Cand v-am spus ca Vietnamu’ n-o fost nimica-nimicutza nu m-atzi crezut ! O zi buna ! 🙂

LA MULŢI ANI – ROMÂNI, LA MULŢI ANI – ROMÂNIA!

Binecuvântaţi să fiţi!

…Si dacă ne-am referi doar la manualele de educație muzicală….

errata :în învăţământul românesc. Scuze.

Mi-am permis să fac trimitere la aşa zisele manuale, pentru că de 40 de ani sunt profesor de ed.muzicală, dar în 2014 mă pensionez şi sigur că voi avea timp mai mult şi pentru celelalte lucruri dragi mie. De fapt, ar trebui să se facă o dezbatere publică foarte serioasă cu privire la conţinutul acestor manuale şi la rolul muzicii (inclusiv patriotice) în formarea tinerilor în şcoală, dar din păcate, educaţia artistică- aici amintesc şi educaţia plastică – în învăşămânrzl românesc este lăsată de izbelişte.

Aveți dreptate doamna Terezia Filip…si parcă nici nu ne mai miră  lipsa de demnitate care nu reușește să facă sufletul să exulte sau sa-și pastreze in el ideea adâncă de țară, așa cum nu ne miră, domnul Cogan Ion, grosolăniile, greșelile de nepermis din învățământul românesc. S-a ajuns la o prăbușire valorică a românismului.

Un cântec patriotic de excepţie pe care, din păcate, manualele de Educaţie muzicală din România îl aruncă în derizoriu. Linia melodică este preluată  parcă după ureche iar poeziei (şi ea, tot după ureche) îi lipseşte ultima strofă. (Vezi Manual de Educaţie muzicală pentru clasa a VI-a, autor (principal)Simona Ciurumelescu). Iar dacă tot suntem la munuale de Educaţie (fie ea şi muzicală) nu pot să nu remarc, şi tot negativ, lipsa ultimei strofe din Imnul de Stat, retipărit ăn 2012 !! (Clasa a V-a, editura Niculescu).

Măreţ şi captivant acest cântec, şi multe altele ale acelor vremi  care au  fost interzise vreo 45-50 de ani…De ce oare? Ele au constituit enzima ce a „fermentat” şi a modelat o atitudine necesară  pentru a construi  România Mare. „Treceţi, batalioane române, Carpaţii/La arme cu frunze şi flori/,Ne-aşteaptă izbânda ne-aşteaptă şi fraţii…. CU INIMA la trecători”  a  înflăcart inimi şi a condus la o realizare măreaţă ce cerut sacrificii atunci şi după…

Culmea ironiei şi a absurdului românesc – înfăptuitorii Marii Uniri  au pierit în închisori  ori, dacă nu au murit  acolo, au făcut câte 15-16 ani de închisoare….

Îngenuchem de Ziua Naţională în faţa sacrificiului enorm cu care s-a făurit statul, pe care acum suntem cât pe ce să-l destrămăm, din nevrednicie, din frivolitate….

Îngenuchem în faţa memoriei lor !

Nu suntem pe măsura acelor generaţii şi  nici măcar apţi să le înţelegem.

Ne-au dat o ţară –  ce facem cu ea în prezent?

dar asta înseamnă să mor naibii odată

Postat în Noiembrie 22, 2013 la 12:30pm 8 Comentarii 19 Îi place

îmi venea să zic
trage-mă în jos
pe cheiuri prin bodegi cârpite cu fețe de masă triste
cum hohotea acordeonul
să plâng adânc și desuet pe un umăr
dar puțin îmi pasă

cum am strivit eu gândacul kafkian
culorile se umflau și se retrăgeau și tot așa
mi-a fost greață
să văd stelele pulsând
ceva mic îmi ciugulește din iluzii
am toamna tatuată pe gât
cum se sparge cu smaralde
mi se poetizează frica  de moarte
putregaiuri
și aș înflori .