

Dragoș Moise este unul dintre oamenii din România care-și donează timpul și energia celor în nevoie. El ne-a dat detalii despre motivația, activitățile și proiectele sale în cele ce urmează.
Cum se numește asociația pentru care ai fost voluntar și care sunt prioritățile acesteia?
Am început să particip la acțiunile de voluntariat anul trecut în toamnă, prin intermediul companiei la care lucrez (ING Bank). Ca toate marile companii, și aceasta unde lucrez, prin intermediul departamentului de Comunicare, sponsorizează diverse proiecte împreună cu Asociații, ONG-uri, Fundații, etc. (în general, toate firmele mari au bugete alocate pt astfel de acțiuni, ca parte a conceptului referitor la contribuția pe care trebuie să o aibă companiile la dezvoltarea societății moderne).
Anul trecut toți angajații ING am fost întrebați dacă dorim să participăm la proiecte de voluntariat, și eu m-am înscris. Primul proiect a fost împreună cu Asociația „Ajutor real” și a constat în amenajarea unei săli din cadrul unui Orfelinat, sală care să servească drept bibliotecă și spațiu de recreere. Practic, s-a luat legătura cu o casă de copii, le-am cerut să ne pună la dispoziție o sală pe care noi am amenajat-o (am cumpărat mobilă, cărți, jocuri pentru copii, jucării, mese, scaune, covoare etc.). Asociația “Ajutor Real” și-a început activitatea cu amenajarea unor astfel de spații, în ideea că prin intermediul cărților, copii pot învăța, pot evolua și astfel își sporesc șansele de a reuși să își continue studiile (vă daţi seama că puțini dintre acești copii ajung să facă facultate sau chiar liceu). Ei fac multe chestii în afară de biblioteci, adică organizează cursuri de pictură pentru copiii din orfelinate, organizează împreună cu actori piese de teatru special pentru copii, pun pe site-ul lor o listă cu zilele de naștere ale copiilor din orfelinate și tu, ca și voluntar poți să îți alegi un copil și să îi iei cadou de ziua lui, etc.
Informații mai multe despre această Asociație se găsesc și pe websiteul www.ajutorreal.ro
Eu, după această primă acțiune, am rămas prieten cu președinta asociației și deja am mai amenajat încă 2 biblioteci în alte centre de copii.
A doua asociație cu care am luat contact este Diaconia Ajutor Internațional (din Brașov), tot prin intermediul firmei unde lucrez. La fel, angajații ING au fost întrebați dacă vor să participe la acțiunea de voluntariat și m-am înscris. Am fost 50 de voluntari care am sortat mâncare și am făcut pachete cu mâncare pentru aproximativ 500 de familii nevoiașe din Brașov. În afară de asta, am petrecut jumătate de zi cu copiii de la centrul de zi pe care asociația îi are, ne-am jucat cu ei și am făcut împreună diverse mici obiecte (cum făceam noi pe vremuri la ora de lucru manual, am făcut broșe din material, am făcut semne de carte din hârtie colorată, etc). Această asociație are și ea mai multe activități:
– Centrul de zi pentru copii aflați în situații de dificultate Centrul de zi Diaconia, este un serviciu de protecție a copilului și are misiunea de a preveni abandonul și instituționalizarea copiilor prin asigurarea pe timpul zilei, a unor activități de îngrijire, educație, recreere-școlarizare, consiliere, orientare școlară;
– Servicii de informare suport și consiliere;
Prin acest serviciu se urmărește îmbunătățirea condițiilor de viață a copiilor și a familiilor aflate în dificultate; dezvoltarea capacităților individuale pentru asigurarea nevoilor sociale proprii; prevenirea și combaterea efectelor sărăciei;
– Intervenții în situații de criză;
Finanțarea de intervenții medicale urgente, oferirea de ajutor umanitar pentru sinistrați, construirea și renovarea de locuințe sociale pentru familiile aflate în situații de criză.
Site-ul lor este www.diaconia.info
Cum percep oamenii din România munca de voluntariat?
În România, din punctul meu de vedere, munca de voluntariat este încă la început de drum. Nu suntem la fel implicați cum sunt alte țări cu tradiție în astfel de acțiuni, însă observ că de la an la an sunt din ce în ce mai mulți oameni care se implică în munca de voluntariat sau oameni care pun bazele unor asociații, fundații, ONG-uri, care să ajute pe cei nevoiași, mediul înconjurător, etc. Consider că suntem în direcția bună și că ar trebui promovat conceptul de voluntariat cât mai mult (în școli, la locul de muncă) pentru că fiecare dintre noi poate ajuta la dezvoltarea societății noastre.
Pe tine ce te-a determinat să îi ajuți pe ceilalți?
Eu, de felul meu, sunt o persoană care își ajută prietenii, colegii sau pe oricine îmi cere ajutorul, așa că atunci când am fost solicitat să particip la astfel de acțiuni de voluntariat, nu am stat pe gânduri. Pentru mine nu contează tipul de acțiune, fie că facem curățenie sau plantăm copaci pentru un mediu mai bun, fie că ajutăm oameni nevoiași, copii sau bătrâni, atâta timp cât știu că prin contribuția mea fac un bine altora, cât de mic, este suficient de motivant. Oricum, odată ce te implici și vezi că efortul pe care îl depui într-o astfel de acțiune este foarte mic în comparație cu bucuria pe care o poți oferi, devii cumva dependent de voluntariat.
Care a fost cel mai impresionant caz pe care l-ai întâlnit în activitatea ta de voluntar?
Cele mai impresionante cazuri, pentru mine, sunt cele în care sunt implicați copiii. Este o experiență care te marchează profund atunci când intri în contact cu centrele de plasament sau orfelinate, spre exemplu. Am vizitat câteva astfel de centre în acțiunile de voluntariat, și am avut contact cu acei copii abandonați de familii. Ce m-a impresionant cel mai mult este faptul că toți copiii, fără excepție, caută să te strângă în brațe și se lipesc practic de tine… îți dai seamă că ei caută afecțiune, ceea ce le-a lipsit toată viața, și pentru ei o simplă îmbrățișare înseamnă enorm, asta își doresc cel mai mult, să fie îmbrățișați.
Ești tânăr, te-ai gândit vreodată să emigrezi?
În momentul acesta mi-aș dori să emigrez, sau măcar să lucrez o perioadă mai lungă într-o altă țară, pentru simplul motiv că vreau să am și experiența unei alte culturi, unei alte țări, Dacă voi avea ocazia să plec din România în perioada următoare, o voi face cu siguranță. Îmi doresc să văd cum este și prin alte părți, astfel încât să pot avea termen de comparație.
Ce mesaj poți transmite cititorilor ziarului Impact care au emigrat în Canada?
Aș dori să le transmit următoarele lucruri: știu că timpul liber este o problemă în ziua de astăzi, avem din ce în ce mai puțin, însă cu siguranță dacă își propun, pot găsi câteva ore să le dedice acțiunilor de voluntariat. Le garantez că o dată ce au început, nu se vor mai opri și satisfacțiile pe care le vor avea în urma participării, nu se compară cu nimic altceva.
În rest, le urez mult soare, știu că în Canada este o climă mai rece!