Dragi cititori,A aparut numarul 86 al revistei “Pagini Romanesti in Noua Zeelanda”. Spicuim pentru dumneavoastra, din sumarul acestui numar:
Campania PRNZ: Petitia “Salvati TVR International!”:
“Romanii din Noua Zeelanda si din Australia nu sunt atat de norocosi ca si compatriotii nostri de pe alte meleaguri, neavand nici o alta optiune de a pastra legatura tv si radio cu Romania, decat prin TVR International si Radio Romania Actualitati. De-a lungul anilor, aceste doua programe publice din Romania ne-au tinut in legatura directa cu tara, ne-au facut sa participam la bucuriile si necazurile celor de acasa, ne-au tinut la curent cu stirile, ne-au oferit divertisment romanesc de cea mai buna calitate, ne-au dat toate informatiile despre drepturile noastre si au tinut vie flacara romanismului la zeci de mii de kilometri departare.”
Editorial: “Ce naiba caut eu aici?” de Liviu Antonesei:
„Cred ca este cel mai prost moment al presei bastinase de la 22 decembrie 1989 incoace. Solutia de moment este presa individuala, deci blogul si, poate, intr-un ceas fast, un fel de retea de bloguri independente, care sa amenajeze un spatiu alternativ de dezbatere. De fapt, un spatiu al dezbaterii, cel clasic fiind deja doar unul al infruntarilor propagandistice care-ti ridica parul maciuca!”
Stiri: „Basescu demis de romanii din Noua Zeelanda”:
“Prima sectie de votare din lume s-a deschis la ora 7 am (ora locala), in Auckland, Noua Zeelanda, in cartierul Avondale. Procesul de votare a fost supravegheat de seful comisiei electorale din Auckland, ambasadorul Romaniei la Canberra, Excelenta Sa Mihai Stuparu. Votarea s-a incheiat la ora 23, fara nici un fel de incidente si cu un numar de 77 de voturi valabil exprimate si un vot anulat. Dar iata si rezultatele inregistrate la referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu. Numar de votanti 78, cu 48 de votanti pentru demitere si 29 de votanti impotriva demiterii si un vot anulat. Asadar, peste 60% dintre voturile exprimate au fost in favoarea demiterii presedintelui Traian Basescu, in conditiile in care o multime de romani au avut pasapoartele sau buletinele expirate.”
Stiri: „Un nou proiect al Scolii Romanesti din Auckland”:
„Ce poate fi mai amuzant si mai emotionant decat o mana de copii punand in scena o mica poveste cu talc? Poate o mana de copii care sunt de fapt un pic romani, un pic neo-zeelandezi sau mai mult din fiecare. Poate o mana de copii entuziasti si galagiosi care au intre 5 si 10 ani, multi dintre ei sunt chiar frati si surori. Poate aceeasi copii care vin la repetitii si asculta si vorbesc doua limbi, dupa cum le vine: romana si engleza. Poate o mana de copii care iubesc karatele. Ce poate fi mai amuzant si mai emotionant decat o poveste despre animalele dintr-o gospodarie taraneasca? Poate o poveste clasica pusa in scena intr-un fel romanesc original de o actrita romanca avand multa pasiune pentru teatru si pentru copii. Poate costumele gandite si create de o romanca si o neo-zeelandeza manate de aceeasi dragoste pentru copii si pentru lucrul bine facut. Poate scenografia ingenios gandita de cativa romani tare inimosi si creativi. Poate o muzica special compusa de o artista foarte sensibila si iubitoare de copii.”
Stiri: „A murit Viorel Sergovici”:
„Comunitatea romaneasca din Noua Zeelanda, romanii care l-au cunoscut, prietenii sai de aici si toti cei ce l-au apreciat, transmit cele mai sincere condoleante familiei indoliate. Ne vei lipsi, draga Viorel. Tu si camera ta minunata, fauritori de imagini ce nu mor niciodata!”
