Pictura o vedem printr-un proces de exploatare activ şi anume cu ajutorul percepţiei vizuale.”Citirea”corectă a picturii, a semnificaţiei sale, depinde de interpretarea ei în contextul altor forme, nici schema formală, nici subiectul nu constituie conţinutul fundamental al picturii ca operă de artă. Ambele sunt folosite ca instrumente ale formei artistice.

În artă asemănarea cea mai convingătoare , apreciată astfel de cel care percepe forma artistică figurativa, se bazează în realitate pe neasemănarea de fapt, pe acele deformări şi denaturări aleproporţiilor şi dimensiunilor de bază ale obiectului. Aceste deformări sunt cerute de diferenţa, ignorată de profani, dintre spaţiul fizic real şi spaţiul psihologic pe care-l percepem.

Echilibrul nostru că semeni, este dereglat atunci când intelectul stânjeneşte intuiţia şi cândsenzaţia înlătura judecata. Formele vizuale nu au înţeles decât atunci când ne poate spune ceva. Dacă ne dorim să avem acces la o pictură trebuie, înainte de toate, să intrăm în contact cu întregul ei. Trebuie să ne amintim că, atât vizual cât şi fizic, echilibrul este aceea stare de distribuţie a elementelor în care orice acţiune încetează. O pictură neechilibrată ne pare accidentală, tranzitorie şi ca atare nejustificată. În acest context în condiţii de dezechilibru, mesajul artistic devine incomprehensibil. Este numai aparent paradoxal să spunem cădezechilibrul se poate exprima doar prin echilibrul, tot aşa cum dezordinea se poate demonstra doar prin ordine, sau separaţia prin conexiune.

(va urma)