Preşedintele Senatului României, Crin Antonescu, a avut luni, 9 decembrie a.c., o întrevedere cu doamna Maia Pandjikidze, Ministrul Afacerilor Externe al Georgiei, care efectuează în aceste zile o vizită oficială în România. Cu acest prilej, au fost trecute în revistă stadiul relaţiilor bilaterale româno-georgiene şi perspectivele dezvoltării acestei cooperări, în contextul avansării procesului de asociere politică şi economică a Georgiei cu Uniunea Europeană, urmare a recentei parafări a Acordului de Asociere şi a Acordului Aprofundat şi Cuprinzător de Liber Schimb, cu ocazia Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius (28-29 noiembrie 2013). Au fost aduse în discuţie, de asemenea, evoluţiile în cadrul procesului de integrare euro-atlantică şi cooperarea la nivelul organizaţiilor regionale şi internaţionale. În acest context, domnul preşedinte Crin Antonescu a reiterat susţinerea fermă a României pentru aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei.
Partea română şi-a exprimat încrederea privind continuarea și în viitor a cooperării româno-georgiene la nivel interparlamentar prin intermediul Comisiilor permanente şi al Grupurilor parlamentare de prietenie. Domnul Crin Antonescu a menţionat faptul că aşteaptă cu mult interes vizita la Bucureşti a preşedintelui Parlamentului Georgiei, domnul David Usupashvili, la începutul anului viitor.
Preşedintele Senatului României a subliniat importanţa continuării procesului de extindere a Uniunii Europene, în cadrul Parteneriatului Estic, în vederea asigurării stabilităţii şi securităţii în regiune.
România şi Georgia au sărbătorit în acest an două decenii de relaţii diplomatice.
La întrevedere au mai participat E.S. domnul Dumitru Badea, ambasadorul României la Tbilisi și domnul Dan Mihalache, secretar general adjunct al Senatului.
9 decembrie 2013 Direcția de Presă