Umanism: „Impresiile trecutului, trepte spre viitor” de Octavian Lupu:
„Intocmita din pamant, fiinta umana are capacitatea de a modela materialul din care este alcatuita, de a schimba intelesul naturii si al mediului inconjurator, de a aduce la existenta lucruri noi si de a cugeta asupra rostului existentei. Aceasta inzestrare formidabila aduce dupa sine nevoia unui control riguros in raport cu experienta cunoasterii, o necesitate de a intelege mereu inainte de a actiona si de a ajusta de indata ce efectele incep sa devina clare. Astfel, lipsa de flexibilitate in gandire reprezinta un pacat de capetenie din care pornesc o multime de rele.”
From Romania with love: „Traditii ardelenesti” de Nicolae Iuga:
„Parerile exprimate in randurile de mai jos reprezinta rezultatul unui exercitiu de admiratie in care ma surprind ori de cate ori emisiuni televizate sau vizionari directe dela festivaluri sau alt fel de manifestari de gen, imi prilejuiesc rememorari ale vietii petrecute intr-un fabulos spatiu rural. Ascultand pe parcursul anilor explicatiile si comentariile unor oameni de specialitate, tragand concluzii din propriile observatii, propriul studiu, si din participarea personala si efectiva la viata culturala si spirituala a satului ardelean, consider ca am datele necesare sa pot afirma cu smerita admiratie cateva perceptii personale. Ma straduiesc in acelasi timp ca emotia care ma incearca aflandu-ma in fata acestei marete citadele a spiritului, care este folclorul, sa nu influenteze pe cat posibil rigoarea celor exprimate.”
Movie nights: „TIFF 2012: In rolurile principale si cu participare exceptionala” de Irina Margareta Nistor:
„TIFF-ul de anul acesta, pe langa marca inregistrata binecunoscuta, a avut si doua surprize, si anume faptul ca pe ecran s-au strecurat in aparitii tip cameo, adica extrem de scurte, dar observabile, ca in filmele lui Hitchcock, in care maestrul se strecura un pic si ramanea astfel nemuritor, cei doi principali magicieni ai festivalului Tudor Giurgiu (alias Harry Potter, marele vrajitor), care face un karaoke in viitoarea premiera a lui Paul Negoescu „Un an nou” (alaturi de prolifica producatoare Ada Solomon) si in „Despre oameni si melci” Mihai Chirilov (alias Palarierul Nebun), pe post de mire. De altfel cu aceasta comedie a si deschis evenimentul lunii iunie, din cate am aflat cu o sala plina si entuziasta. Prin urmare a mai fost o proiectie spre final, la Cinematograful Florin Piersic, cu personajul atat de charismatic in sala venit ca simplu spectator, cu Junior cu tot, ceea ce, din start, dadea si mai multa savoare peliculei.”
Parfumul anilor ce-au fost: „Maicuta” de Emilia Tutuianu:
„Crezul vietii ei a fost dominat de ordine, echilibru si corectitudine. Acum echilibrul se surpa, iar acordul incheiat se clatina. In tinerete fusese o femeie puternica, robusta, gata sa munceasca de la ivirea zorilor pana tarziu in noapte. Pe chipul ei era mereu un suras, care dadea farmec aparte trasaturilor aspre. Purta o rochie de tafta neagra, care fosnea la cea mai mica miscare, un sovon negru ii acoperea fruntea si obrajii, iar ochii mari nelinistiti, raspandeau in jur o mare bunatate.”
Istoria romanilor: „Scitii si asezarile grecesti” de Constantin Giurescu:
„Venind in contact cu atatea popoare, era firesc ca Dacii sa sufere unele influente din partea lor. Prima influenta a fost a Scitilor care au navalit incepand din veacul al IX-lea inainte de Hristos si s’au asezat in cateva locuri, mai ales in Dobrogea. De neam scitic se crede ca au fost Agatirsii din regiunea Tarnavelor, deasemenea Sargatii si Paleii, pe cursul mijlociu si inferior al Siretului, Sacii pe langa Alba-Iulia si Napeii in Baragan. Toate aceste neamuri au disparut insa in scurta vreme in mijlocul populatiei dacice, care le era mult superioara numericeste.”
