E   D  I   T   U   R  A   D A C O R O M Â N Ă

 S.C. TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA S.R.L.

BUCUREŞTI, Drumul Taberei nr.26/119;

ştiinţe sociale, carte de idei, juridică, eseuri, tempologie-istorie-filozofie,

ştiinţa conducerii-management-politică, dacoromânistică-sociologie, comterristică-probleme globale, militară, medicină, tehnică, economică, teze doctorat, cursuri universitare, manuale, enciclopedii, dicţionare, monografii, compendii, literatură, mitologie, artă, memorii, calendare, poezii debut, teatru, folclor, science fiction, sport-turism, muzică, ghid lb.străine, reviste

Copyright 2006 Ó All rights reserved

GEO STROE  & TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA

 

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

STROE, GEO         Despre monografia localităţii Traian – Ialomiţa, 2006/  Geo Stroe. – Bucureşti : Editura Dacoromână TDC, 2006 ISBN (10) 973-9205-62-3 ; ISBN (13) 978-973-9205-62-7 908(498 Traian)

 

 

 

 

Aduc mulţumiri tuturor şi mă înclin în semn de respect

 în faţa memoriei acelor care,

 prin discuţiile purtate

de-a lungul vremii, mi-au sugerat idei,

 mi-au adus date, informaţii şi documente care îmi sunt de folos

pentru elaborarea acestei prime ediţii a lucrării.

Nu mai pot  nominaliza pentru că aproape fiecare locuitor în vârstă

al localităţii m-a ajutat direct sau indirect să realizez

cele de mai jos, iar dacă aş scrie numele doar al unora dintre ei,

aş nedreptăţi pe ceilalţi.

 

 

 

T E M P U S   D A C O R O M Â N I A   C O M T E R R A  –

O EDITURĂ DACOROMÂNEASCĂ

PENTRU TIMPUL DUMNEAVOASTRĂ !

 

Printed in Romania

 

 

CUVÂNT  ÎNAINTE

 

Fiecare dintre noi suntem datori lumii să facem cunoscută localitatea în care ne-am născut.

Pornind de la acest adevăr simplu am ajuns la această lucrare pe care o lansăm la 111 ani de la atestarea oficială a existenţei localităţii Traian din judeţul Ialomiţa, la 15 ani de la înfiinţarea Fundaţiei Tempus, chiar în localitatea Traian, şi la 3 ani de când localitatea şi-a redobândit statutul de comună, prin strădaniile locuitorilor şi fiilor satului.

Am dorit, iniţial, ca lucrarea să fie chiar Monografia localităţii Traian, dar, unele neînţelegeri, unele rezerve din partea autorităţilor locale, destul de stranii, poate din ignoranţă, poate din invidie, poate de teamă, sau din lipsa acordului de la forurile de mai sus, ori a banilor, nu pot să îmi dau seama încă, au făcut ca titlul să fie doar „Despre monografia localităţii…. Profesorul de istorie Constantin Iancu, cel cu care angajasem lucrarea, din motive personale, nu a putut fi gata cu cercetările proprii, nici nu a trimis materialele studiate de el la timp pentru a face o lucrare comună. Programul lui de lucru, un tranfer urmat de navetă, alte probleme personale au îngreunat cercetarea sa. A rămas ca la viitoarea ediţie, când lucrările sale vor fi complete să ne gândim la o lucrare comună, serioasă, actualizată şi cu unele documente din primărie, documente care acum lipsesc. Voi coordona toate elaborările şi tot prin editura Fundaţiei vom realiza o nouă ediţie cât mai completă. Nu comentez cauzele, dar, la drept vorbind, nici nu mai aveau importanţa în această fază de redactare.  Nu mai puteam să amân nici o zi. Am pornit singur. Cu Petrică Munteanu şi cu dl. Costache Gheorghe am făcut primii paşi spre decizie. Educarea conştiinţei temporale a consătenilor, şi îndeosebi a copiilor, nepoţilor noştri este esenţială, vitală chiar, pentru viitorul localităţii, pentru identitatea noastră, a fiecărui locuitor sau cetăţean care s-a născut, a trăit, a locuit, a învăţat sau a revenit la Traian.

