e timpul pe nisip aleargă calul fugarul uită unde și-a lăsat amarul paharul plin se prelingea tăcut se zvârcolea să nu repete drumul același om … același om e ostenit sărmanul precoce își desenase singur chipul încolăcit poetizând destinul din pântecele mamei începuse zborul când vremea curge peste noi adună fiară – gând și ploi … nebănuită, transfigurează omul din frăgezi fluturi albi zglobii în vulturi obosiți cu aripi ude 05.10.2013 – viviana —
.


Viviana Nadia
Multumesc d lui Paun Octavian!