„Nu ştiu, însă, dacă Băsescu înţelege că aprinde un nou fitil în regiune? Bine, nu ţine cont de Moldova, dar îşi dă seama cum vor reacţiona Ungaria şi Ucraina? Potoleşte-te Băse, că de altfel va trebuie ca România să întoarcă ceea ce nu-i aparţine: Iaşiul, Suceava şi întreaga Moldovă de peste Prut”, a mai scris Reşetnicov.
Replica INCREDIBILĂ a fostului şef al SIS-ului modovenesc pentru Băsescu: Potoleşte-te, că de altfel România va trebui să întoarcă ceea ce nu-i aparţine

Deputatul PCRM Artur Reşetnicov, fost director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, îi cere lui Traian Băsescu să renunţe la retorica unionistă, ameninţând cu dezmembrarea teritorială a României.
„România a început să promoveze această politică de prin anul 2007 şi cunosc acest lucru nu din auzite”, a postat Reşetnicov pe una din reţelele de socializare.
„Nu ştiu, însă, dacă Băsescu înţelege că aprinde un nou fitil în regiune? Bine, nu ţine cont de Moldova, dar îşi dă seama cum vor reacţiona Ungaria şi Ucraina? Potoleşte-te Băse, că de altfel va trebuie ca România să întoarcă ceea ce nu-i aparţine: Iaşiul, Suceava şi întreaga Moldovă de peste Prut”, a mai scris Reşetnicov.
Reamintim că preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat astăzi, într-un interviu pentru TVR 1 că următorul proiect prentru Bucureşti, după integrarea în UE şi NATO este “reîntregirea ţării”.
“România a avut un proiect fundamental de ţară, intrarea în NATO. A avut un al doilea – intrarea în UE, cred că al treilea proiect fundamental trebuie să fie unirea cu Republica Moldova. Indiscutabil“, a mai spus preşedintele României.
“Un popor, când are ocazia să fie împrenă, nu va renunţa. Nu mizez pe oameni politici, toată acţiunea mea legată de Republica Moldova a fost legată de ideea că poate ne vom uni, ştiu că nu e momentul acum, dar acest lucru se va întâmpla, pentru că sângele apă nu se face”, a conchis Traian Băsescu.