Mircea Coroș, unul dintre cei mai iscusiți sonetiști în viață, iubitor al poeziei disciplinate, al rimelor, într-atât încât… aveam de gând să-i formulez rimate… întrebăcioasele mele derute.
Să refacem cunoștință: Valeriu
– Mircea, încântat (eu cel puțin) De unde vine Coroș?
Să refacem cunoștință… dar înainte de toate te rog să scoți din cuvântul de început expresia măgulitoare de altfel pentru oricine și anume: UNUL DINTRE CEI MAI ISCUSIȚI SONETIȘTI ÎN VIAȚĂ.
Este prea mult pentru mine, un amator în poezie, și poate să pară ca o ironie așa cum sună. Cel mai…!? Ce ar spune lumea cu adevărat lansată în scrierea Sonetului ?
Pot înșira câțiva sonetiști cu adevărat mari și recunoscuți ca atare. Revenind la întrebarea ta, de unde vine numele COROȘ? Pot răspunde că, din informațiile culese de la înaintașii familiei pe linie paternă, cu mulți ani în urmă eram cu numele CRIȘAN. Dar, autoritățile maghiare din acele vremuri, în goana lor de a avea mai multe persoane de etnia lor, să dovedească vestului că ei sunt majoritari, au transcris, cred, în maghiară multe nume de români. Ca dovadă că așa este, să privim o hartă în zona de graniță unde râul CRIȘ trece granița la ei. Aici este Criș, iar dincolo este Koros (atenție, la ei litera O este scrisă cu două puncte deasupra).
Nu spun mai multe decât că, în școlile urmate, colegii mă porecleau ȘONY crezând că aș fi ungur !?! Nu sunt și nici nu știu decât câteva expresii în ungurește, copilărind acolo cu ei, era inevitabil faptul.
și…Încotro?
La plusul din întrebare, Încotro, nu răspund cu altceva decât că rămân la numele ăsta cu care sunt obișnuit și nu vreau să-i aduc alți lauri decât cei crescuți deja până azi.
Spune-mi când ai scris întâiul vers și dacă te-ai mai oprit de atunci?
Nu știu când am scris primul vers, dar îmi amintesc din copilărie cum că, găsind o carte veche în podul casei (din orașul DUMBRĂVENI jud. Sibiu), am descifrat câteva versuri, cred că dintr-o baladă sau ce-o fi fost? … versuri care mă urmăresc până azi: …VENEAU HUNII, VENEAU GOȚII
TOȚI CĂLĂRI, CĂLĂRI CU TOȚII…
Nu știu cine este autorul, nici nu caut să aflu, ca să nu stric farmecul acestei aduceri aminte, aflând poate că este un autor minor sau mai știu eu cine recuzat azi că ar fi scris pentru comuniști. Mare prostie să condamni oamenii de valoare pentru că aveau o opțiune a lor vrută sau obligată, în politica vremii.
Crezi că vinul este viu?
Dacă vinul este viu? Cum să nu fie viu? Cred cu tărie că da! Că după ce-l consumi te înviorezi pe dată! În plus, când primăvara înflorește via, vinul se agită spre fierbere în butoaie! Știai asta? Apoi de unde se scoate vinul, nu din Vie?
Ori, dacă mama lui este VIE, copilul ei nu are cum să fie decât VIU!
Înșiruie, te rog, minim trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe arca lui Noe în caz de potop și, desigur, dacă ai fi printre cei chemați
Pe Arca lui Noe, dacă ar fi să fiu ales, nu aș lua nimic decât un butoi cu vin, restul, voi respecta ce dictează regizorul. A mai făcut-o odată! A dat toate indicațiile și iată ce poeți au fost salvați de la pieire! Alte două lucruri, te las pe tine să intuiești care sunt de luat pe corabie.
Câte feluri de a iubi cunoști sau ai trăit?
Ca feluri de a iubi, știu și aplic, doar unul: din inimă, fără interes sau obligație. Cred că nu ține de noi sentimentul ăsta.
