Ce nevoie am de vreo năpârcă
Foarte colorată și vicleană
Ca să port povara ei în cârcă
Ca pe-o coajă stranie și vană?
Trece zvârcolindu-se prin sete
Umedă și rece și subțire,
Fără să-și dorească mântuire,
Însă-mpovărată de regrete.
Multe întâmplări mă fac în stare
Să-mi sădesc în inimă tăcerea,
Uneori mai dulce decât mierea
Scursă din amurg, fără-ncetare.
Simplu, liniștit, foarte plăpând
Timpul mă ferește și mă-mpinge
Să mă regăsesc, dacă se stinge
Flacăra ce arde fumegând.