Îmi scot şirag de clipe ceruite,
Pe care le-am purtat în acest an,
În dragoste şi în nevoi călite, ─
Toate au trecut prin sufletu-mi uman.
Una din ele încă e seninină,
E clipa cea de taină şi divin,
Când am păşit în propria lumină,
Din care nu am gând să mai revin.
Lumina mea e-nscrisă-n chipul tău,
Cu luciu viu, ce din Eden s-abate,
Nu mă ruga, poftim, ia chipul meu,
Să fie-n veci a ta Eternitate.
Un Infinit şi c-o Eternitate
Se vor uni în Veşnicia lor,
Iar noua cale din Imensitate,
Va fi pavată cu al nostru dor…
Dar, orologiu’ bate vremea-n fugă,
Şi Noul An a cam grăbit din mers,
Mă rog la cer, putere să-mi ajungă,
Să mă ascund cu tine-n Univers.
VALENTINA GRAUR LĂZĂRENCU