Dar de a urî?
De a urî, la fel, știu doar unul, cu iertarea creștinească necesară. Dar nu cu uitare, că uite unde s-a ajuns, la cât de iertător este poporul nostru.
Să revenim la versuri, sonetul este un poem prozodic pretențios, care necesită un simț anume. Sonetul, după cum am citit pe ici pe colo, a apărut în Sicilia (înaintea Mafiei și fără vreo legătură…) apoi, via Franța, a ajuns și la noi. Dincolo de marii sonetiști: Petrarca, Baudelaire, Macedonschi, Eminescu și, inevitabil, Shakespeare, care alții ți-au fost, să zicem, maeștrii de la care ai luat duh, ca apoi să scrii sonete?
Nu cei amintiți de tine m-au determinat să scriu sonete. Cunoșteam genul din lecturi diverse, însă, la un cenaclu care se ținea la o biserică cu hramul Coborârea Sfântului Duh, am avut ocazia să-l întâlnesc pe mentorul meu, pe nume Stoica Ion. El m-a convins să scriu sonete și rondeluri văzând, cred, că am prins acustic farmecul acestora ascultându-i lecturile. El a fost mentorul și îndrumătorul căruia, deși nu era credincios, îi aduc și acum un omagiu acolo unde este, pomenindu-l. A plecat dintre noi (sper că se înșela în ateismul lui îndârjit), iar acum, să se fi lămurit și să primească mulțumirile mele. El scria cu adevărat înălțător, dar era recunoscut doar într-un cerc restrâns, a murit ca un anonim aproape. Mai amintesc un alt nume de sonetist, Vasile Mustață, cu care am avut schimburi de idei și comentarii pe tema poeziei cu formă fixă.
Ai drag de matematici și muzică?
Nu am drag de matematică, deși în școli am avut parte de ea și tangențe chiar la nivel înalt. Nu-mi explic de ce nu o agream, nu-i vedeam frumusețea rigorilor, iar formulele care trebuiau ținute minte etc, îmi dădeau impresia că mă rețin să gândesc liber. Era o copilărie, desigur, dar mulți tineri au aceste rețineri, cred. Aș zice că este curios, că doar poezia clasică are o rigoare și o regulă=formulă care mă face să mă simt mai în largul meu cu aceste încorsetări. Poezia este totuși altceva, de vreme ce unii matematicieni s-au delectat nu cu formule matematice, ci cu rigoarea poeziei. (vezi pe Barbu – tizul tău)
Muzica este feblețea mea, ea ținându-mă la acest mod de exprimare în rimă și măsură corectă. Îmi făceam versuri la melodiile în vogă (nu traduceri) și le redam la chitară pentru potolirea sufletului… Eram tânăr, Valeriu, și tot ce zbura îmi părea că este de mâncare! Dar dă-mi voie să te întreb pe tine ceva: Excluzând ariile din opere, care în original cred că au și ele versuri nu texte, întreb: ai văzut tu melodii cu texte nerimate? Eu nu și nici nu aș putea asculta așa ceva.
Care expresie ți se pare mai corectă: eterna iubire sau eternele iubiri?
Corect este ETERNA IUBIRE când vorbim de o persoană. Când însumăm toate iubirile oamenilor putem spune eternele iubiri. O persoană singură nu poate avea eterne iubiri, o națiune da! Aceste iubiri eterne o țin pe hartă pe acea națiune!
Te-ai bătut vreodată, să zicem, nu la vârsta școlară, după…?
Nu, dar am fost amenințat și am dat replici pe măsură.
Știu că îndrăgești epigrama, pamfletul, rondelul și nu doar… crezi că ironia mai mult vindecă sau mai mult rănește?
Eu aș vrea să vindece, dar asta presupune să ajungă ca remediu la bolnavi. De rănit, poate s-o facă de vreme ce se suspendă posturi TV și ziare care critică.