Fixasem data reuniunii pentru Festivalul Timpului la 8 septembrie, sperând în cooperarea primăriei, dar n-a fost să fie aşa. Am decis data de 25 noiembrie, la două zile după împlinirea a 15 ani de la întemeierea Fundaţiei Tempus, după ce am tot aşteptat acordul consiliului local, al primăriei de când localitatea împlinise 110 ani, dar ecoul a lipsit. Teamă, politică de partid, prostie, incultură? Nu vreau să mă gândesc. Şi nici nu mai are importanţă. Am pornit o nouă tradiţie… Cineva din primărie se temea că este o acţiune politică. Poate. Atâta vreme cât eu nu mă identific cu nici un program al nici unui partid existent sunt obligat să fondez un nou partid, denumit temporar Partidul României Europene, prescurtat PRE. Va fi sau nu va fi, rămâne ca viaţa să confirme sau să infirme nevoia unui alt fel de partid decât cele existente. Unii oameni ai unor partide de până acum au compromis viitorul României în Europa.

Un lucru este cert: monografia nu are legătură cu PRE, poate doar cu teama unora de a nu-şi pierde posturile, de a nu mai fi aleşi, numiţi sau de a nu mai primi pomană de la stat.

La Festivalul Timpului mai doresc să lansez şi Crescătorul de timp, o culegere din unele volume de versuri scrise de când eram mai tânăr (Muguri, flori şi fructe de timp, Comandorul de timp şi Cerşetorul de timp). Lucrarea de mai sus are ea însăşi profunde şi vibrante referiri la istoria, oamenii, faptele şi locurile natale binecunoscute, cu o tentă lirică naivă şi relativ simplă. Poezia nu este punctul meu forte. Cartea Crescătorul de timp aduce parfumul bucuriilor şi vremurilor trecute ale copilăriei şi adolescenţei la Traian. Poate generaţia mea se va recunoaşte printre rimele şi trăirile de acolo. Consider Crescătorul de timp ca o anexă, ca o cutie de rezonanţă a unei schiţe de monografie a localităţii Traian – Ialomiţa.

În fine, am fost forţat să nu mai amânăm acţiunea, şi să pornim cu forţele Fundaţiei Tempus, ale Editurii Dacoromâne Tempus Dacoromânia Comterra, ale unui grup restrâns de oameni mai inimoşi. Avem acum cu ce să marcăm în timp existenţa noastră la 2006, după 111 de la recunoaşterea oficială a aşezării înaintaşilor noştri pe acest pământ.

Lumea de prin sat încă se mai întreabă ce este, la ce foloseşte, ce interese ascunse ar putea fi.

Nu am a scrie decât că sunt două scopuri mari şi late: a) să ne bucurăm împreună că localitatea înfiripată de înaintaşii noştri a reuşit să trăiască mai mult decât oricare traienean în parte, 111 ani, şi, în acelaşi timp, b) să ne aducem aminte de fiecare traienean care nu mai este în viaţă, şi se odihneşte în cimitirul comunei, ori pe câmpurile de luptă, prin ţară sau cele străinătăţi, de-a lungul a cam tot atâţia ani, fireşte.

Traienenii au dat tributul de viaţă, de sânge şi de sacrificii istorice, la toate evenimentele de seamă ale istorie noastre naţionale, inclusiv la integrarea în N.A.T.O. şi în Uniunea Europeană.

Să ne bucurăm deci, şi să ţinem minte!

Iată, pe scurt, Festivalul Timpului 2006 de la Traian.

Beneficiarii acestui festival pentru memorie sunt copiii Traianului, nepoţii traienenilor…

Ţineţi minte, copiii, că totul este istorie comună, a comunei care tinde să devină oraş cât mai repede posibil.

Monografiile viitoare vor consemna fapte, idei, creaţii, atitudini şi speranţe ale generaţiilor de azi şi de mâine în lumina trecutului de peste 111 ani ai înaintaşilor.

În fond, Traian este localitatea în care are rădăcini Centrul cultural Tempus, în proprietatea Fundaţiei Tempus, unde se află de acum încolo o filială a Academiei Dacoromâne, o filială a S.C. Tempus Dacoromânia Comterra Srl – Editura Dacoromână, şi dacă instanţa competentă va decide, şi o filială a Partidului României Europene, în curs de înregistrare în justiţie.

Traianul va fi astfel mai bogat faţă de alte localităţi din Bărăgan şi chiar din România.

Suntem datori fiecare, acolo unde ne-am născut, unde am văzut pentru prima dată lumina soarelui, unde ne-am jucat şi am iubit prima dată, unde au învăţat să citim, să socotim…

Fiecare trebuie să nemurim acest loc natal cu gândurile, faptele şi sacrificiile noastre.

