Ce cauta romanii in Romania?-–Asta trebuie ca s-a intrebat presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, Asztalos Csaba Ferenc, inainte sa intervina in presa si sa sustina ca arborarea drapelului national ar fi discriminatorie.Vorbim de finalul derbiului dintre Steaua si CFR Cluj. Jucatorii si oficialii echipei din Bucuresti sarbatoresc pe gazon victoria care ii distanteaza in lupta pentru titlu. Cum se intampla in astfel de ocazii, acestia fac turul stadionului, pentru a multumi publicului pentru sprijin. La ultimul „popas”, in dreptul Peluzei Sud, managerul Mihai Stoica ia un drapel al Romaniei de la unul dintre fani, il flutura in fata galeriei „ros-albastrilor”, dupa care il sprijina de poarta in care s-a marcat si pleaca spre vestiare.
Imediat, Asztalos Csaba Ferenc a reactionat:
„Eu sunt si maghiar, dupa cum stiti. Am primit aceasta fotografie si pur si simplu nu inteleg foarte multe lucruri. Am inteles ca s-au luat masuri pentru a nu se scanda, ceea ce e foarte bine, daca oamenii stiu ca sunt monitorizati de UEFA. Cred ca aceste chestiuni smecheresti prin care incercam, nu strigam, dar facem alte gesturi, nu isi au locul. Daca oamenii nu au inteles ca aceste chestiuni sunt serioase, acesta este nivelul dansilor. Eu nu as dori sa calific acest gest, sa ma antepronunt. S-ar putea sa primim o petitie sau nu. Dar, repet, domnul Mihai Stoica nu era la Steaua cand domnul Emerich Ienei, cetatean roman de etnie maghiara, castiga Cupa Campionilor Europeni. Si sa nu-i uitam pe Helmuth Duckadam sauLadislau Boloni. Dar acesta este nivelul, este treaba lor. Dar, cu siguranta, aceste gesturi vor avea consecinte odata”, a reactionat presedintele CNCD intr-o declaratie acordata agentiei Mediafax.Asadar, avem un meci de fotbal disputat in cadrul primei ligi din Romania, intre doua echipe din Romania si in fata unui public format, in foarte mare masura, din cetateni romani. Si, totusi, arborarea drapelului Romaniei in aceste conditii se califica, asa cum lasa sa se inteleaga seful organului care se ocupa de asemenea derapaje, ca fiind un gest discriminatoriu.
Intrebarea fireasca, dupa ce treci peste socul fracturii logice, care se pune este „De ce?” Pai pentru ca, in tribunele stadionului, intre cei peste 35.000 de spectatori, s-a aflat si un grup de 70 de suporteri ai lui CFR Cluj. Iar printre acesti suporteri este posibil sa se fi aflat si cativa etnici maghiari. Cetateni romani si ei, de altfel. Iar acesti etnici s-ar fi putut supara, din motive doar de ei stiute, la vederea drapelului tarii lor!
Asztalos Csaba Ferenc a simtit nevoia de a se autosesiza. Asa cum singur a marturisit, este etnic maghiar, iar aceasta „calitate” pare ca ii este suficienta pentru a se simti deranjat si a profita de functia pe care o ocupa pentru a emite astfel de avertismente fara niciun fundament.
Pentru a intelege mai bine aceasta falsa problema, baietii din galeria Stelei reuniti in factiunea denumita generic „Peluza Sud” au o istorie pe stadioane. De ani de zile, in sectoarele de tribuna ocupate de ei, fie ca meciurile au loc la Bucuresti, la Iasi, la Constanta, la Cluj, la Targu Mures sau in orice alt oras, isi face aparitia drapelul national. Pe langa steagurile si bannerele „de fotbal”, ei aleg sa arboreze tricolorul. Asa s-a intamplat si la derbiul cu CFR Cluj, iar steagul acesta a fost luat de managerul Stoica si fluturat in fata propriei galerii.