Știai că lângă Torino, la parohia Santa Maria Assunta din Villa Badessa, există un preot, Mircea Coros?
… Da ! Este fiul fratelui meu cel mai mare. Nu ne putem separa unul de altul nici prin inițiala taților, că la amândoi este Dumitru. El, prin poziția pe care o are nu este așa de expus ca mine. Cred că eu îi pot crea unele probleme prin ceea ce spun public și critic la unele aspecte de viață, având această identitate de nume și o gură mai slobodă.
Având educație și vocație (adevărat?) militară, o cultură literară, dar și istorică, te-aș ruga să descrii ,,uzul de armă,, celor care folosesc, precum și Mircea Coroș, condeiul… Întâi, te întreb dacă tu consideri că ar mai putea fi astăzi această armă una aducătoare de victorii…?
Da, o educație cu adevărat militară, dar nu de luptă, ci de profil tehnic (topograf = întocmire hărți ) Uzul de armă, de condei, cum bine zici, e la liberă exprimare și se poartă fără să aducă victorii neapărat! Istoria hotărăște și sper ca și acest interviu s-o facă puțin.
Ce este victoria?
Victoria este cealaltă față a monedei pe care o numim luptă. O luptă-i viața, deci te luptă… spunea așa frumos Coșbuc.
Când scrii? Ai nevoie de stare anume sau…?
…pentru orice facem, avem nevoie de o stare anumită. Dar pentru o satiră sau epigramă, reușesc să intru singur în priza potrivită.
Bucureștiul este un oraș plin de paradoxuri, ca, de fapt, întreaga țară; cu ce localitate l-ai schimba ca să locuiești? Povestește-mi, te rog, ceva unic întâmplat ție și care te leagă de o localitate anume, din Ardealul tău natal sau… fie și Bucureștiul…
Am umblat mult prin țară cu meseria de topograf (militar). Deci acum nu mi-ar mai plăcea să plec, să schimb locația, fiind sătul de noi instalări. Mi-e milă de cărțile mele necitite ca să le ambalez ca la un exil…
Ceva unic de povestit… ar fi mai multe din întâmplările la care m-au purtat anii.
Pe scurt, iubind animalele și în special câinii, le duc mâncare pe marginea unui lac în apropiere. Sunt ai nimănui, desigur. La un asemenea drum am găsit un ghemotoc de hârtie într-un loc unde cineva făcuse un grătar la plajă și baie. Negruța (una din cățelușe), tot mirosind printre resturile acelea, am dat s-o ajut la ghemotoc, crezând că ar conține resturi de salam sau cașcaval etc. Se știe cum rămân locurile pe unde se distrează unii. Când am desfăcut hârtia erau înfășurate în ea hârtie inele, lanțuri de argint și unele de aur, toate marcate; cum nimeni nu era prin preajmă am considerat că îngerul păzitor al lor sau al meu, m-a recompensat pentru efortul meu (bănesc de multe ori) sde a-i hrăni. Sper să nu apară acum la ușa mea așa zisul pierzător al acelor piese cu pretenția să le recupereze, că nu mai recunosc nimic, nici în fața Marii Adunări Naționale! Nu știu cum au ajuns acolo acele lucruri, dar sunt aproape sigur că pașii mei au fost îndrumați de o aripă de înger spre a le găsi.
De localitatea Dumbrăveni mă leagă și mai multe, dar se lungește prea mult povestea și să nu plictisim.
Ești familist din vocație sau din meritul doamnei tale ori a altor împrejurări?
Familist sunt nu din vocație, așa a fost să fie, iar meritul este al soției că mă acceptă așa cu bune puține și mai multe rele…. (așa zice mereu și cred că are dreptate)
Îndrăgești pisicile, alte viețuitoare? Să zicem cele temute…
Iubind animalele, am deja în casă doi motani. Unul adus de fiică-mea pe care-l cheamă Sașa, iar al doilea adus de băiatul meu, se numește Muși. Ei nu prea se înțeleg, dar trebuie să-i suportăm, că n-o să-i lăsăm pe stradă. Nu aș face greșeala să mai chinui un animal de casă la bloc (Etaj 7 !) și asta tocmai pentru că iubesc animalele.