Iată, o primă formă, incompletă, imperfectă, atipică, necon-venţională, poate exagerată sentimental pe ici pe colo, poate inexactă, doar pe colo. Ei, bine, iată cum printr-o strădanie constantă se adună date şi informaţii, se prelucrează şi se expun pe înţelesul tuturor pentru viitorul tuturor care vor să îşi cunoască trecutul.

În fond, când ai ceva de spus, ai curajul de a realiza ceva. Altfel, stai deoparte. Trebuie să trezim la viaţă adevărată fiecare locuitor.

Oamenii mor când moare ultima speranţă.

Ideile mor când ultimul purtător al acelor idei moare. Câtă vreme oamenii cu idei trăiesc, trăiesc şi ideile şi oamenii, împreună.

În definitiv, cine sunt traienenii, de unde vin ei, încotro merg, ce îi mână pe ei în viaţă naţiunii, a judeţului, în luptă cu viaţa, în familie, în localitate. De ce fac ei umbră pământului? Care sunt cei care au reuşit în viaţă, dar cei care au contribuţiile cele mai mari la viaţa localităţii. Cu cine ne mândrim, dar şi de cine ne aducem aminte cu oarecare jenă? Comuna, fiecare în gândul lui urmează să decidă.

Timpul nu poate fi stăpânit, el ne stăpâneşte pe noi. Vremurile sunt deasupra oamenilor, oamenii sunt sub vremuri. Nu vremurile sub oameni. Traianul a rezistat prin timp şi va rezista. A ars din temelii, a renăscut din nou din bordeie. Au răbdat de foame, de frig, de atâtea nevoi, dar au răzbit. Nu da traieneanului cât poate să ducă.

Dar acum, gata, o mai fi şi cum vrem noi, traienenii la Traian…

Lucrarea de faţă este doar o mică parte din oglinda trecutului şi prezentului cunoscut doar de mine. Sunt convins că o acţiune sistematică, organizată, făcută cu răbdare şi cu mare răspundere, de oameni ai comunei, indiferent de profesie sau ocupaţie, cu multă dragoste de oamenii comunei şi mult interes faţă de viitorul ei, vor reuşi să realizeze în cel mult 10-15 ani o monografie de primă mână a comunei, înainte de a deveni Traianul însuşi oraş.

Aş dori să pot trăi ca să coordonez un astfel de proiect sub egida Fundaţiei Tempus şi chiar să îl sponsorizez. În acest sens, rog pe cei care deţin date, documente, fotografii, acte, alte surse primare, informaţii, amintiri semnificative, orice lucru cât de cât interesant, să le pună pe hârtie cu orice preţ, ori să le aducă verbal la cunoştinţa noastră. Vom răsplăti această strădanie cum se cuvine.

De asemenea, pentru a stimula înfăptuirea acestui proiect de interes local, rog să îmi fie îngăduit să donez o parte din exemplarele acestei ediţii unor oameni care se arată interesaţi de iniţiativele Fundaţiei, inclusiv de aceea de a redacta  şi publica istoria localităţii noastre, din toate punctele de vedere, iar pentru cei care au alte probleme de rezolvat, printre care acelea de a face bani, să îi rugăm să ne ajute prin cumpărarea acestei lucrări la un preţ modest, ca să răsplătim pe colaboratorii noştri care se vor angaja la această acţiune. Astfel vom reuşi, prin surse proprii să realizăm completa şi adevărata Monografie a localităţii Traian-Ialomiţa. Suntem deschişi să primim donaţii, din partea unor societăţi comerciale care au sediul în Traian, ori au legătură cu traienenii, ori să facem publicitate unor firme, conform legii, pe coperţile interioare ale viitoarei lucrări, în formele pe care le vom negocia printr-un contract de sponsorizare-publicitate adecvat.

Mulţumesc anticipat celor care, gândind critic, îmi vor semnala aspecte, direcţii spre care să îmi îndreptăm eforturile de cercetare pentru ca elaborările ce vor urma într-o nouă ediţie care vor dezvolta noi aplicaţii ale factorului timp în vederea elaborării unei monografii la nivelul celor realizate de alte localităţi mai răsărite ale României, pentru a asigura Traianului un viitor demn în rândul localităţilor civilizate ale lumii europene contemporane.

Vom deschide un site pe Internet, www.comunatraianialomita.ro pe care vom publica şi această lucrare, la care sperăm ca mulţi din traienenii risipiţi prin ţară şi prin lume să contribuie cu părţile lor de suflet, de cunoaştere şi de pricepere pentru obiectivul „Traian – oraş până în anul 2025”.