Suporterii celor de la CFR Cluj, care oricum nu ar fi avut vreun motiv sa se simta discriminati, erau plasati la inelul superior al National Arena si cumva mai spre margine, nicidecum in dreptul portii, acolo unde a ramas suspendat drapelul national.
MAE: Studentii romani din Marea Britanie au probleme din cauza birocratiei
Studentii romani asteapta si cate noua luni pentru eliberarea certificatelor de inregistrare de autoritatile din Regatul Unit, desi aceste documente ar trebui eliberate imediat. De asemenea, dificultati intampina si muncitorii romani, transmite Ministerul de Externe, la solicitarea Mediafax.MAE atrage atentia ca Guvernul roman a semnalat aceasta situatie autoritatilor britanice si ca a fost sesizata si Comisia Europeana in legatura cu aceasta situatie.Secretarul de stat Luminita Odobescu i-a transmis luni ambasadorului Marii Britanii la Bucuresti, Martin Harris, ingrijorarea legata de numarul mare de plangeri facute de stundentii romani.Odobescu a vorbit despre „numarul crescut de plangeri primite in ultimele saptamani din partea cetatenilor romani, in special studenti, prin care se semnaleaza durata excesiva de prelucrare, de catre autoritatile britanice, a cererilor de eliberare a certificatelor de inregistrare (registration certificates) pentru resortisantii romani precum si retinerea pe durata procedurilor a actelor in original, ceea ce le creeaza dificultati deosebite”.”Solutionarea cererilor de catre autoritatea britanica dureaza acum aproximativ 9 luni, in timp ce directiva 2004/38/CE prevede ca certificatele de inregistrare ar trebui acordate imediat”, mai transmite MAE.Reprezentantii ministerului mentioneaza ca aceste intarzieri ii afecteaza pe toti cetatenii romani care au contracte in Marea Britanie, insa impactul cel mai puternic il resimt studentii, care nu pot munci fara acest permis.”In luna iunie 2012 studentii au primit oferte de stagii pe perioada vacantei pe care insa nu le-au putut onora din cauza termenelor indelungate de asteptare pentru obtinerea certificatului de inregistrare”, se mai arata in comunicat.
Vize pentru romani si bulgari in Marea Britanie? Vezi ce raspund autoritatile
In plus,Ambasada Romaniei la Londra inregistreaza si plangeri in crestere cu privire la Agentia britanica pentru Frontiere (UK Border Agency – UKBA) „noile bariere administrative” aplicate la eliberarea permiselor de munca.”Pentru exemplificare, desi conform procedurii UKBA termenul standard de procesare al cererilor este de 6 luni, acesta a crescut treptat la 7 luni in luna iulie 2012, ajungand in prezent la peste 9 luni (sunt procesate cererile depuse in data de 4 ianuarie 2012)”, mai transmite MAE.Ambasada Romaniei la Londra a facut demersuri repetate pe langa autoritatile britanice competente, fiind asigurata ca problemele vor fi remediate pana la sfarsitul anului.In plus, MAE a facut demersuri pe langa Comisia Europeana pentru semnalarea situatiei cu care se confrunta romanii din Marea Britanie.”Vom mentine, in continuare, dialogul cu Comisia Europeana pentru a ne asigura ca prevederile Tratatelor sunt aplicate si cetatenii romani nu sunt supusi niciunui gen de discriminare”, se mentioneaza in comunicatul MAE.