Dincolo de proverbul acela cu ,,..mintea de pe urmă…,, , ce ai reformula dacă ai lua-o de la capăt, (nu contează care capăt)?…
Mintea de pe urmă… e un proverb bun, dar nu-l prea aplic. Regret apoi (la urmă cum zice proverbul)
Aș alege o altă cale pentru un nou început. Poate ceva de domeniul artelor, pictură, sculptură și de ce nu și muzică!? Am tânjit după libertatea de a mă manifesta în exterior cu ceea ce fierbea în interiorul meu. Armata nu prea este locul potrivit unor asemenea manifestări. Nu-i reclam nimic pentru asta! Am ajuns acolo obligat de situația familială în care eram: Sunt al șaselea dintre copiii rămași orfani de tată când eu aveam nouă ani. Mama era casnică și greutățile erau ca la ele acasă la noi.
Dar astea sunt deja alte povești, poate pentru altă dată.
Volumul de sonete și nu musai numai sonete semnat Mircea Coroș, când va zburda printre cititorii tăi care, deja, nu sunt puțini…?
Vreau să scot la tipărit un volum de versuri cu titlul de două ori cincizeci Sonete și Rondeluri, în cinstea vârstei de 50 ani. Asta a trecut de mult însă și va trebui să mai scriu câteva să ajung la zi cu cifra.
Poetul, fiind eretic, cum se mai poate mântui?
Poetul nu este eretic prin definiție, este un om ca toți ceilalți! Poate vede lucrurile puțin altfel decât restul, dar nu e într-un fel care să justifice ceea ce spunea Platon: Să alungăm poeții din cetate !? Mântuirea este o problemă de biserică și eu, care mă străduiesc să devin mai credincios, nu mă avânt la o așa depărtare.
Vom trăi și vom vedea ! Fac din nou precizarea că nu mă consider poet. Nu o fac pe modestul. Poet nu te declari tu mai repede decât te consideră cititorii. Totul e să le dai ocazia să te citească !
Tot amân o întrebare, dar i-a venit vremea: crezi că versul epic, versul alb ar avea vreo șansă să intre în clasificările inimii tale la zona poezie sau obligatoriu doar rimologii sunt poeți?…
Răspund că nu socotesc că ar fi poezie un text (o proză de altfel) doar pentru că a fost scris pe coloane, sau strofe ca poezia adevărată. Spunând aceasta, nu înseamnă că nu văd și scrieri frumoase în maniera asta. Știu că greșesc în fața multora. Nu înțeleg de ce se insistă a se lipi de ceva cu care au mai puțin în comun decât au cu proza proză!?
Dacă pe adepții poeziei cu rimă și cu alte cerințe impuse îi numim rimologi, chiar mă supără ironia, poate se potrivește la cei ce scriu texte la manele sau alte cântece răsuflate. Sunt destule și din acestea.
Încearcă, te rog, să anticipezi cum ar arăta poezia peste 50 de ani, scrie două versuri presupuse ,„de acolo”
Nu pot anticipa așa ceva, dar după cum se scrie acum, fără rimă, fără reguli sau norme, fără punctuație și diacritice, fără temă, fără mesaj și alte multe de FĂRĂ, ce să anticipez ? Sigur poezia clasică va rămâne A înfruntat deja mii de ani și o va mai face!
Te întreb pe tine, Valeriu: în maniera versului alb, poți să scrii un sonet, un rondel, un pantum? Nici măcar o epigramă nu se poate lega ca să aibă același impact la cititori. Altfel, poți scrie cum vrei, doar hârtia rabdă multe!
Critica literară este un instrument, o artă, o piedică sau o afacere în literatură?
