Florentina CRACIUNVor înverzi la fel ca-n fiecare an,
Când o să trec, acolo sus, prin rouă
Viaţa a fost clipă, fără să fi ştiut măcar.
Voi pune-o etichetă în locu-n care am stat
Aici, şi-aici, şi-aici… am stat putin, se vede,
Acum, când uşile se-nchid vă dau un sfat
Să căutaţi norocul, chiar dacă nu-l veţi crede!
De anii tinereţii nu vă legaţi prea mult
Ei se topesc cum fulgii se topesc la soare,
Dar nu-i lăsaţi să treacă fără să fi ştiut
Cât de frumoasă-i viaţa,şi cât, durerea doare.
Noi, oamenii, mai credem că facem tot ce vrem
Nimic mai strâmb, de-aceea lampa ni se stinge,
Ne risipim pe drum şi-apoi nu mai putem
Un ultim pas să facem fără a ne plânge!
Pentru aceia care, au fost sortiţi spre culmi
Să se ridice chiar din tinereţe,
Înveţe de la ceilalţi să fie cât mai buni
Căci răutatea, şi-aici, şi-acolo, tot se pedepseşte.
Eu mi-am ascuns destinul şi am trecut uşor
Lăsând imaginaţia s-alerge pe coclauri,
Dar roata vieţii s-a-nvârtit cu spor
Tot împletind ciulini în aura de lauri!
Noi de-am vedea de Sus ce mic e Omul
Dar câtă vrere în el Domnul a pus,
Şi cum cu drag i-a dat să-şi ţină ghemul
Cu aţa, care să îi fie de ajuns,
N-am mai blasfemia atunci când ne ajunge
Din urmă un necaz făcut numai de noi,
Aşa cum lumânarea, devreme nu se stinge
De e păzită cu grijă de-amândoi!…
Noi, oamenii, vom aparea mereu pe acest pământ
Şi vom trăi ani mulţi cu toţii, aici, sub soare
De vom fi buni şi ne vom ţine de cuvânt,
Căci în veci ce-i bun nu moare!
florentina crăciun
18 octombrie 2012
Mă tot gândesc la timpuri ce au plecat demult
Şi-aş vrea să te mai văd mergând pe-aleile din parc
Să simţi mireasma frunzelor şi vreascuri cum se rup
Ce frâng în mine amintiri a chipului tău drag.
Mă simt înfrânt şi-mi vine să strig în patru zări
C-ai fost şi ai plecat demult de lângă mine,
Mă doare că viaţa mi-e irosită-n aşteptări
Şi n-am stiut sa te astept, mai mult pe tine!
Nu am prieteni şi poate, nici duşmani nu am
Cine să urască un scrib ce-şi iroseşte drumul,
Iar de noroc, eu pot să jur, mai bine nu eram
Căci în desaga ce-o purtam, nu am găsit niciunul.
Sau poate tu ai fost, singurul meu noroc avut
Şi m-am închis în mine să nu te copleşesc,
Tu nu eşti vinovată că n-am ştiut s-ascult
Glasul învingătorilor ce,întotdeauna izbândesc!
E de prisos acum, la capătul de drum
Să mă gandesc la toate ce trebuiau să fie,
Tu vei pleca ştiu bine şi îţi doresc drum bun
Sunt un perdant, ce să-ti fi dat eu ţie?
Am adunat la bani de am umplut o bancă
Dar nu am grija lor,n-am timp să-mi iau o paine,
Sunt mult mai fericit că pot să scriu de alţii parcă
Poveşti de viaţă,fericite, chiar şi poveşti haine!…
Ieri am aflat, că mi s-a tăiat iar gazul şi lumina
Atunci mi-am amintit de banii care-i am în bancă
O domnişoara, se ridică şi îmi întinse mâna:
Aoleu,câti bani aveţi!… Dar, nu vă pasă parcă!…
De ce să-mi pese? Banii nu pot s-aducă fericirea
Nu pot să ştie, cât m-am chinuit, cât am pierdut,
Dac-am putut sau nu, să ştiu ce e iubirea
Sau cum furtunile,m-au frant când eu,iubeam mai mult.
Azi, beat de fericire, îmi vine ca să strig:
Mă bucur de viaţă chiar dacă uneori,
în inimă simt frig!…
florentina crăciun fabyola
martie 2012[/i]