Basescu cere reexaminarea legii Bacalaureatului professional-18,25-
Presedintele Traian Basescu a cerut, marti, reexaminarea legii Bacalaureatului profesional, aratand ca, din cauza lipsei unei reglementari corespunzatoare, tinde sa afecteze calitatea invatamantului si desfasurarea sesiunii Bacalaureatului din 2013.„Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a semnat luni, 8 octombrie a.c., cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii invatamantului nr. 84/1995, pe care a trimis-o Parlamentului Romaniei, in temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constitutia Romaniei”, se arata intr-un comunicat al Presedintiei.In cadrul documentului se mai arata ca intrarea in vigoare a acestei legi la o luna dupa inceputul anului scolar poate genera instabilitate si impredictibilitate.”Intrarea in vigoare, la o luna dupa inceperea anului scolar, a unei legi care modifica modul de sustinere a bacalaureatului din acel an scolar este de natura sa genereze instabilitate si impredictibilitate.Apreciem ca elevii au nevoie de o intelegere amanuntita si aprofundata a optiunilor pe care le au, cel tarziu la inceputul anului scolar. Mai mult, chiar legea in discutie prevede, la punctul 3, Articolul 2 alin. (5) faptul ca modul de organizare si de desfasurare, precum si continutul programelor de examen ale bacalaureatului profesional se dau publicitatii inainte de inceperea anului scolar”, se mai arata in comunicat.
Andronescu: Bacalaureatul profesional va separa apele
Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, care este si initiatorul acestei legi, considera ca Bacalaureatul profesional va separa apele, urmand ca absolventii de liceu sa aiba de ales intre invatamantul superior si piata muncii.
Andronescu: Introducerea bacalaureatului profesional va „separa apele”
„Cei care sustin bacalaureatul national obtin permisul de acces in invatamantul superior, cei care opteaza pentru bacalaureatul profesional obtin cu aceasta diploma permisul de acces pe piata muncii. Cred ca lucrul acesta este foarte limpede, nu toata lumea trebuie sa faca invatamant superior, sa urmeze facultati”, a spus Andronescu, in urma cu circa doua saptamani.Potrivit proiectului de lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii invatamantului nr. 84/1995, absolventii ciclului superior al liceului care sustin si promoveaza examenul de bacalaureat profesional dobandesc, potrivit legii, diploma de bacalaureat profesional, care le da dreptul de acces pe piata muncii, fara drept de acces, insa, in invatamantul superior.Legea da dreptul oricarui elev de a da acest examen, din orice liceu, oricare ar fi profilul acestuia, pentru ca disciplina de educatie antreprenoriala o parcurg toti liceenii.Potrivit legii, examenul pentru bacalaureatul profesional nu schimba continutul programei pe care elevii au parcurs-o pe timpul anilor de liceu, iar probele din examenul de bacalaureat profesional, cronologic, vor fi asezate inaintea probelor scrise de la examenul de bacalaureat national.Pentru bacalaureatul profesional, potrivit proiectului de lege, elevii vor sustine doua probe: un proiect si o proba practica, precum si o lucrare scrisa la educatia antreprenoriala. Probele de competente sunt comune si la bacalaureatul national si la bacalaureatul profesional.In plus, daca cineva care sustine bacalaureatul profesional vrea sa mearga spre invatamantul superior si se razgandeste in aceeasi sesiune, dupa o sesiune sau doua sesiuni de bacalaureat, el se poate intoarce, poate sustine probele scrise de la bacalaureatul national si, dupa aceea, are acces spre invatamantul superior.S.R.
Consiliul de Administratie al TVR – avizat favorabil de Comisiile de cultura
Consiliul de Administratie (CA) al Televiziunii Romane a fost avizat favorabil, marti, de Comisiile de cultura din Parlament, cu 23 de voturi „pentru” si doua abtineri.Comisiile de cultura reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului au audiat, marti, persoanele propuse sa fie membri titulari si supleanti ai Consiliului de Administratie (CA) alTVR.Audierile au fost foarte tensionate, insa, in cele din urma, parlamentarii au votat „in bloc”, la propunerea UDMR, noul CA al TVR.Potrivit Ralucai Turcan, presedintele Comisiei de cultura a Camerei Deputatilor, procedura votului in bloc a mai fost folosita si alte dati in Camera Deputatilor.Nu cred ca cei care acum se revolta o fac cu buna credinta, ci doar pentru ca se aflau de alta parte a baricadei. Probabil ca, daca aceasta propunere (a UDMR, privind votarea listei cu membrii propusi, n.r.) ar fi raspuns asteptarilor sau obiectivelor pe care le aveau, nu ar fi avut nimic de comentat”, a spus Raluca Turcan, referindu-se la faptul ca, dupa votul Comisiilor, unii parlamentari USL au spus ca audierile membrilor CA s-au facut individual si votul ar fi trebuit dat la fel, individual.
