In urma cu 50 de ani, Angelica Adelstein-Rozeanu a castigat ultima competitie sportiva din cariera sa: campionatul de tenis de masa al Israelului.
Viorel MAIER
Născută la București, in 15 octombrie 1921 într-o familie de origine evreiască, pune mana pentru prima oara pe paleta la varsta de opt ani si jumatate. Tocmai se imbolnavise de scarlatina. Ca sa o inveseleasca, Gaston, fratele ei, ii aduce doua palete, o minge de celuloid si un fileu. A fost momentul care avea sa-i schimbe decisiv viitorul. Ulterior li s-a cumparat o masa si se jucau in curte cu prietenii. Ea abia ajungea cu nasul la nivelul mesei, de micuta ce era. Deschiderea unui club sportiv in cartier a facut-o sa ia in serios tenisul de masa, iar la varsta de 12 ani a participat la Cupa Romaniei, pe care, surprinzator, a si castigat-o. Devide campioana a Romaniei la varsta de 15 ani. La nici 16 ani ocupa locul 3 la proba de dublu-mixt, la Campionatele mondiale din. A fost campioana a Romaniei in toti anii (cu exceptia anilor dictaturii legionare si de razboi) pana in 1957. In acel an, multumita tatalui meu, am avut si eu sansa, la varsta de 9 ani, sa o vad jucand in sala Floreasca din Bucuresti.
Legionarii le-au interzis evreilor sa mai calce intr-o sala de sport. Abia după încheierea conflagraţiei, sportivilor de origine evreiască le-a fost permisă revenirea la competiţii.
Timp de trei ani, Angelica a participat la concursurile naţionale, iar în 1948 a reuşit să obţină din nou acordul de a reprezenta România la Mondialele de la Londra. Tot în 1948, ea a mai obţinut două medalii de bronz şi aurul părea tot mai aproape. Avea deja 27 de ani.
După problemele cu legionarii, Angelica s-a lovit de noi dificultăţi. Tocmai câştigase Campionatul Naţional şi devenise vicecampioană la băieţi, acolo unde deseori participa, şi aştepta cu optimism Mondialele de la Stockholm. Soţul, nemulţumit de salariu, a încercat să plece din România şi a fost arestat pentru două luni. Elanul îi fusese din nou stopat după ce autorităţile au anunţat-o că nu va mai face parte din delegaţie. „Au început necazurile. A trebuit să mă angajez ca redactor de sport la «România Liberă», mă primise acolo Nicolae Bellu, care era tot evreu”, spunea Angelica, la 82 de ani, cu o memorie de invidiat. Timp de câţiva ani, în paralel cu tenisul de masă, sub pseudonimul de Angela Holban, marea sportivă scria despre tenis, volei şi patinaj. Noua meserie avea să o readucă în lumina performanţei.
Acelaşi Bellu i-a convins pe şefii sportului că Angelica Rozeanu merită o nouă şansă, iar în ultimul moment a urcat în trenul de Budapesta, acolo unde se desfăşurau Campionatele Mondiale din 1950. De acolo, s-a întors cu două medalii de aur, iar de la Curtici şi până la Bucureşti, trenul oprea în fiecare gară pentru manifestaţii populare. Brusc, dintr-o persona non grata, Angelica devenise o eroină. La Gara de Nord, poliţiştii au trebuit să creeze un cordon pentru ca dubla campioană să poată ajunge cu bine acasă. Pana 1955 a câştigat tot ce se putea, devenind prima şi singura din lume care s-a impus la 6 turnee finale consecutive în proba de simplu. „La Viena, de exemplu, am locuit la ambasadă ca să fie totul în siguranţă pentru ei. Eram înconjurată tot timpul de securişti. Din prietenie, cred.” 1956 a fost ultimul an în care a devenit campioană mondială, ulterior fiind dată la o parte cu brutalitate.
Timp de trei ani, între 1957 şi 1960, desi a mai obţinut medalii europene şi mondiale, s-a confruntat cu mari probleme. S-a decis disponibilizarea ei din postul de antrenor federal, iar apoi legitimaţia a dispărut fără urmă, astfel că nu mai putea fi înscrisă la competiţii. „Mi-a fost enorm de greu. Nu mai primeam indemnizaţie de hrană, mă descurcam greu cu familia, în condiţiile în care în timpul războiului ne-a fost confiscat totul.” Mai mulţi oficiali erau decişi să o stigmatizeze. „M-au acuzat că mi-am vândut numele pentru crearea unor palete în Austria. Era adevărat. O paletă purta numele meu, însă primeam la schimb 40 de palete, pe care le împărţeam tinerilor. Îmi spuneau că e lipsă de modestie. Apoi mă certau că am primit 24.000 de lei pentru cele patru titluri mondiale cucerite la Bucureşti. Nu era ceva normal?”
