Domnul Costoiu face o impresie bună la prima vedere: vorbește bine, are raspuns pentru orice, e îmbracat frumos și degajă siguranță de sine. Atunci de ce m-am simțit eu ca în mijlocul unei scene din Kafka?

La întrebarea mea dacă un rector precum domnia sa are nevoie de experiență în cercetare, domnul Costoiu a replicat, așa cum și Ecaterina Andronescu a făcut-o de multe ori, că rectorii sunt manageri. Deci aceștia nu au neaparată nevoie de experiență în cercetare pentru a fi buni în funcția respectivă. Poziția aceasta, paradoxal adoptată implicit și de Funeriu în lege, este o prostie cât toate zilele care poate păcăli pe multă lume neavizată. Prin potențialul ei de a face rău este o prostie cu grad de periculozitate maximă, după cum o să vedem mai jos.

Îi invit pe ambii ministrii, cel actual și fostul, să aducă exemple de rectori din universități de succes – să zicem primele 300 din lume, unde și Cehia și Polonia, de exemplu, au reprezentanți. Care din aceste universități sunt conduse de un doctorand precum domnul Costoiu sau măcar un rector care să nu fi excelat la nivel internațional într-o profesiune de baza? Pentru că, spre dezamagirea unora, nu există încă școală de rectori. Eu unul nu am reușit să găsesc asemenea năzbatie. De ce? Pentru că a conduce o universitate este doar cu o treaptă mai jos de a conduce un minister, adică ceva greu, foarte greu. O universitate care se respectă și își respectă studenții nu alege și nici nu angajeaza rectori de carton. A conduce și o universitate și un minister în acelasi timp ce îți faci doctoratul, precum domnul Costoiu, iată ceva demn de Guinness Book! Sau, după cum spuneam, de Kafka!

De această stare de profundă confuzie intelectuală au profitat și profită grupuri și găști fără scrupule pentru a menține sistemul academic la nivelul de subdezvoltare care le convine din punct de vedere financiar și al statusului social. Degradarea fără precedent a învățămantului universitar, relevată, pe de o parte, de migrația studenților serioși către studii în străinătate și, pe de altă parte, de emiterea de diplome fără acoperire este foarte bine descrisă zi de zi în presa din Romania și, din păcate, de câțiva ani și peste hotare. Rolul urgent al rectorilor, deci al celor care ne conduc universitățile, ar trebui să fie schimbarea acestei stări de fapt falimentare.  Putem spera la mai bine de la rectorii nostri, acum la peste un an de la alegerile facute în baza legii Funeriu care se pretindea reformistă?
Pentru a începe măcar să înțelegem această intrebare am făcut o analiză a productivității rectorilor din universitățile de stat. Și pentru că nu am timp de pierdut, nu am analizat universități private; acestea rămân un cancer al societății românești care nu a fost adresat nici de Funeriu și cu atât mai puțin de Costoiu. Toate partidele, inclusiv PDL și fugarii de acolo aciuiați prin diferite mișcări și mișculații populare, dar și gemenii PSD-PNL își au pepiniera de cadre în principal în sfera universităților private. Nu au nici un interes a le radia. Însă și universitățile de stat vin tare din urmă – vezi cazul plagiatorului Ponta Viorel Victor.

În această analiză am folosit aceeasi metodologie ca și în analiza din 2011 (vezi  aici). Rezultatele din 2011 ne arătau fața schimonosită  a sistemului românesc de conducere a universităților: nici un rector nu putea fi considerat un profesionist de talie internațională, ba dimpotrivă, majoritatea erau ageamii în meseria lor de bază universitară. Iar vârful performanței era reprezentat de madam Andronescu, pe atunci rectorul Politehnicii bucureștene, și se ridica la nivelului unui începător.

Să vedem dacă ultimele alegeri de rector, făcute pentru prima dată în baza legii Funeriu, ne-au adus rectori care s-au distins prin excelență înainte de a fi aleși (vezi tabelul de mai jos).

Din 31 de rectori luați în considerare de analiză, aproape jumatate au publicat maximum 5 articole în toată viața lor. Dacă așa ceva ar fi acceptabil pentru un Einstein care cu un articol a schimbat lumea, nu este permis unor muritori de rând. E ca și cum un țăran și-ar fi cules recolta odată la 10 ani, în restul anilor a lasat-o să se prăpădească, și drept rasplată a fost ales să conducă Facultatea de Agronomie! Ba chiar în acest „distins” grup există și rectori care nu au publicat niciodată nimic!!! Meserie ioc, dar conduc o întreagă universitate!