Există, uneori, în viaţa unor naţiuni momente astrale.

DacoRomânia a avut de-a lungul celor zece milenii de existenţă astfel de momente de înălţare, de mărire, de pace, dar şi de prăbuşire şi de război.  Lumea în care trăim are posibilitatea de a realiza salturi uriaşe în timp, fie înainte spre societatea cunoaşterii, fie înapoi spre un ev mediu întunecat. Niciodată n-a fost mai aproape de optimism, niciodată n-a fost, deopotrivă, mai aproape de catastrofă, de scepticism. Omul are acum posibilitatea să aleagă încotro merge pentru că ştie de unde vine, cine este. Confruntările existente aduc lumea de azi în prag de război atipic generalizat şi, în acelaşi timp, îi asigură o transformare uriaşă. Depre ultimele decenii de istorie nu se poate afirma cu certitudine dacă au fost sau nu înălţătoare, ori dacă au fost sau nu devastatoare. Efectele sunt amestecate, tulburi, sensurile istoriei par bulversate, viaţa merge înainte prea rapid, şi poate că de aceea nu mai au oamenii timp să gândească, să reflecteze asupra fiecărui gând, asupra fiecărei acţiuni care contează în concertul de gânduri şi acţiuni umane.

A te izola în această lume înseamnă moarte. Ţara noastră a avut o astfel de experienţă care ne-a costat scump pe toţi, foarte scump, inclusiv cu pierderi de vieţi omeneşti imposibil de evaluat, cu consecinţe economice dezastruoase şi o imagine de colonie africană. România a fost surprinsă, din nou, pe picior greşit la sfârşit de mileniu şi de veac. În 1989, iar s-a făcut că ea a fost de partea celui învins, fără să aibă nici o vină. Şi au fost plătite jocurile politice şi militare făcute la finalul celui de-al doilea război mondial care au lăsat România ocupată de un învingător şi cu teritoriu mai puţin în raport cu situaţia României Mari de după primul război mondial. Românii sperau că la încheierea războiului rece vor recupera populaţia de la răsărit captată de sovietici şi teritoriile răşluite în anii de răstrişte. Naţiunile în lumea contemporană sunt atacate din afară de globalizare şi din interior de forţe stranii. Unii ar dori ca naţiunile să se transforme în populaţii, pentru ca după un timp să rămână doar indivizi atomizaţi, uşor de vânat şi de controlat. Într-o luptă care nu s-a încheiat, naţiunea este departe de a pieri sau de a pierde, deabia începe să se afirme în adevărata ei putere, în concertul naţiunilor libere ale lumii civilizate.

Eliberată din alianţele care îi fusese impuse, după 16 ani de oarecare democraţie haotică, în fond un lanţ de dictaturi mascate, după o lovitură de stat militară amestecată, din interior şi din afară, cu revoltă, revoluţie şi rebeliune militară în proporţii diferite, la momente diferite, Naţiunea dacoromână, a suportat experimentele a tot felul de strategii şi politici. Pe unele le-a ignorat, pe altele le-a urmat parţial. Oricum, suntem o naţiune atipică, alţii ar fi vrut să ne dezmembreze statul, iar noi voiam să ne reîntregim, să desăvârşim revoluţia de unitate naţională. Socoteala din cabinete nu a ţinut cont de reacţia înţeleaptă a naţiunii pe care unii o credeau vegetală, adormită, atemporală. În fine, nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii, nici stăpânii când vor străinii!

Naţiunea dacoromână a învins: este membră în NATO şi este acum în faţa unei noi provocări istorice: Europa Unită ne include şi se află până la graniţele noastre estice. Este Uniunea Europeană o fantomă care va dispare în maxim un deceniu sau va deveni o realitate de un secol, după un proces de o jumătate de secol de închegare de la un conglomerat economic la unul politic? Vom vedea încotro, ce şi cum. Naţiunea dacoromână este, în mod sigur, eternă. La graniţele noastre răsăritene avem drept vecin un stat constituit artificial pe un teritoriu şi o cu o populaţie românească dornică de unire. Influenţa rusească este acolo în cumpănă de dominantă, iar balanţa se clatină. Nu din vina acelei părţi de Românie, nici din vina României de dincoace de Prut. Unirea, Reîntregirea nu are preţ, trebuie făcută cu orice sacrificiu, cum a făcut Germania.