Cei 13 membri titulari ai noului Consiliul de Administratie al Televiziunii Romane sunt:
– Claudiu Saftoiu si Lucia Hossu Longin (PNL)
– Claudiu Brinzan si Cristian Nitulescu (PSD)
– Radu Carp si Ada Mesesan (PDL)
– Nicoleta Nicolicea (Grupul parlamentar Progresist)
– Nagy Zoltan Levente (UDMR)
– Raico Cornea (Minoritati)
– Romina Surugiu (Presedintie)
– Gabriel Tufeanu (Guvern)
– Valentin Nicolau si Sorin Burtea (angajatii TVR)
Membrii supleanti sunt:
– Luminita Violeta Ristea si Vasile Arhire (PSD)
– Dida Dragan si Daniela Barsan (PNL)
– Ion Lucia Catrina si Paul Calin Botez (PDL)
– Rostas Peter Istvan (UDMR)
– Andreea Ghita-Jalica (Minoritati)
– Marius Oblu (Guvern)
– Mihai Radulescu si Ioana Catalina Popescu (angajatii TVR)
Radu F. Alexandru: Vom decide daca cerem anchetarea lui Saftoiu pentru abuz in serviciu
Senatorul PDL Radu F. Alexandru a declarat, marti, ca publicarea regulamentului de selectie a angajatilor TVR de catre Claudiu Saftoiu, dupa dizolvarea CA al televiziunii, ar putea constitui abuz in serviciu, iar PDL va decide daca va cere anchetarea penala a directorului TVR.”Cine si-ar fi putut permite sa puna pe site-ul institutiei, dupa ce decizia Curtii Constitutionale a Romaniei a fost publicata in Monitorul Oficial si care consfinteste ilegalitatea prezentei domnului Saftoiu in fruntea institutiei si a intregului Consiliu de Administratie, asa cum o face domnul Saftoiu, care a publicat duminica regulamentul de selectie a salariatilor a SRTv? Punctul final al acestui regulament este ca prezentul regulament se aproba cu acordul directorului general si intra in vigoare de la data aducerii sale la cunostinta salariatilor. Cel care semneaza acest regulament este un om care, practic, nu are nicio calitate legala de a mai semna, de a mai lua o decizie legat de functionarea TVR. Pentru aceste motive, domnul Claudiu Saftoiu se face vinovat de abuz de serviciu in forma calificata, atitudine sanctionata de articolul 246 din Codul Penal”, a subliniat Radu F. Alexandru, informeaza Newsin.Senatorul PDL a precizat ca in zilele urmatoare va afla daca sunt indeplinite conditiile pentru a solicita procurorului general demararea procedurilor legale, „in vederea stabilirii vinovatiei penale a domnului Claudiu Saftoiu”.
Chelie, dureri de dinti si alte semne ale problemelor de inima
Durerea in piept, oboseala si alte simptome ale problemelor de inima sunt extrem de evidente si cunoscute de toata lumea. Alte semne, insa, nu te duc cu gandul nici macar aproape de disfunctionalitatile cardiace.Iata cateva semnale pe care le mai da organismul atunci cand cordul nu functioneaza bine, conformDaily Mail:
Durere de dinti
Angina poate sa se manifeste in mai multe zone ale corpului, inclusiv la nivelul danturii. Semnul clasic al bolilor de inima este angina pectorala, dar mai poate fi prezenta si in zona gatului, a maxilarului, bratelor, intre umeri sau la nivelul dintilor, spune cardiologul Klaus Witte, de la University of Leeds.Cea din urma durere apare in special atunci cand se face un efort mai mare, cum ar fi acela de a urca un deal. Acest simptom poate sa preceada un infarct cu cateva saptamani.
