toate vieţile devin păsări călătoare Ion POPESCU BRADOSCHI
s-a sfârşit timpul de priveghi străino
trupul mi s-a transformat în poezie descărnată
în jur aleargă versuri din alte veacuri
ştii un înger cântă în tine ascultă-l şi
deschide colivia spre ceruri astfel
vom păşi împreună prin grădina cea mare
şi vom răsădi mormintele ca pe nişte flori de toamnă
vom avea grijă ca ele să nu se ofilească
măcar până la sfârşitul lumii iubito
toate vieţile devin păsări călătoare
Padure Nadejda
Un poem din mare suflet de poet!
Popescu Bradoschi Ion
Multumiri!