

l-ai transformat în ceară.

Lumină vino tu,

topind  îndată răul.

Tu renăscut,

aievea pruncului curat

din orizonturi vii

culegător de slove

aduni cu grijă rima,

te uiți de-a lor tărâm

pământ și apă

cu forme ancestrale.

Lumina mea

creație mă cheamă.

Pe lemn de cruce mă așază,

în pajiști de cuvinte

este al meu  contur

iar sufletu-n iubire

își spune ruga sa.

Rămâne-n veci cuvântul

pământ și apă

din  orizonturi triste

pătrund în negura uitării

iar tu ramâi

altar de suflet în destin.