Zidul Berlinului s-a mutat pe Prut. Peste el se suprapune acum limita răsăriteană a graniţelor N.A.T.O., iar peste o lună, tot peste ea se vor ridica graniţele Uniunii Europene.

Ce este de făcut? Încotro să mergem? Cum să ne realizăm idealul Reîntregirii? Ţara-mumă a ales N.A.T.O. care ne asigură securitatea politico-militară cu toate riscurile şi beneficiile care vor decurge din statutul de stat membru. Tot Ţara – mumă mai are de făcut câţiva paşi foarte importanţi pentru a accede în Uniunea Europeană, care ne asigură securitatea economică şi socială, cu toate riscurile şi beneficiile care vor decurge şi din acest statut de membru al Uniunii Europene. Ce ne mai aşteaptă în istoria noastră zbuciumată? Războiul rece s-a încheiat, U.R.S.S. s-a prăbuşit? Nu contează dacă a fost plan din exterior sau a fost ajutată simultan din afară şi din interior să se prăbuşească, Germania s-a reunificat, Europa se uneşte încetul cu încetul. Dincolo, spre răsărit, graniţele se destramă.

România este încă tulbure, dezorientată, slăbită, intoxicată cu iluzii, nedeterminată liber în idealurile şi aşteptările ei.

De-a lungul istoriei am avut mereu probleme de conducere. Mai bine zis, cu conducătorii. O ţară mică şi mijlocie, cu rezerve demografice, economice şi financiare limitate, trebuie să aibă o conducere eficientă, eficace, o politică limpede, simplă, fără echivoc pentru a ieşi învingătoare de fiecare dată din confruntările istorice.

Cum este România, aşa este şi Traianul.

Priviţi Traianul şi veţi vedea România.

Românii din Traian sunt sub vremuri, nu vremurile sub românii traieneni.

Poate că ideologia vremii a determinat pe întemeietorii localităţii noastre să dea numele marelui împărat al Imperiului Roman, Traian.

Îi înţelegem, aşa au fost vremurile. Şi iată că numele istorice devin istorie. Cu alte cuvinte, ne-am dat de partea învingătorului unei mici părţi a Daciei noastre străbune. Însă peste 90 % din populaţia şi teritoriul Daciei au rămas libere. Bunicii şi străbunicii care au întemeiat satul veneau ca oameni liberi din Munţii Carpaţi de curbură, pe unde, probabil, doar unele patrule romane se aventurau, iar multe nu se mai întorceau întregi în zona deja ocupată şi jefuită de aur şi alte bogăţii.

Mai mult decât atât, studiile şi cercetările recente ale  Academiei Dacoromâne, ca şi ale altor instituţii cultural – ştiinţifice aduc noi şi noi dovezi şi argumente că, practic şi Roma a fost întemeiată de străbunii nostri, ca şi Troia, Enea fiind un refugiat politic după jefuirea Troiei.

Limba dacilor a stat la baza limbii romanilor, latina populară este limba dacă veche. De aceea Traian, el însuşi urmaş troian, şi Decebal nu aveau nevoie de translator.

Cu alte cuvinte, nepoţii dacilor (dacoromânilor, cum spunem noi, cei de la Academia Dacoromână strămoşilor noştri pentru continuitatea autohtoniei), aşadar, nepoţii dacilor, adică romanii, care au întemeiat un imperiu bazat pe forţa militară, din lăcomie şi sete de putere, ajunşi aproape de faliment, după războaie şi cheltuieli militare uriaşe, au venit să jefuuiască tezaurul bunicilor (dacoromânilor) cu legiunile militare pentru a se salva pe baza aurului dacic. Pe scurt iată istoria : războaiele romano – dace, pentru că romanii au venit şi au început războiul pentru aurul nostru, au fost războaie între fraţi. Acestea, de fapt, au fost doar nişte lupte pentru că peste timp Decebal a învins, a câştigat războiul. Regalian, urmaş al lui Decebal a refăcut şi mai mare Imperiul Dacic al lui Burebista, iar Galer cel Bătrân a proclamat Imperiul Dacic desfiinţând Imperiul Roman, la vremea lui, iar mormântul lui este pentru eternitate… în Dacia, lângă Romula. Tot atunci, vulturul roman a fost înlocuit cu Steagul de luptă al dacilor- balaurul, lupul, dragonul dacic. Au fost pierdute lupte, dar războiul romano dacic l-a câştigat Decebal şi Dacia Liberă.

