Fenomen incredibil in SUA: Fluviul Mississippi a inceput sa curga invers In SUA s-a petrecut recent un fenomen de-a dreptul incredibil cauzat de uraganul Issac. Cursul fluviului Mississippi s-a inversat, chiar daca uraganul a fost mai slab decat se asteptau specialistii.Timp de 24 de ore, raul a curs invers fata de cursul lui normal, viteza apei fiind cu 50% mai mare decat atunci cand ea avea directia obisnuita, scrieinquisitr.com. Informatiile au fost oferite de autoritatile americane in domeniu. Din acest motiv, nivelul fluviului a crescut cu peste trei metri, la sud de orasul New Orleans.Fenomenul foarte rar a fost posibil si din cauza secetei care a precedat aceasta furtuna violenta. In timpul secetei, fluviul a ajuns chiar la cea mai mica adancime, din 1998 pana acum. Dat fiind nivelul scazut al apei, uraganul a impins-o in sens invers mult mai usor. Pagubele produse de acest uragan se ridica la doua miliarde de dolari, dupa cum anunta asiguratorii. Ei spun ca estimarile arata ca pagubele nu pot fi mai mici de 700 de milioane de dolari. Cifrele nici nu se pot compara cu cele care au urmat dupa uraganul Katrina, in 2005. Atunci, pagubele totale s-au ridicat la 41,1 miliarde de dolari.
Spania in flacari–Mii de persoane din Spania au fost evacuate in urma incendiilor masive de vegetatie care afecteaza zona de coasta a tarii, pompierii incercand de cateva zile stingerea flacarilor.Autoritatile au hotarat evacuarea a 4.000 de persoane din satul Ojen si a 2.000 de persoane din Marbella, dupa ce flacarile s-au apropiat de ultima localitate, aceasta fiind statiune turistica, arata CNN.Incediile au debutat in zona de nord a Marbellei, existand informatii ca o persoana a murit in urma acestora.Costa del Sol, zona afectata, este o cunoscuta zona turistica din Spania, apreciata pentru plajele mediteranene.




Verdict surprinzator privind misteriosul obiect din Marea Baltica Misteriosul obiect descoperit in mai 2011 pe fundul Marii Baltice de catre compania subacvatica Ocean Explorer si care a fost considerat a fi un OZN, un meteorit sau o epava este dupa parerea expertilor o structura formata acum zeci de mii de ani, un depozit glaciar.Cele mai recente informatii despre obiectul din Marea Baltica provin dintr-un interviu acordat unui post de radio de catre Peter Lindberg, conducatorul echipei Ocean X, potrivit Live Science.Obiectul este „o formatiune foarte ciudata, iar in cazul in care a fost construit, aceasta s-a intamplat cu zeci de mii de ani in urma, inaintea Epocii de gheata. Daca ar fi Atlantida, ar fi uimitor”, a spus Lingberg.Exploratorul suedez recunoaste ca obiectul ar putea fi o formatiune naturala, precum un meteorit care a penetrat gheata sau un vulcan subacvatic. Geologii considera ca obiectul „nu poate fi un vulcan”.Scafandrii au dat recent niste mostre de piatra provenite din obiectul respectiv lui Volker Bruchert, profesor de geologie la Universitatea din Stockholm. „Am fost surprins cand am cercetat materialul. Am gasit o roca neagra, care ar putea fi vulcanica. Ipoteza mea referitoare la acest obiect este ca structura s-a format in timpul Epocii de gheata, cu multe mii de ani in urma. Cele mai multe dintre probele de pe fundul marii sunt din granit si gresie”, a declarat Bruchert.Acestea indica faptul ca este un bazin glaciar, o regiune modelata de gheata cu mult timp in urma. „Este posibil ca aceste roci sa fi fost transportate acolo de catre ghetari„, a explicat geologul.
Avionul supersonic iute ca fulgerul va zbura de la New York la Tokio in 4 ore O aeronava care seamana cu o stea ar putea deveni un avion supersonic. Neobisnuitul concept zburator care va fi finantat de catre NASA ar putea deveni realitate in urmatorii 20 de ani, cand nava ar putea parcurge distanta New York-Tokio doar in 4 ore, fata de 15 ore in prezent. Proiectul „flying wing” a castigat finantarea NASA in valoare de 100.000 de dolari pentru a putea deveni in viitor un avion de pasageri, potrivit Yahoo News.Aceasta idee provine de la o echipa de cercetatori condusa de Ge-Chen Zha, un inginer aerospatial de la Universitatea Florida. El a spus ca un combustibil eficient ar putea determina aeronavele sa ajunga la viteze supersonice, fara producerea acelui boom sonic, care a limitat zborurile avionului Concorde.”Speram sa construim un avion ecologic si economic viabil pentru transportul supersonic civil in urmatorii 20-30 de ani. Imaginati-va sa zburati de la New York la Tokio in patru ore, in loc de 15 ore”, a spus Zha.Agentia spatiala americana NASA a fost incantata de proiectul acestei aeronave si l-a inclus in programul sau Innovative Advanced Concepts. Dar NASA nu se asteapta ca aceste proiecte sa fie puse in practica mai devreme de 20 de ani.”Noi inventam modul in care noua generatie de aeronave si nave spatiale va schimba lumea”, a spus Michael Gazarik, directorul Programului Space Tehnology al NASA.Statele Unite au inceput deja sa efectueze teste cu aeronave fara pilot hipersonice, dar cu rezultate nu tocmai concludente. Ultimul test al avionului X-51A al US Force s-a incheiat prematur, dupa ce aeronava s-a prabusit in Oceanul Pacific, pe 14 august.