Migrene
Femeile care au migrene insotite de probleme vizuale macar o data pe luna sunt de 2 ori mai predispuse sa fie diagnosticate cu boli de inima, arata un studiu publicat de Academia Americana de Neurologie. Acest fenomen se explica prin faptul ca neregulile in ceea ce priveste circulatia produc durerile de cap si tot ele duc si la probleme cu inima. In acelasi timp, migrenele extrem de puternice, insotite de probleme cu vederea, pot fi legate de o boala foarte grava, care se manifesta prin prezenta unei gauri in inima. Aceasta permite sangelui sa treaca din vene in artere fara sa mai circule prin plamani, care in mod normal ar filtra chimicalele si reziduurile precum cheagurile de sange.
Maini umflate
Mainile usor ingalbenite sau cu umflaturi mici pot fi un semn de hipercolesterolemie (crestere anormala a colesterolemiei). Multi oameni nici nu isi dau seama ca au mostenit o predispozitie spre un nivel crescut de colesterol, care le creste riscul de boli de inima de la o varsta frageda. Boala face ca organismul sa nu poata sa curete colesterolul LDL din sange.Desi nu exista simptome clare, unii oameni dezvolta umflaturi pe tendoane, mai ales in zona tendonului lui Ahile, deasupra calcaiului, sau uneori pe mana, langa incheieturile degetelor. Acestea sunt, de fapt, depozite de colesterol. Mai pot aparea depozite mici si in jurul ochilor si chiar langa iris.
Gripa care nu mai trece
Gripa care nu trece dupa 5-6 zile poate sa fie un simptom de insuficienta cardiaca, inima nemaifiind capabila sa pompeze la fel de eficient sangele. Poate sa fie vorba despre o miocardita, o infectie virala care duce la inflamatie si distrugerea cordului. Aceasta se poate dezvolta in acelasi timp sau la cateva zile dupa aparitia unei infectii virale a gatului sau in zona pieptului. Simptomele includ durere in piept, febra, batai neregulate ale inimii si probleme cu respiratia.
Momente de ameteala sau cand pur si simplu nu mai vezi nimic
Sentimentul de a nu fi suta la suta concentrat poate sa apara din cauza unei probleme la nivelul inimii sau a unei aritmii. Bataile sale pot sa fie atat de incete, de rapide sau de neregulate, incat sa creeze probleme, sa nu se mai oxigeneze bine creierul, astfel incat sa apara ametelile si scaderea tensiunii.
Chelia
Pierderea parului in cazul barbatilor, in special in crestetul capului, poate trada probleme cu inima. Un studiu realizat la Harvard arata ca persoanele cu acest tip de chelie foarte proeminenta au un risc cu 36% mai crescut de boli de inima, cei cu o chelie medie prezinta un risc cu 32% mai mare, iar cei la care chelia nu se observa foarte tare au si ei un risc cu 23% mai mare fata de cei cu un par des, viguros.Cu cat este mai mare nivelul de testosteron al unui barbat, cu atat acesta prezinta un risc mai ridicat de a suferi de boli de inima, spun cercetatorii de la Universitatea din California. Este posibil ca nivelul mare de testosteron sa creasca si presiunea sanguina si sa duca la o circulatie precara.
Unghii albastrui
Una dintre cele mai simple modalitati prin care un doctor poate sa verifice cat de mult oxigen circula prin organism este aceea de a verifica unghiile de la maini si de la picioare si buzele. Daca ele sunt roz sau chiar rosiatice, inseamna ca circulatia este buna. Daca nu si au o nuanta albastruie, e semn ca nu sunt irigate corect.
