Marți, 28 ianuarie a.c., cu ocazia primei părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 27-31 ianuarie a.c.), senatorul UNPR Damian Drăghici, membru al Delegației române la APCE, a luat cuvântul pe marginea raportului cu tema “O strategie pentru prevenirea rasismului și intoleranței în Europa” (raportor Jonas Gunnarsson, Suedia, Grupul Socialist).
În intervenția sa, senatorul Drăghici a subliniat că rasismul și intoleranța pot fi asemănate cu două boli endemice ale căror consecințe se simt la nivel social din ce în ce mai acut. A arătat de asemenea că în societățile divizate de inegalități economice, este necesar ca fluxurile migrației să nu mai fie percepute doar dintr-o perspectivă negativă, ci să fie apreciate și pentru valoarea adăugată cu care contribuie în cadrul societății gazdă.
În opinia senatorului Drăghici, minoritățile etnice, grupurile vulnerabile și dezavantajate, printre care se numără și comunitatea Roma de pe întreg continentul, sunt afectate în special la nivelul comunităților locale, iar măsurile propuse în raport vor produce efecte atâta vreme cât aceste recomandări vor fi asumate de către guvernele statelor membre ale Consiliului Europei și vor beneficia de o finanțare corespunzătoare.
De asemenea, senatorul Drăghici a făcut apel ca fiecare membru al Adunării să militeze, în activitatea pe care o desfășoară în plan intern, pentru o diminuare a rasismului și intoleranței în discursurile publice.