Între 4 și 14 noiembrie 2013, se va desfășura UNIFEST, cel mai mare festival studențesc, promotorul accesului liber al studenților la cultură, divertisment, artă, sport, sănătate și educație non-formală, festival aflat sub egida Uniunii Studenților din România. UNIFEST, prin conceptul și organizarea sa, promovează un adevărat stil de viață, valorificând activități din domenii cât se poate de diversificate, menite să acopere o paletă largă de nevoi studențești, printre care se numără cultura, divertismentul, educația și, nu în ultimul rând, sănătatea.
Aflat la a XII-a ediție, UNIFEST aduce timp de 10 zile cultura, arta, sportul, educația non-formală și domeniile conexe mai aproape de studenți. Cu peste 300 de evenimente în 17 orașe universitare și 20 000 de bilete gratuite la muzee, filme, Ateneu și spectacole de teatru, operă și operetă, UNIFEST a devenit un adevărat reper pe harta evenimentelor studențești.
În programul celui mai mare festival studențesc din România regăsim spectacole, traininguri, concerte, ateliere, baluri, concursuri, seri de poezie, dar și o campanie de donat sânge. Cu o istorie de peste 12 ani, în care UNIFEST a ajuns un adevărat manifest cultural-artistic și educațional, proiectul ce face parte din portofoliul Uniunii Studenților din România a continuat să crească și să dobândească deschidere către un număr din ce în ce mai mare de participanți.
Uniunea Studenților din România este o organizație umbrelă, la nivel național, pentru 80 de asociații studențești și de tineret din 17 centre universitare. Scopul statutar al federației este acela de a reprezenta, promova și apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, în special cu Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Parlamentul, Guvernul, Președinția României, precum și Municipalități și Universități.
Cultura
Festivalul UNIFEST este cel mai important eveniment cultural studenţesc organizat în România, de care beneficiază direct câteva zeci de mii de studenţi. Timp de 10 zile, peste 50.000 de studenţi din toată ţara au acces gratuit în instituţii culturale (teatre, muzee, Ateneu, Operă, Operetă, film) şi la o gamă largă de activităţi de educaţie non-formală, recreative.
Teatru
Nevoia de cultură şi de a oferi “o scenă” trupelor de teatru studenţeşti a determinat includerea în programul UNIFEST a acestei secţiuni. Prin UNIFEST se promovează apropierea tinerilor de cultură, oferind acces gratuit studenţilor în instituţiile culturale, printre care se numară şi teatrele. Astfel, aceştia au posibilitatea de a viziona chiar şi piese de teatru consacrate, ce se joacă pe marile scene.
Operă
Din programul festivalului UNIFEST nu puteau lipsi spectacolele de operă, aceste îmbinări complexe de domenii culturale, precum muzica, actoria şi dansul. Studenţii au posibilitatea de a vedea cei mai mari cântareţi de operă în spectacole ce se desfaşoară mereu cu săli arhipline.
Cel mai mare festival studenţesc din ţara reprezintă, de asemenea, peste o saptamană de acces gratuit al studenţilor la anumite spectacole de operă, prin intermediul invitaţiilor pe care le pot ridica de la sediul Uniunii Studenţilor din România.
Operetă
Eclectismul spectacolelor de operetă le-a adus popularitatea, întrucât acestea sunt acele piese de teatru, care sunt şi spectacole de operă. În acest context, e lesne de înţeles prezenţa spectacolelor de operetă în programul UNIFEST, festivalul care acoperă, în perioada desfaşurării sale, cea mai mare parte a domeniilor culturale.
Ateneu
Această catedrală muzicală rămâne un loc frecventat de studenţi, care se vor bucura în cadrul festivalului de numeroase spectacole gratuite. Ateneul Român rămâne o emblemă de istorie, artă şi creaţie a românilor.
Muzee
Festivalul studenţesc UNIFEST reprezintă cea mai lungă perioadă din an în care toţi studenţii au acces liber în absolut toate muzeele din oraşele în care se desfăşoară festivalul. De la mari opere de artă, la exponatele naturale de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, de la istoria Bucurestilor, la istoria natională, în zece zile, studenţii pot vedea tot ce este expus în muzee.
Teatru studenţesc
Festivalul UNIFEST, promovează, de asemenea, tinerele talente. Astfel, studenţii la actorie, aceşti artişti în formare, îşi pot demonstra abilităţile în cadrul pieselor de teatru, ce se vor desfaşura în perioada festivalului. Publicul acestor piese de teatru, puse în scenă de studenţi, poate fi oricând martorul naşterii unei vedete, a cărei cariere începe acum.
Seri de poezie
Poezia, încă din toate timpurile, a reprezentat una dintre cele mai nobile forme de exprimare artistică. În cadrul festivalului UNIFEST, iubitorii de versuri pot da curs invitaţiei de a citi impreună poezii cunoscute, dar şi poezii mai puţin cunoscute. Serile de poezie reprezintă un manifest literar, în cadrul căruia cei care împartaşesc această pasiune legată de operele lirice se pot întâlni şi discuta, într-un demers comun de a omagia acest gen literar.
Seri de folk
Muzica folk a reprezentat mereu un domeniu important în cadrul festivalului UNIFEST. Acest gen muzical a apărut ca o formă de protest şi reprezintă un pilon al mişcării pentru libertate. Serile de folk reunesc fanii genului, pentru a asculta împreună piese aparţinând acestui stil muzical. Cum muzica folk a găsit mereu ecou în sufletele tinerilor, prin intermediul versurilor pline de încarcatură emoţională şi speranţă, un festival studenţesc veritabil nu poate avea loc făra a valorifica muzica ce i-a unit mereu pe studenţi.