DORUTA DUMITRU-promovat de Ion NALBITORIU din Rm.VILCEA /ROMANIA
DORUŢA DUMITRU 
domiciliază Craiova. În present este redactor la revista “Femeia Ştie”. Are ca pasiuni: literatura şi muzica folk.
domiciliază Craiova. În present este redactor la revista “Femeia Ştie”. Are ca pasiuni: literatura şi muzica folk.Textul “Eu şi mama” a primit premiul III în cadrul concursului Lirismograf – Sibiu – 2014 şi a apărut în antologia Conexiuni lansată la data de 3 iulie 2014.
Eu şi mama
Multă vreme nu am ştiut că o iubesc pe mama. Nici nu am înţeles de ce o iubesc cu o iubire bolnavă. Adică, mai mult decat pe oricare alt membru al familiei. Ceea ce la noi era de nepermis. Toate lucrurile se împărţeau egal.
Credeam că o urăsc. M-a indus în eroare faptul că e o iubire diferită. Iubire ce conţine iubire şi ură în părţi egale.
Pe tata a fost simplu să-l iubesc. Iubirea izvora din respect. Îl adoram pentru că ştia multe. Încerca să mă înveţe şi pe mine câte puţin din toate. Era un alt fel de învăţătură decât primeam la şcoală. Era o lecţie despre şi pentru viaţă. Începuse lucrul la 15 ani. Şi se confruntase cu multe. Din păcate, am preluat şi defectul lui de a diseca fiecare întâmplare în cutia minţii. Astfel că gândesc mult înainte de a acţiona. Riscul e în mare parte exclus din ecuaţie. Pentru că răspundeam greu la şcoală, credeau că sunt mai slabă decât ceilalţi. Dar în viaţă mi-a prins bine. Iau greu deciziile importante, însă sunt mulţumită de ele. În final, doar asta contează cu adevărat.
Pe sora mea am iubit-o pentru că era mică. Când au adus-o de la spital, credeam că am primit o păpuşă nouă. E cea mai deşteaptă dintre noi. Dar nu ia întotdeauna deciziile cele mai bune. Nu riscă. Nu-şi provoacă niciodată destinul. Eu sunt altfel. Nu-mi accept niciodată soarta. Pentru mine, succesul vine cu fiecare încercare. Ea aşteaptă ca viaţa să îi scoată în cale ocazia cea mai propice.
Dar cum pot fi mulţumită şi cum pot şti că aceea e ocazia cea mai potrivită dacă nu am umblat şi pe celelalte cărări? Pentru mine, drumul e făcut în mare parte din linii drepte. Însă uneori mai sunt şi curbe, cotituri. Alteori se bifurcă. Şi tocmai decizia pe care o iei în acele momente face diferenţa.
Eu nu sunt ca mama. Ea sare în ajutorul tuturor. Eu ies greu din cochilie. Pe ea o prinzi greu pe acasă. Îi simţeam lipsa. Probabil că de aceea mi-am înnăbuşit sentimentele. Atât de adânc le-am închis, încât nu mai ştiam de existenţa lor.
Nu înţelegeam de ce trebuia să o împart. Cu bunica şi cu ceilalţi. Am priceput abia când mi-am dat seama ce înseamnă singurătatea şi boala. Când toţi ceilalţi s-au distanţat de mine şi ea mi-a rămas alături. A încercat atât de tare să-mi înţeleagă boala şi să mă vindece, încât atunci când am scăpat, aproape că s-a îmbolnăvit ea.
Leacuri mi-au fost dragostea şi credinţa mamei. Credinţa că pentru mine trebuie să existe un nou început. Prin dragostea ei a suplinit afecţiunea tuturor celor ce au fugit.
Mi-a luat mult. Dar acum ştiu răspunsul. O iubesc pe mama pentru că are inima bună. Nu pentru cum găteşte, nu pentru banii cu care încă mă ajută lunar. Nu a avut multă vreme bani. De aceea crede că sunt importanţi. Că aşa o să o iubesc mai mult. Nu pot să o iubesc mai mult decât o iubesc deja. Şi o iubesc pentru grija cu care şi-a crescut copiii pentru a deveni oameni buni.
Secțiunea pentru atașamente