Impotenta
Disfunctiile erectile reprezinta unul dintre cele mai timpurii semne ale bolilor vasculare si nu trebuie ignorate. Corpul are nevoie de o buna circulatie pentru o erectie puternica, iar daca asta nu se intampla, sigur sunt probleme. Arterele de la nivelul penisului sunt cele mai mici din corp, de aceea se si infunda cel mai repede. Un barbat de 40 de ani cu disfunctii erectile are un risc de 50 de ori mai mare de a face un infarct in urmatorii 10 ani de viata.
Transpiratia
Simptomele bolilor de inima variaza de la barbati la femei. Barbatii tind sa simta o strangere in piept, care se lasa spre mana stanga. Acest lucru poate fi prezent si in cazul femeilor, dar ele mai degraba resimt dificultate in a respira, disconfort la nivelul maxilarului, al umerilor, dureri in zona abdominala, a spatelui, transpiratii, voma, stare generala de oboseala.
Durere a piciorului
Nu trebuie sa iti faci griji doar pentru arterele din zona inimii. Mai pot sa apara crampe si in zona pulpei, mai ales atunci cand mergi, din cauza ca arterele din aceasta zona au probleme. De obicei, durerea trece dupa 5-10 minute de odihna, dar nu trebuie neglijata.
Lob al urechii incretit
Daca ai o incretituta pe lobul urechii, este posibil sa ai un nivel ridicat al colesterolului. Studiile post-mortem facute pe 300 de barbati arata ca acesta poate sa fie un simptom al problemelor cardiovasculare. Cutele pot sa apara din cauza unor malformatii la nivelul vaselor de sange, iar asta inseamna probleme cardiovasculare.
Sforaitul
Sforaitul este un simptom comun al apneei din somn, cand respiratia se poate opri pentru cateva secunde, in timpul somnului. Cel mai comun tip de apnee este cel obstructiv, cand tesutul din spatele gatului se „prabuseste” si blocheaza caile respiratorii. Alta forma, apneea de somn centrala, apare atunci cand creierul nu mai trimite semnalele corecte si nu ii mai „spune” sistemului respirator ca dormi. Acesta poate sa fie un semn de insuficienta cardiaca.
S-au pus in vanzare biletele la concertul Bonnie Tyler
Biletele pentru concertul pe care Bonnie Tyler il va sustine la Bucuresti pe 8 decembrie au fost puse in vanzare inepand de marti, 9 octombrie. De-a lungul anilor, Bonnie a vandut peste 100 de milioane de albume, numai piesa „It’s A Heartache” fiind vanduta in mai mult de 6 milioane de copii in intreaga lume. Cantareata si-a castigat reputatia ca fiind una dintre cele mai mari artiste pe care le-a avut vreodata Marea Britanie.
Preturile biletelor sunt urmatoarele:
-300 lei: categoria VIP
– 250 lei: categoria 1
-200 lei: categoria 2
-150 lei: categoria 3
-100 lei: categoria 4
-50 lei: categoria 5
Admiratorii pot achizitiona biletele din urmatoarele locatii: Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center, Magazinele Flanco, Librariile Adevarul si Eminescu, Magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Palatul National al Copiilor, Statia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc sa comande biletele online, o pot face de pe BILETOO.ro, BLT.ro, BILET.ro, BILETE.ro si MYTICKET.ro.
Saftoiu, TVR: Plecarea lui Topescu si Voicu din comisii, o mare pierdere
Directorul TVR, Claudiu Saftoiu, a declarat, marti, ca o eventuala plecarea a lui Cristian Topescu siMadalin Voicu din comisiile de evaluare ale TVR, privind procesul de concediere colectiva pentru reducerea costurilor, ar fi o mare pierdere.„Eventuala plecare a lui Topescu si Voicu din comisia evaluatorilor ar fi o pierdere”, a spus Saftoiu.Reactia lui Sfatoiu vine dupa ce opinia publica a criticat faptul ca din comisiile care vor evalua personalul SRTv in vederea concedierii colective contin mai multe personalitati din afara televiziunii publice, precum si oameni politici.