Proiectile descoperite pe autostrada Deva-Orastie Mai multe proiectile din Al Doilea Razboi mMndial au fost descoperite de catre muncitorii care lucreaza pe santierul unde se construiesteautostrada ce trece prin judetul Hunedoara.Descoperirea a fost facuta pe un tronson de drum in care acum se fac sapaturi intre Deva si Orastie. Acolo, muncitorii au descoperit munitia si au anuntat imediat specialistii pirotehnisti.”Am fost anuntati ca pe tronsonul din zona Uroi a autostrazii Deva-Orastie au fost descoperite 3 elemente de munitie, proiectile, in urma sapaturilor ce au loc acolo. Imediat s-a format o echipa operativa care s-a deplasat la fata locului pentru a prelua munitia”, spun responsabilii de la ISU Hunedoara.Soseaua de mare viteza ce leaga Deva de Orastie trebuie terminata pana in februarie 2013, iar acolo au loc ample lucrari de amenajare.Lungimea autostrazii este de 32,5 kilometri, cu doua benzi pe sens, 21 de poduri si peste 100 de podete. Investitia este de aproape 178 milioane de euro, cea mai mare parte din fonduri europene.
Un obiect misterios filmat langa zgarie-norii din Boston Un obiect misterios a fost vazut zburand pe cerul orasului Boston din Statele Unite, in preajma unor zgarie-nori. Ciudatul OZN care a fost filmat si postat pe YouTube are o forma care nu a mai fost zarita vreodata.Aparitia OZN-ului este neobisnuita, iar in imagini nu se vad niciun fel de lumini, iar obiectul pare ca nu face zgomot, potrivit Sott.Obiectul zburator doar planeaza deasupra unor zgarie-nori din zona centrala a orasului Boston din Statele Unite si este de culoare cenusie, fiind camuflat de catre norii de pe cer. Aceasta il face sa fie dificil de reperat. Este normal ca locuitorii unui oras asa de mare, precum Bostonul, sa vada tot felul de aeronave pe cer, atat ziua cat si noaptea, dar in acest caz niciun martor nu are nicio explicatie.Imaginile din acest videoclip ar putea arata o noua generatie de drone de supraveghere. Dar sunt cetatenii americani obisnuiti sa fie urmariti de asemenea aeronave aproape invizibile?
The Guardian: Magia explorarii Transilvaniei calare Romania este iar laudata in Marea Britanie pentru frumusetile sale turistice, de aceasta data fiind cazul Transilvaniei cu satele sale mitice si cu marile zone neintrerupte de verdeata si padure.Englezii scriu din experienta unei excursii de sase zile in Transilvania, in timpul careia au explorat peisajele pitoristi din aceasta zona cu ocazia implinirii a 100 de ani de la moartea lui Bram Stoker, creatorul mitului Dracula, arata The Guardian.Acestia au ajuns in judetul Mures, aducand aminte ca zona a facut parte din fostul Imperiu Austro-Ungar, devenind parte a Romaniei dupa Primul Razboi Mondial. Englezii s-au simtit ca intr-un basm in prima noapte, dormind intr-o casa cu un farmec aparte, avand pana si un ceas clasic cu cuc.Imediat dupa prima noapte, turistii au ales sa calareasca, fiind total incantati de faptul ca verdeata si campurile impadurite se intind kilometri intregi, fara garduri si fara porti, doar natura simpla.”Transilvania e captivanta indiferent de vreme”, noteaza autorul articolului.Si Baile Malnas au lasat o impresie placuta asupra englezilor, desi au remarcat ca pentru un oras preocupat cu aspectele sanatatii arata destul de bolnav. Urmatorul punct de atractie de pe lista lor a fost satul Batanii Mici, unde casele au toate culoarea albastra, existand totusi un aspect interesant. Taranii aveau case in albastru inchis, iar aristocratii in albastru deschis. In Batanii Mici se afla si statuia de bronz a autorului maghiar de carti pentru copii Benedek Elek, un fel de raspuns autohton la Hans Christian Andersen. „Munca de agricultor in Transilvania este foarte grea. Zona pare rupta din alt secol, cu carute peste tot”, arata englezii.

Cutremur de peste 4 grade in Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs vineri seara, la ora 23.22, in zona Vrancea, la o adancime de 127 de kilometri, potrivit Institutului National pentru Fizica Pamantului (INFP).Orasele apropiate de zona unde a avut loc seismul sunt Covasna (40 de kilometri), Valenii de Munte (44 de kilometri), Sacele (52 de kilometri), Targu Secuiesc (56 de kilometri) si Buzau (56 de kilometri), potrivit sursei citate.Cutremurul nu a fost urmat de replici.Anul acesta, tot in Vrancea, au fost inregistrate sase cutremure cu magnitudinea de cel putin 4 grade. Seismele s-au produs la 10 ianuarie (magnitudine 4,3 grade), 19 ianuarie (4 grade), 26 aprilie (4 grade), 26 mai (4 grade), 6 iulie (4,4 grade) si 12 iulie (4,3 grade).Tot anul acesta, la 1 ianuarie, in Campia Romana, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade.
Imagini ale Razboiului Rece: O fosta baza din Uniunea Sovietica O fosta baza militara din vremea Razboiului Rece, aflata la granita ruso-chineza si care se gaseste intr-un sat izolat din Kargastan, a ramas abandonata. Aici se gasea o statie de ascultare din Uniunea Sovietica.Inconjurata de munti pitoresti si amplasata in mijlocul unei regiuni pustii, vechea statie militara din epoca sovietica reprezinta in prezent doar o amintire a trecutului, potrivit Daily Mail.