Într-o zi primăvăratică din 1960, sportiva s-a urcat în maşina Pobeda, primită după titlurile de la Tokyo, şi în timp ce conducea i-a zărit pe mai marii ţării. Gheorghe Gheorghiu-Dej făcea o plimbare alături de Chivu Stoica şi Gheorghe Apostol. „Nu aveam nimic de pierdut. Am coborât de maşină. M-am uitat de gealaţi şi m-am pus în faţa lui”, a povestit Angelica, reuşind să redea şi dialogul avut cu şeful statului de atunci:
– Tovăraşul Gheorghiu, nu vă speriaţi, eu sunt Angelica Rozeanu, cea pe care aţi felicitat-o de multe ori. Sunt la ananghine, de asta v-am acostat.
– Ce s-a întâmplat, tovarăşa Rozeanu?
– Uitaţi, am fost îndepărtată din sport. Nu am mijloace de existenţă, sunt disperată. Am fost alungată ca o cârpă murdară.
– Mă, fată, ai avut ceva de-a face cu Siguranţa?
– Nu, pe mine nu m-a chemat nimeni. Dacă aveam ceva de-a face cu asta, eram chemată cumva să mă pot disculpa. Poate mi-a băgat cineva vreo vorbă.
– Eu chiar m-am întrebat, tovarăşa Rozeanu, ce se întâmplă cu tine, de ce nu mai apari, dar am crezut că eşti obosită, că vrei să te odihneşti un pic.
– Nu, eu pur şi simplu am fost dată afară.
– Du-te acasă, stai liniştită. Totul va fi în regulă.
– Tovarăşe Gheorghiu, eu am câteva neplăceri pentru că soţul meu vrea să plece.
– Divorţează şi îi dau drumul, nu este nici o problemă. Ai grijă, totul va fi în regulă.
A durat doar trei zile până când Angelica Rozeanu a fost chemată la biroul preşedintelui Comitetului Olimpic Român, Manole Bodnăraş, fratele mai mic al lui Emil Bodnăraş. Până atunci, încercase de zeci de ori să obţină o audienţă. „Când am ajuns acolo, secretara mi-a transmis să merg la tovarăşul Ceauşescu, el era liderul de partid pe linie de sport. Încă nu era atât de mare. Mi s-a făcut frică pentru că auzisem de el, deşi nu-l văzusem niciodată.” Viitorul preşedinte al României o aştepta în faţa porţii. „Staţi să vină şi tovarăşul Bodnăraş să putem discuta.”
Nicolae Ceauşescu: Tovarăşa Rozeanu, v-am chemat aici să vă întrebăm cum putem îndrepta lucrurile.
Angelica Rozeanu: Păi cum credeţi dumneavoastră?
N.C.: Tovarăşe Bodnăraş, să-i dăm voie să joace, să-i dăm voie să se iscălească în ziar.
A.R.: Tovarăşe Ceauşescu, eu trebuie să mă reabilitez sau să se demonstreze că nu am făcut nimic. Aş vrea din nou postul meu de antrenor federal.
M.B: Păi nu mai avem postul în schemă, nu putem face nimic.
A.R.: Atunci aş putea să lucrez la radio sau la televiziune.
N.C.: Până mâine, tovarăşe Bodnăraş, să rezolvi situaţia şi să îmi raportezi. Noi nu avem nimic împotriva ei. Să scrie în ziar şi să participe la concursuri.
A doua zi, Manole Bodnăraş a intrat în concediu, iar situaţia a rămas neschimbată. „Cum puteam să mai merg eu la Ceauşescu iar?”, îşi aducea aminte marea sportivă. Până la urmă, a divorţat de soţul ei, iar acesta a plecat în Israel Câteva luni mai târziu, Angelica a participat la Europenele de la Zagreb, unde a şi câştigat două medalii, în ciuda faptului că în ultimii doi ani nu se mai antrenase aproape deloc. Acolo Angelica s-a întâlnit cu vechea sa prietenă, jucătoarea austriacă Gertrude Pritzi. „Fă-mi te rog şi mie o invitaţie să vin la tine în concediu în vara asta”, a rugat-o pe prietena sa. Timp de câteva săptămâni, a fost convocată de autorităţi pentru a se şti adevăratul motiv al plecării. A obţinut până la urmă acordul, iar vara a prins-o la Viena, alături de fiica ei, Micky. Şi-a încuiat casa şi a lăsat maşina în curte ca şi când ar urma să se întoarcă în curând. Ceea ce era să se şi întâmple. „După primele zile în Austria, îmi era deja dor de casa mea, de patul meu. Într-o zi, primesc un telefon neaşteptat de la fostul meu soţ. Aflase de la cineva că sunt la Viena. «Nu vreau să te joci cu libertatea fiicei noastre. Veniţi în Israel şi vă voi oferi tot sprijinul», mi-a spus el direct. În aceeaşi seară, eram deja la Tel Aviv”.
Timp de trei ani, între 1960 şi 1962, a câştigat titlurile naţionale, dar şi Macabiada. La 41 de ani nu mai avea puterea de a face din nou mare performanţă. „În plus, nu existau nici cele mai elementare condiţii. Eu câştigam competiţiile acolo fără să mă antrenez o zi. Apoi am primit un post de antrenor, însă cum era regula ultimul venit, primul plecat, când s-au făcut restructurări, a trebuit să îmi găsesc altceva. Atunci am încheiat definitiv cu tenisul de masă”.