Critica este necesară dacă este făcută cu instrumentul ei și cu scopul să nu demoleze sau să demobilizeze. Se poate face artă și făcând critică ! … Dar aici trebuie multă carte și cunoaștere o omului. O critică orgolioasă nu poate decât să stârnească orgolii. Dar cum totul e zădărnicie, treacă și un hop ca ăsta ! Dar să se ajungă la a se constitui grupuri și bisericuțe pe tărâmul artei este dizgrațios.
Îți place nu doar să scrii, cochetezi în zona plastică, din vreme ce nu te expui, să cred că ești un timid sau un prea exigent?
Sunt un timid. Am emoții care uneori mă copleșesc. Totuși am avut expoziții de grafică și sculptură și chiar am cântat în fașa unui auditoriu. Nu m-am călit îndeajuns ca să fiu imun la trac. Sunt exigent uneori și prea leneș ca să caut o altă variantă acolo unde exigența o cere.
O ultimă întrebare: un copac singur în mijlocul unei câmpii este liber sau robul câmpiei?
Un copac singur într-o câmpie este șeful întregului înconjur! El este reperul. Se hrănește din seva câmpiei, dar nu este robul acesteia. Poate este mai repede rodul ei! Și aș zice chiar MÂNDRIA câmpiei!
Sunt zeci de întrebări lăsate nepuse anume, știu că într-un curând vom bea un pahar cu vers și vin…
Dar precis te arde buza să-mi șoptești o întrebare nepusă aici, care ar fi?
… pe când îmi vei da tu un interviu?
Mulțumesc, Mircea, sper din toată inima să izbutesc anul viitor să intervievăm împreună o cană cu vin… până atunci, trăiască virtualul… și să ne ținem sănătoși.
02 / 11 / 2013 București /Roma Mircea Coroș – Valeriu DG Barbu
-
Legătură Răspunsul lui Anca Cecilia Potinteu cu 6 ore în urmă -
super, un pahar de vin domol la care mi-ar plăcea să iau parte undeva, cândva…
iscusit întrebătorul, pe măsură răspunsurile…
bravi!
-
-
Legătură Răspunsul lui valeriu dg barbu cu 6 ore în urmă -
curândul e din ce în ce mai aproape… vom vinuì, vom poezì și povesti…
-
-
Legătură Răspunsul lui elena cu 6 ore în urmă -
MINUNAT !!!!!!!!!!!!
Băietii mei dragi, sunteti BRAVO!
Mircea, ești un suflet de multimiliarde
Valeruş. Mircea nostru mai e si sculptor. Mi-a soptit cineva ca si cântă minunat, deci, e un diamant al artelor, dar principalul… e un om de omenie
Vă felicit pe ambii cu realizarea acestui minunat interviu
Cu drag de voi, Elena
- Legătură Răspunsul lui valeriu dg barbu cu 5 ore în urmă
-
ahaaa… uite cum aflăm încet-încet totul despre Mircea…
da, este un om prea viu, iar din prea-plinul viului împarte cu noi…
-
-
Legătură Răspunsul lui Horga Mihai cu 4 ore în urmă
-
Cu admirație, Mircea Coroș!…bine gândit, bine scris…sănătate,succes, felicitări! Așa gândesc și eu despre poezie.
Cu voia Dtale, aș mai adăuga un mare sonetist-Adrian Munteanu,de la Brașov…iar cel mai mare-Mihai Codreanu,
ieșeanul meu…
-
-
Legătură Răspunsul lui Roza Dinvale cu 4 ore în urmă -
S-a strecurat o pretiozitate:
Am ajuns acolo fortuit de situația familială
E necesara o corectura . A se consulta DEX-ul pt cuvantul fortuit.
