În luna august, în urma unor controale efectuate la faţa locului, s-a constatat că investitorul nu a respectat condiţiile prevăzute în acordul de mediu pentru construcţia de microhidrocentrale. În conformitate cu prevederile legale, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediu Piteşti a emis notificare prealabilă a suspendării acordului de mediu cu termen până la data de 16.09.2012, investitorii având această dată ca termen de conformare.
Pe de altă parte, societatea în cauză, tot conform prevederilor în vigoare, a solicitat Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediu Piteşti revizuirea acordului de mediu. Această solicitare se află în momentul de faţă în procedură de analiză la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediu Piteşti, urmând să se ia o decizie finală în conformitate cu cerinţele legale, pentru emiterea acordului de mediu revizuit.
O echipă a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, verifică în acest moment toate actele emise de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Piteşti privind respectarea prevederilor legale.
Încă din data de 17.09.2012 comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu sunt în teren şi efectuează controale, urmând ca rezultatele acestor controale şi măsurile luate să fie anunţate ulterio
21.09.2012 Biroul de Presă al ANPM