(De dragoste)
Ca o căprioară fugară, sălbatică
Alergai în primăvara trecătoare-a vieţii,
Frumoşii ochi ţi-i ascundeai,
Şi buza-ţi răsfrângeai
A alintare.
Mi-a fost greu să te prind,
Să te conving ca să rămâi cu mine.
Azi,
Deşi timpul,
Semnele trecerii şi-a încrustat,
Eşti încă tânără şi proaspătă,
Eşti visătoare şi frumoasă,
Eşti căprioara îmblânzită,
Sau nimfă eşti, a cărei cântare,
Înfioară pădurea şi macii,
Încărunţiţii brazi îi înfioară.
Paşii tăi mlădioşi
Sufletul amorţit mi-l răscolesc…
„Când noaptea o să coboare,
Voi lăsa uşa deschisă
Şi-am să te-aştept
Pe patul aşternut cu flori.
În aşteptare, de dor,
Mi te imaginez tăcut
Şi-mi pare că,
De mii de ani nu ne-am văzut”.
(Floarea Cărbune)