Secante romanesti: „Berea trece, berea vine” de Adrian Irvin Rozei:
„Unul dintre aceste restaurante a pastrat numele istoric de Plevna. In 1994, el a fost amenajat ca braserie, unde, de altfel, cele patru soiuri de bere produse la fata locului poarta numele de Plevna. Tot aici poti servi si o duzina de alte tipuri de bere, provenind din diferite tari europene. Printre nenumaratele specialitati de braserie oferite clientilor pentru a acompania tapii si halbele de bere, se gaseste si traditionalul „Plevna’s sausage pan”, o tigaie de fonta in care clocotesc patru feluri de carnati diferiti, insotiti de un amestec facut din cartofi, sunca si ceapa prajita.”
Despre tradarea democratiei: „Nu e sfarsitul ci…” de Corneliu Leu:
„Insa la noi, cosita de Boc, sustinuta la Strassbourg de Eba si cu dintii presedintelui tinand inclestat de Bruxelles, s-a vestejit de tot democratia. Cum spuneam: Jale ca in cele mai inapoiate tari din lumea subdezvoltata! Dar nu oricare, fiindca si acolo, unde exista mai multe partide, se da o oarecare lupta. Ci, ca in acele tari si subdezvoltate si dominate de fatarnicia comunista care nu are limite. Pentru ca, nu numai Coreea de Nord e sperietoarea; lucrurile se vad bine trecand prin niste foste republici sovietice si ajungand azi in Siria: De la printul ereditar la tovarasul ereditar, impins tenace din umbra cata vreme tatica mai e in viata si dand apoi lovitura monarhica, nu e decat un pas pentru popoarele tinute intr-un soi de feudalism de consum”.
From Romania with love (rubrica in limba engleza): „The painted monasteries from Romania, masterpieces of byzantine art”
„Creating the frescoes took a sure, quick hand. Teams of four or five painters would first even out the church’s rough stone walls with a thick layer of mortar, then smooth on a thin, fine-grained layer of lime plaster mixed with natural fibers such as finely chopped straw. Once the last layer was applied, the artists had only a few hours to work before the plaster dried. Apprentice painters would apply background color and decorations, while faces and hands were reserved for master painters. A portrait of the donor and his family presenting a miniature version of the church usually appears to the right of the door in the nave of the churches.”
Petrovai: „Mizerabilismul omului modern” de George Petrovai
„Traim intr-o lume tot mai sucita si tot mai inclinata spre asimetrie, fapt evidentiat atat prin adancirea decalajelor economice dintre Nord si Sud, dintre Vest si Est (mai putin Extremul Orient), cat si prin masivele polarizari si regrupari mondiale dictate de legile aspre ale concurentei. Lesne de inteles ca omul traitor in vremurile moderne, trebuie sa faca fata acestei provocari, adica trebuie sa se adapteze la noile conditii psiho-sociale create de goana turbata dupa desartaciune si vant (Eclesiastul): belsug, faima si placeri, intr-un cuvant fatada aratoasa a omului tot mai civilizat si mai sterp. Si cum mediul are de infaptuit inevitabila sa misiune de modelare si remodelare, este clar ca omul se pricopseste cu diverse asimetrii spirituale, rationale si comportamentale, reflectate in contradictii, echivocuri, bizarerii, deziceri si contraziceri.”