Politicieni USL printre cei care vor decide cine e concediat la TVR
Potrivit unei note interne, comisiile sunt formate din cate cinci membri, exceptie facand cele de Selectioneri si Contestatii, care au 12, respectiv 11 membri.Nume precum Madalin Voicu, Razvan Theodorescu, Stere Gulea, Radu Gabrea, Mircea Toader si Cristian Topescu, care nu sunt angajati ai TVR, fac parte din comisiile care urmeaza sa evalueze personalul TVR in vederea concedierii colective in urma careia vor fi desfiintate 872 de posturi, aceasta fiind una dintre masurile ce vor fi luate in cadrul Programului de redresare economica a SRTv, votat in sedinta Consiliului de Administratie din 28 august.
Angajatii TVR continua protestele
Cateva sute de angajati ai Societatii Romane de Televiziune (SRTv) s-au adunat marti, in jurul orei 10:00, in curtea institutiei si protesteaza fata de procesul de concediere colectiva din TVR, in urma caruia vor fi desfiintate 872 de posturi.
Nou protest al angajatilor TVR
Reprezentantii Sindicatului pentru Unitatea Salariatilor TV din TVR – SPUS TV (sindicatul reprezentantiv din TVR – n.red.) au declarat ca actiunea de marti este spontana, la fel ca si aceea de luni.De asemenea, potrivit reprezentantilor SPUS TV, la fel ca in ziua precedenta, si angajatii studiourilor teritoriale ale TVR protesteaza fata de procesul de concediere colectiva.Totodata, in cursul zilei de marti, sindicalistii ar urma sa depuna o actiune in instanta prin care sa conteste intregul proces de concediere colectiva, au mai spus reprezentantii SPUS TV.
Calendarul concedierilor colective, decalat
Calendarul selectiilor care urmau sa aiba loc la TVR in vederea concedierilor colective a fost decalat, conducerea Televiziunii Romane acceptand sa reanalizeze anumite documente care au generat nemultumirea angajatilor.
TVR: Calendarul concedierilor colective a fost decalat
Initial, procesul concedierilor colective trebuia sa fie finalizat pana la 20 noiembrie iar TVR trebuia sa ramana cu doar 2.395 de angajati.In cadrul intrevederii, cei prezenti au inteles necesitatea nuantarii instrumentelor de selectie, astfel incat aceasta sa aiba rezultatul dorit atat de angajati, cat si de conducere: echipe performante si buni profesionisti in toate compartimentele”, arata reprezentantii TVR.Televiziunea Publica sustine ca este deschisa dialogului si doreste ca selectia angajatilor sa se desfasoare in conditii de deplina transparenta, ca si pana la momentul atingerii acestei etape.
Marius Copil, salt spectaculos in ierarhia mondiala de tenis
Pentru prima data in cariera, al treilea nostru tenismen ca si cota in lume la simplu, Marius Copil, a reusit sa intre in al doilea top valoric mondial, cel al locurilor 101-200, conform clasamentului dat publicitatii marti de catre ATP.Datorita surprizei pe care a furnizat-o saptamana trecuta la Beijing, cand l-a eliminat cu totul neasteptat pe jucatorul numarul 13 al lumii, croatul Marin Cilici, Copil a urcat dintr-o data nu mai putin de 32 de trepte, de pe 221 ajungand acum pe 189.Singurul roman din Top 100, Victor Hanescu, a saltat si el o pozitie, situandu-se in prezent pe un loc rezonabil, 58.Cat priveste pe Adrian Ungur, acesta de ceva vreme tot vine in jos, de data asta coborand 12 locuri fata de ierarhia prcedenta (118 in momentul de fata).
La dublu, Horia Tecau ramane tot pe 7.
Podiumul n-a suferit nici o modificare:
1(1) Novak Djokovic (Serbia)
2(2) Roger Federer (Elvetia)
3(3) Andy Murray (Marea Britanie)