Ce se-ntâmplă în cealaltă jumătate a clasamentului? Păi aici avem de-a face cu o altă patologie. Avem oameni care publică la gramadă și inutil. De ce spun asta? Păi pentru că ceea ce publică ei ar trebui să folosească cuiva. Asta este logica publicatului de articole în știință: descopăr ceva care cred că e important, public și apoi colegii oameni de știintă folosesc descoperirea mea pentru a avansa știința respectivă. Sau o ignoră dacă nu merită decât doi bani! Cum stim noi în ce categorie pică descoperirile fruntașilor din lista noastră de rectori? Ne uităm cât de mult articolele lor au fost folosite în alte articole de alți cercetători. Și, din păcate, împaratul e gol!

Fruntașii noștri au un indice H care măsoară citările la nivelul unui proaspat absolvent de doctorat dintr-o universitate normală – maximum 5. O singură excepție unde indicele se ridică la 8, care funcționează probabil ca excepția proverbială! Ar mai fi multe de spus dacă analizăm în detaliu, dar nu merită să vă mănanc timpul cu tăiatul firului în patru. Bottom line, cum zic americanii, legea Funeriu ne-a adus rectori la fel de slabi și poate chiar mai slabi ca înainte!

Cum s-a ajuns ca acești oameni să fie aleși drept rectori? În primul rând datorită unor prevederi complet aiuristice din lege care nu cer experiență profesională de înalt nivel pentru candidații la această funcție de importantă extremă pentru o universitate. Și portarul, dacă își pune mintea, ar avea o sansă în baza acestei legi! Nu stiu dedesubturile acestor prevederi iraționale, dar probabil că sunt legate de promovarea favoriților domnului Funeriu la poziții de rector. Deci cu ce ne-am ales după acest compromis inexplicabil făcut în dauna calității? Păi cam cu ce vedeți în tabel. A, și era să uit: cu praful de pe tobă.

În afară de faptul că nu avem nici o sansă să putem spera la mai bine, ne putem astepta la orice de acum înainte. Prima dovadă – arestarea în această vară a lui Epure, rectorul de la Constanța, pentru mită – nu la mult timp după ce fusese ales, nici mai mult, nici mai puțin, decât vicepreședinte al Consiliului Rectorilor din România! Numele lui încă mai hălăduiește ca o fantomă pe site-ull acestui organism inutil astăzi cand scriu acest articol (21 Oct. 2013). Bineînțeles, este acolo împreuna cu numele doamnei Andronescu care, deși nu mai este rector, și-a găsit  o funcțioară – președintele Politehnicii. Ca să rămană pe aproape!
Restul site-ul Consiliului Rectorilor din România este încă în construcție… La peste un an și jumătate de la alegeri!

În finalul acestui text, trebuie să subliniez și tendința în creștere în universitățile românesti de a alege rectori din discipline umaniste, științe sociale și economice. Aceștia nu au fost luați în considerare în analiza mea pentru că ei trebuie analizați cu alte instrumente, chiar mai ușoare. Cum deci? Ați auzit cumva despre ei că au fost  invitați să predea un curs în universități din top, sau li s-au acordat titluri onorifice în acele universități sau au primit premii de la organizații internaționale profesionale de mare prestigiu? Nu la universitatea din satul Amărâții din Deal din Nebraska sau de la organizații fantomă constituite de întreprinzători din Balcani sau Pakistan. De la universități mari care contează  și de la organizații profesionale care au cel puțin 100 de ani de la înființare. Eu unul nu am auzit.

Sau ați auzit să se îmbrâncească lumea în librării ca să le cumpere cărțile? Sau să fie invitați, dacă sunt juriști sau economiști, în organizații de profil europene și mondiale, nu doar pentru că sunt români, deci buni pentru a îndeplini cota de exotici și amărâți, ci pentru că știu într-adevăr meserie? Nici asta n-am  auzit, dar aș fi fericit măcar cu o excepție. Până atunci rămâne să ne consolăm cu un fost activist al studenților comuniști reciclat în istoric naționalist reciclat în rector al celei mai vechi universități din țară. Un fel de Marga 2 – își mai aminteste cineva de ăla și de ce năzbatii a făcut până au reușit să-l scoată pe ușa din dos?

Deci ar trebui să fim și îngrijorați și mâhniți. Chiar și cei care nu au copiii în universități din țară. Domnul Costoiu vorbește frumos și se îmbracă bine (și mai nou prezice și cutremurele ), dar nu are scrupule deloc. Dumnealui nu ezită să demită oameni care nu spun ca el (vezi cazul de la Institutul Geologic). Și tot dumnealui nu are nici o mustrare de conștiință în a tăia fonduri de la știința fundamentală care începuse să ridice o nouă generație de adevărați cercetători pentru a le da „pretinilor” ingineri care iau premii cu nemiluita la Geneva, dar, ca un făcut, nu reușesc să adune o para chioară cu invențiile lor. Întrebarea delicată pe care nu pot să mi-o scot din cap este urmatoarea: chiar nu mai sunt profesioniști în Politehnica din București cărora să le crape obrazul de rușine și care să ceară în piață demisia domnului doctorand? Dacă nu mai sunt, e grav, căci am ajuns la capătul drumului.