Imperiul Roman nu mai este, s-a prăbuşit.

DacoRomânia este eternă. Între Dacia şi România nu este nici o deosebire, nu încape nici o liniuţă de despărţire.

Îmi place să cred că va veni o vreme când la Traian, prin schimbarea de conştiinţă temporală, de la învins ca slugă a lui Traian, la stăpân temporal, prin vreme, urmaş al Daciei Libere, obştea traieneană va decide, prin referendum, de a da localităţii Traian numele Măritului Rege Decebal. Decebal ca Simbol este cel meritat în DacoRomânia după 1900 de ani de la sacrificiul său pentru naţiunea dacoromână. În orice caz, o statuie a lui Decebal trebuie şi va fi instalată în faţa sediului Fundaţiei TEMPUS la Traian. În semn de renaştere temporală, ca să ne îmbărbăteze în lupta pentru eternizarea localităţii noastre. Iată o nouă semnificaţie a Festivalului Timpului la Traian: 1900 de ani de la sacrificiul suprem al lui Decebal. El, împreună cu cei din vremea lui credeau în Zamolse, întemeietorul paleocreştinismului dacic-zamolsian, întâiul nostru Iisus Christos.

Nu mai avem voie să pierdem. Dacă pierdem, naţiunea noastră pierde startul la marea finală, în cursa pentru eternizarea valorilor în globalizarea care vine, vine şi nu mai poate fi oprită nici de către cei care au iniţiat-o şi au dorit-o.

Am pierdut de prea multe ori, am fost trădaţi de prea multe ori, am rămas singuri în faţa unui inamic puternic, de atâtea ori.

Traianul are şansa, sub egida europenizării României, să naţionalizeze europenizarea, să traianizeze dezvoltarea. Acum este momentul să ne adunăm ca să răzbim. Altfel, vom rămâne de căruţă, viaţa nu iartă. Este în joc viitorul copiilor şi nepoţilor noştri, memoria celor din cimitirul comunei…

Trebuie să oprim risipirea comunităţii pe plantaţiile autosclaviei europene, să îi dăm un ideal, să o disciplinăm pentru a putea răzbi în istorie pentru totdeauna. Avem destul de lucru acasă la noi.

Batalul din fundul luncii a fost, aşa cum spuneau bărtânii satului, un pilon esenţial care a contribuit la aşezarea locuitorilor pe aceste pământuri. Apă era destulă, balta avea stufăriş, asemănător Deltei Dunării, folosea la creşterea şi adăparea  vitelor localnicilor, ale celor aflaţi în transhumanţă. Pe malul acestui lac au existat primele aşezări ale Bărdeştilor, în zona Lăţenilor şi Stroeştilor de mai apoi. N-ar fi rău dacă am reface lacul, aşa cum a fost el, ba chiar l-am popula cu peşte crescut în regim industrial. Traian fără batal nu are farmecul istoric. Nici fără plantaţiile de salcâmi.

Vremurile sunt grele, lumea s-a schimbat, trebuie să ne schimbăm şi noi. Ce, cât, unde, cum şi cu cine?

Monografia este un pretext pentru a  intra în rândul lumii civilizate, a motiva pe fiecare traienean să ţină de comună, de neamuri, mai  aproape de vremurile pe care le trăim. Lucrarea de faţă este un test pe care îl supun dezbaterilor publice, atât în Traian, cât şi acolo unde domiciliază traieneni, pentru a obţine idei, opinii critice, conştientizări asupra aspiraţiilor şi speranţelor unei comunităţi de oameni de peste patru mii de persoane care doresc să dăinuiască în acest loc. Cred că fiecare dintre noi, cei care purtăm pe buletin menţiunea „născut în comuna Traian”, vrem ca aproapele nostru să ştie cine suntem, de unde venim şi încotro mergem cu adevărat.

Dacă vom reuşi să ne unim, să ne coordonăm eforturile în beneficiul comunităţii din Traian, în fond, al neamurilor noastre rămase la vatra satului unde s-a născut veşnicia, cum spunea Lucian Blaga, vom reuşi să învingem în timp.

Să sărbătorim această stafetă a timpului la Festivalul Timpului în fiecare an la Traian.

Rămâne ca întreaga comunitate locală din Traian să decidă în TIMP.

Citeşte şi dă mai departe!

 

 

Autorul,   Bucureşti – Traian, Ialomiţa – 11.09.2006 – 11.11.2006