Vocea animalelor: „Dietele semivegetariene”
„Aceste diete sunt pe baza celei vegetariene, dar permit consumarea produselor non-vegetariene. Urmatorii termeni sunt neologisme derivate de la „vegetarianism”. Semi-vegetarianism: O dieta ce exclude anumite carnuri, in particular carnea rosie, dar permite consumarea altor feluri in proportii limitate. Pescetarianism: Exclude toate carnurile, exceptand pestele, stridiile si crustaceele. Pollotarianism: Elimina tot in afara de mezeluri si carne de pasare. Flexitarianism: Dieta in special din alimente vegetariene, care permit exceptii ocazionale.”
La cestiune: „Despre democratizarea prostiei” de Liviu Antonesei
„Democratia si pluralismul au reusit sa faca prostia extraordinar de diversa, dar si atit de abila incit aceasta poate juca, cu talent, aproape perfect, atentie!, am spus totusi „aproape”, pina si rolul inteligentei. In fond, e bine, lupta e mai dificila, dar e si mai interesanta asa, mai pasionanta, mai vie, mai bine sustrasa mineralizarii. Si e si mai drept astfel. Atit inteligenta cit si prostia, atit prostul cit si inteligentul, pot arata ceea ce sint si cum sint pina la capat, pina in cele mai mici amanunte, pina in maruntaiele gindului, fara rest. Nici una, nici cealalta, nici unul, nici celalalt, ei, bine!, nu mai pot da vina pentru eventualele lor neimpliniri nici pe „partidul e-n toate”, nici pe Securitatea cea atot-veghetoare. E foarte bine asa. Mai ramine problema ca, in vreme ce prostia are o innascuta vocatie gregara, inteligenta este individualista si stapinita de vocatia dispersiei. Poate e doar un dezavantaj aparent, poate ca, astfel, inteligenta, de fapt, inteligentele reusesc sa loveasca din mai multe directii…”
La cestiune: „Monarhia” de Alexandru Cervesy
„In marea majoritate a tarilor europene civilizate de azi, politicienii lor au schimbat pe regii care nu le-au facut cinste, de-a lungul istoriei, dar nu si-au dat tara pe mana hotilor republicanisti, din patriotism, caci au inteles din Rusia, ca lor le place sa ”conduca”, sau – mai bine zis! – sa fure, fara a fi controlati de nimeni. Nici strabunii nostri nu a facut asta: Lor li s-a impus!… Politicianul cinstit, nu repudiaza controlul asupra activitatii sale, ba, din contra, este bucuros ca exista, daca este cinstit, caci asa isi poate dovedi cinstea cu care slujeste Tarii! Cazuri de inselatorii, minciuni, hotii…, au navalit ca un tsunami peste noi, dupa 1990.”
Clubul de poezie Pinecota: „Candva” de Adrian Botez, „Picatura de sange a lui Dumnezeu” de Ion Iancu Vale, „Inger cu reportofon” de Ionut Caragea, „Poezia mea” de Nicoara Nicolae, „In rataciri” de Georgeta Resteman, detalii despre concursul literar „Agatha Grigorescu Bacovia”.
Que pasa?: „2012-Mai stau putin si trece” de Gabriela Calutiu Sonnenberg.
„Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la profetiile care circula pe seama anului 2012, mai ca simt un imbold sa-mi iau calcaiele la spinare si sa fac un sprint pana dincolo de el, cat mai departe, spre viitorul cincinal, daca se poate. Sunt de acord cu prezicatorii de grozavii, doar e evident pentru toata lumea ca „traim in miezul unui ev aprins“. De cand suntem, n-am facut altceva; mereu omenirea a fost pe muchie de cutit. Dar azi problema se pune mai in profunzime: avem dificultati cu gradul de comparatie. Pentru ca multi nu doar cred, ci sunt chiar siguri si pot dovedi ca am depasit schema clasica si ca intram la superlativul absolut: ne suna la toti ceasul. Deodata.”
Va dorim lectura placuta!
Adina si Cristi Dumitrache
PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDA
ROMANIAN PAGES IN NEW ZEALAND
Auckland, New Zealand