-
- Legătură Răspunsul lui valeriu dg barbu cu 4 ore în urmă
-
FORTUÍT, -Ă, fortuiți, -te, adj. (Livr.) Venit pe neașteptate; neprevăzut, inopinat; întâmplător. – Din fr. fortuit, lat. fortuitus. (DEX98)
*fortuít, -ă adj. (lat. fortuitus, d. fors, fortuna, soartă, noroc). Întîmplător, accidental. Adv. În mod fortuit.
AȘADAR…co-rectat
-
-
Legătură Răspunsul lui GOGA GR. CONSTANTIN cu 1 oră în urmă -
Sarut mana!
Observatia dumneavoastra este pertinenta.
Sustinerea abaterii de la practica rationala a limbii romane, prin afisarea definitiei DEX nu are sustenabilitate…caci induce falsa sinonimie(fortuit, fortat, obligat) ….
„Fortuit” are in semantica lui instrinseca raspuns, nu se preteaza la expansiuni sintagmatice de tipul cauzal sau agent(fortat, obligat de situatia…)(pentru ca in acest mixtaj se pastreaza potentele verbale de participiu….pe cand „fortuit” are calitatile pure ale adjectivului…neactivand expansiuni semantice, sintagmatice si relationale de tipul „fortat”, „obligat” de ceva/de cineva…la ceva…)
-
-
Legătură Răspunsul lui Gheorghe Pârlea cu 4 ore în urmă -
Întrebările, cam automate. Răspunsurile au farmec. Dar textul trebuie sever corectat ortografic (lipseşte prepozitia „pe” în faţa pronumelui relativ „care”, în acuzativ, lipseşte marca infinitivului într-un loc) şi de punctuaţie (virgulele, la incidentale, două puncte la reproducere/citare, parantezele nu se mai pun între virgule)… Termenul „gaşcă” (în rândul scriitorilor) n-ar trebuie promovat.
Sunt încântat de frumuseţea caracterului dlui Mircea Coroş, caracter intuit de mine (acum consolidat) din textele şi comentariile sale.
-
-
Legătură Răspunsul lui iuga nicolae cu 3 ore în urmă -
Ma bucur si va felicit cu mare sinceritate dle Gh. Parlea pentru ca – iata – mai sunt colegi de retea care pun baza pe scrisul corect romaneste. Fiecare, in particular scrie cum stie si cum poate, dar nu e defel recomandat daca scrie rau sa publice acest lucru. Daca tacea filozof ramanea, numai ca omul, nu si nu, tine mortis sa afle si altii ca el trebuie sa repete clasele V – Vlll. Cu atat mai mult cu cat unii desi despart gresit la capat de rand, desi pun doi i unde e necesar un i si invers, altii din necesitati de rima inventeaza cuvinte isi imagineaza si isi alinta orgoliul ca ei ar fi nici mai mult nici mai putin decat poeti, romancieri etc. Fereasca Dumnezeu !!!
-
- Legătură Răspunsul lui Gheorghe Pârlea cu 3 ore în urmă
-
Nu, nu e cazul aici să fim severi.
De fapt eu am „amendat” (prieteneşte!) GRABA, căci cei doi protagonişti sunt absolut distinşi creatori de literatură (dl. Barbu, un excelent poet al noii epoci literare, iar dl. Coros, un dinozaur, încă în viaţă, fidel modelului literar clasic, pe deasupra un remarcabil umorist şi, mai ales, un suflet cald. Îi rog să mă ierte dacă i-am supărat!
-
- Legătură Răspunsul lui iuga nicolae cu 2 ore în urmă
-
Nici eu nu m-am referit la dansii, de fapt nu am citit nimic de / despre dansii, nu ii cunosc, nici nu ii stiu din auzite, asa ca nu la dansii m-am referit. Sper (pentru dansii) ca nu corespund descrierii facute de mine in precedentul comentariu. Apropo de graba pomenita si singura gasita „vinovata,” inafara de tastatura buclucasa, oare Sadoveanu, sau Arghezi se grabeau ? Eu cred ca nu din moment ce in TOT ce au scris nu exista nici macar o singura greseala.
