Să nu te superi de n-am să pot să vin!
Ileana POPESCU BALDEA
Violeta DEMINESCU
Voi zăbovi, de-o stea, printre izvoare,
cu clipocit de dor, iubire şi suspin
şi galbene cuvinte, cu răni în buzunare…
Să nu te superi de umbrele le-am dat!
Am sărutat pereţii. Şi-aducerile-aminte
le-am tras spre mine, jurând că n-am uitat
de ziua în care v-aţi dus către morminte…
Să nu te superi de trec atât de rar
prin faţa casei! Vin pomii a chemare…
şi vreau să intru…dar un străin “ pietrar”
mi-alungă rădăcinile. Şi doare!
Cobor spre clipa în care am crescut,
cu licuricii prinşi după ureche,
cu ghete rupte pe-un şotron tăcut,
cu arc, cu zmei, păpuşi şi triciclete…
Cu litere şi cifre uitate în ghiozdan,
cu oameni de zăpadă căzuţi din săniuţă,
cu nasul roşu, lipit stingher de-un geam,
şi sorcova cea mare-ngheţată pe-o străduţă…
Cu inima zvâcnind, de nu puteam să prind…
nici Carul de pe cer…nici iepurii din Lună…
cu lacrimi stinse-n ceară, când doar piticii-aprind
luminile din umbre ce noaptea o adună…
Cobor spre clipa în care am crescut-
de mâna ta, puternică şi mare…
şi-ţi cer iertare, de viaţa mi-a trecut
aproape greu…aproape la-ntâmplare!
Să nu te superi de n-am să pot să vin!
acum n-am timp…dar , sigur, altădată!
mai am o stea…şi poate îmi revin…
nu vreau să cred că mâine-i…niciodată
Să nu te superi de n-am să pot să vin!
Voi zăbovi, de-o stea, printre izvoare,
cu clipocit de dor, iubire şi suspin
şi galbene cuvinte, cu răni în buzunare…
(tatălui meu)
Ileana Popescu Bâldea
