Aş vrea să mă ridic, dar patul este plin de stele
prinse în scame,
visele mele s-au transformat în praf,
am impresia că în fiecare noapte copiii se joacă de-a hoţii şi vardiştii,
se împiedică în nisip.

Au fost zile în care am mâncat doar salată verde
şi am băut 3 kile de apă,
m-am luat la întrecere cu vântul, am uitat că mă doare pieptul de la alergat,
mi-am pus plămânii în iarbă, la răceală,
nu m-am mai gândit că moartea ar putea arde
ca într-un cuptor.

Uneori trântesc pe perete cărţile care mi-au plăcut,
le trag doi pumni,
în zadar, ştiu că nu vor leşina în veci,
tentativa mea de chirurgie nu funcţionează, anestezicul este ca o urzică moartă,
aţipirea tot mai grea, tot mai neutră,
tot mai întârziată.

cântecele se dizolvă în apă, am obţinut un tablou în format A3
unde soarele nu pătrunde norii,
este un apus de vară crud, (ar fi numai bun pentru capre)
nuanţele au alunecat pe covor, culorile sunt imitate de pete placebo.
Am început să cred în Dumnezeu,
Îl ascult cum bate în uşă ritmul versurilor mele. Într-o zi
vor veni îngeri stângaci,
vor sparge ceştile de cafea. Abia atunci Îi voi deschide,
se va lua la bătaie cu ei,
iar eu voi ieşi rapid pe uşă şi îi voi închide acolo.

Doi membri curajoţi au decis sa lase cate un comentariu la el 

Dvs aveţi onoarea sa apreciati aceste 2 comentarii  ale textului 

 Deci in concurs  participă :

1.Sodoma  şi  2 Gomora

1.Sodoma:

O imagine statică, aflată la graniţa dintre oniric şi teluric, face trecerea de la inocenţă,  la maturitate, descoperind o altă lume decât cea a copilăriei.

A doua strofă este scrisă într-un alt registru. Abandonul realităţii, fie chiar şi pentru o clipă, compensează hrana spirituală prin ludism, realizat naumian, un suprarealism puzzle, modern- ,,mi-am pus plămânii în iarbă, la răceală,/nu m-am mai gândit că moartea ar putea arde/ ca într-un cuptor.’’.

Trecerea bruscă de la o idee la alta, fără o punte de legătură, mi se pare a fi uşor dadaistă. De la moartea care ar arde într-un cuptor, la cărţile trântite de perete, este o trecere nepotrivită care îţi dă sentimentul ruperii de versurile anterioare.

Ultima strofă este un flash, o imagine ,, unde soarele nu pătrunde norii,/ un apus de vară crud,/ (ar fi numai bun pentru capre/) nuanţele au alunecat pe covor, culorile sunt imitate de pete placebo.’’. Nu ştiu dacă placebo este termenul potrivit pentru o cromatică, o imitaţie de pete. Dă bine, dar semnificaţia lui, în contextul dat, este  aleatorie. Tonul uşor ironic, plăcut,  atrage atenţia lectorului, contribuind la crearea următorului moment, cel al pactului cu Dumnezeu care devine un prieten de joacă. Este amuzant finalul prin care copilul iese din colţul ascuns al omului matur, fentându-l pe Dumnezeu, în joaca lor – ,,Am început să cred în Dumnezeu,/ Îl ascult cum bate în uşă ritmul versurilor mele. Într-o zi/ vor veni îngeri stângaci,/ vor sparge ceştile de cafea. Abia atunci Îi voi deschide,/ se va lua la bătaie cu ei,/ iar eu voi ieşi rapid pe uşă şi îi voi închide acolo./’’.

Poezia în ansamblu este scrisă bine, are forţă, spontaneitate, se simte prospeţimea gândurilor unui suflet tânăr care dă energie pozitivă celui care-I  citeşte textul. Am şi cârcoteli de făcut. Este urât termenul ,,kile’’. Mai ai o disonanţă.  ,,Uneori trântesc (pe pe)rete cărţile’’ Îţi sugerez: trântesc de perete.

 2 Gomora

age of loneliness