La mult timp după retragere, Angelica Rozeanu a dezvăluit cum a reuşit să rescrie istoria acestui sport. Fără să fi avut antrenor nici măcar o dată în cariera de peste trei decenii, aceasta se baza de două particularităţi. Se antrena numai cu băieţi şi vreme de 20 de ani nu şi-a schimbat paleta. „La fiecare două luni, schimbam guma. Însă am avut aceeaşi paletă de lemn până la retragere”, a povestit despre paleta care acum este expusă la Muzeul Internaţional al Tenisului de Masă.
A realizat în anii 1950 – 1956 o performanță rar întâlnită în lumea sportului și a căștigat de sapte ori consecutiv campionatul mondial. A fost prima femeie din Romania care a urcat pe prima treapta a podiumului suprem si ultima campioana mondiala de origine non-asiatica. Pentru realizarile sale exceptionale a fost inclusa in „Guinness World Recors”. In 1995, forul international de profil a inclus-o in „Hall of Fame”, care cuprinde cele mai prestigioase personalitati din acest sport.
Angelica Rozeanu a primit Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I, cu o baretă, la 18 martie 2004, „în semn de deosebită apreciere a meritelor avute la consolidarea și promovarea legăturilor culturale româno-israeliene, pentru contribuția statornică la menținerea în Israel a interesului și simpatiei pentru România”.
In 22 februarie 2006 a decedat la Haifa din cauza unui neoplasm instalat la ficat.
Angelica Rozeanu (October 15, 1921, in Bucharest, Romania – February 22, 2006, in Haifa, Israel) was a Romanian table tennisplayer of Jewish origin, and one of the most successful female table tennis players in the history of the sport.[1]
Contents[hide] |
[edit]Table tennis career
She started playing table tennis at the age of 8. She had scarlet fever and when convalescing her brother Gaston, who was almost eight years older, came home with table tennis bats, balls, and a net to entertain her.
At the age of 12 she won the Romanian Cup. She won her first major title, the Romanian national women’s championship, at the age of 15 in 1936. She remained Romania‘s female champion for the next 21 years (1936–57; excluding the war years 1940–45, when she did not compete).
In 1938 she won her first major international competition at the Hungarian Open.
Interrupted by World War II, from 1940 to 1944 she was barred from even entering a gymnasium in Romania, she played virtually no table tennis from the age of 18 to the age of 23.
Rozeanu won her first World Championship in 1950, starting the winning run that would see her win the championship six years in succession, a feat yet to be matched. She was also the last non-Asian woman to win the title.
In total, she won 17 world titles (and 12 silver and bronze medals at the World Championships), including the world’s women’s doubles title three times (1953–55; in 1953 with Giselle Farkas of Hungary and in 1954 and 1955 with Ella Zeller of Romania), and the world mixed doubles titles three times (1951–53; 1951, with Bohumil Vana of Czechoslovakia, and in 1952 and 1953, with Ferenc Sido of Hungary.).
She was the first Romanian woman to win a World title in any sport. Being by far Romania’s greatest profile in the sport, she was also the President of the Romanian Table Tennis Commission from 1950 to 1960.
Appointed as a Deputy of the Bucharest Municipality in 1955, she and other Jewish players found themselves forced out of the Romanian Federation in 1957 when an anti-Semite rose to the chairman position.
In 1960 Rozeanu moved to Israel, where she continued to play professionally. In 1961 she won the Maccabiah Games Table Tennis Championship and she was Israel’s champion three times, between 1960–62.
She kept in touch with her native Romania, and visited it for the last time in 2005.
In 2006 she died at the age of 84.
[edit]Playing style
Her abilities were revealed less in the power of her shots than in her exceptional footwork, ball control, determination, grace, natural ability, and technique. . She knew when to attack and when to defend, exhibiting unnerving patience during even the longest points. The Second World War disrupted the international game, but she returned to competition with a more attacking style.
[edit]Recognition
In 1954, Angelica Rozeanu was presented the highest sports distinction in Romania — the title of Merited Master of Sport. She also received four Order of Work honors from her government.
In 1997 she was awarded the Knesset Medal.
She was awarded the title of Honorary Citizen of Haifa in 2001.
[edit]Halls of Fame
- Rozeanu was inducted into the International Jewish Sports Hall of Fame in 1981.
- Rozeanu was inducted into the International Table Tennis Federation Hall of Fame in 1995.[2]
[edit]See also
[edit]References
- ^ „ITTF Database”. Ittf.com. Retrieved July 20, 2011.
- ^ „ITTF.com” (PDF). Archived from the original on 17 June 2011. Retrieved July 20, 2011.
[edit]External links
- Jacov Sobovitz, Angelica Adelstein Rozeanu, Jewish Women Encyclopedia
- Obituary
- Obit II
- Jews in sports bio
- Jewish Sports bio
- „Angelica Rozeanu – the world’s greatest female table tennis player in history,” 2/21/06
