Respir văzduhul tămâiat de şoapte
Şi mă strecor, prin el, în pieptul tău,─
Inima ta e în cireşe coapte,
Ce le-ai cules, de verzi, pe sânul meu.
Eu, sunt femeiea rătăcită-n tine,
Pe care ai putut să o găseţi,
Urcând cărări pe stelele alpine
Şi-n infinituri să te adânceşti.
Mă odihneam pe-o clipă de uitare,
Imensitatea cărei pare-un veac,
Când toată Veşnicia-i nemişcare,
Iar ce se-ntâmplă-n jur, pare un fleac.
Ai început să cânţi de Nemurire
Şi m-ai numit Regină peste ea,
Din lira ta, făcuta-i două lire─
Una mi-ai dat pentru cântarea mea.
Cu sângele, prelins atunci pe strune,
Durerea ta eu am jurat să-ndur,
Să cânt mereu de lucrurile bune,
Cu-n Infinit, creat de Trubadur.
VALENTINA GRAUR LĂZĂRENCU
