
Un gest săvârşit natural, din suflet, poate avea, pentru o altă inimă, aflată în imposibilitatea de a găsi lumina, o importanţă supremă.
Şi mai ales atunci când societatea condamnă orice abatere involuntară de la canoanele prestabilite.
Un gest din suflet nu caută o recompensă, dar când acesta este perpetuat, timp de 19 ani pe aceeaşi filieră, recunoaşterea vine ca o completare firească.
Astfel, în seara zilei de 18 octombrie 2012, în Bucureşti, la Hotelul Marriot, a avut loc cea de a VII-a ediţie a ” Galei Premiilor de Suflet în Sănătate Mintală „.
In cadrul galei au fost premiate persoanele care şi-au adus contribuţia în sănătate mintală.
La eveniment a fost prezent şi Fuego, alături de colegele şi prietenele lui, Mirabela Dauer şi Maria Dragomiroiu.
Prezentat de Andreea Marin Banicăşi de doctorul Cristian Andrei, promotorii acestei gale, Fuego a fost impresionat de toate momentele serii, de implicarea şi devotamentul celor premiaţi şi le-a dedicat un poem :
„V-a trăit destinul ca pe-o frunză,
Cel mai scurt poem ce se putea,
Vi s-a dat ordin să trăiţi lumina,
Şi-aţi încercat să impliniţi porunca grea…
Căci dragii mei, oameni ai Cetăţii, oameni de bine, găsescu-vă o singură vină: că-n bobul lacrimii turnaţi prea multă lumină.
Va felicit pentru stoicismul şi puterea cu care sprijiniţi această cauză, şi le cântaţi, cu iubirea şi interesul vostru, versurile din capodopera celor nesinguri, capodopera iubirii aproapelui.
Căci ” dar din dar se face Rai „, iară sufletul poate primi doar dăruind din imensitatea lui, ajutor nestingherit şi iubire.”
Fuego, este cel care schimbă frumuseţea muzicii în binele sufletesc pentru semenii săi.
La final Fuego a interpretat doua piese, ” Norocul meu” şi ” Cântaţi cu mine”, spre bucuria celor prezenţi care au simţit sinceritatea şi atingerea cântului de suflet.
Puţini sunt capabili să exprime cu atâta sinceritate iubrea, prietenia, apropierea de oameni şi dragostea de ţară. „Dă-mi Doamne, viaţă, ca să pot cânta”, crezul interpretului adorat de românii de pretutindeni, el, Fuego, este glasul incărcat de dorul şi dragostea faţă de cei ce au în piept o inimă română.
Această gală umanitară vine ca o completare naturală pentru munca depusă de cei care fac din fiecare moment al existenţei lor un simbol de ajutor pentru ceilalţi, iar Fuego le-a cântat celor nesinguri şi discret, s-a implicat în acest proiect umanitar remarcabil.