Asistent social de profesie, cumva mereu dorinţa ‘măreaţă’ a fost să ajut oamenii, iar pentru aceasta mă foloseam de mine că de un mijloc, dorind ca acest lucru să fie unul straşnic… Din păcate însă, nici până la ora actuală nu se întâmplă aşa cum ar trebui… Cu scrisul am cochetat chiar şi aşa, când nu-mi înţelegeau prea mulţi anchetele sociale, însă în genere am scris doar că să mă înţeleg mai bine, pe ceilalţi din jur şi relaţiile pe care le aveam în orice timp anume şi specific.Sunt autor la început de drum, abia dacă m-am învăţat cu acest cuvânt, pentru că nici n-am mai fost pus în situaţia de al folosii. Anul trecut dintr-o anumită întâmplare m-am gândit să trimit anumite gânduri înşiruite la o redacţie de sorginte femeiască. La aprecierea acelei publicaţii a căzut de comun acord să le publice după o revenire ajustativă asupra materialelor, primele fiind: „Masculin la feminin” cu cele două părţi şi câteva poezii. Astfel, din mai 2012 dorinţa de a scrie a reluat contur, iar orice măzgăleală, sau chiar înşiruiri de o logică aparent îndoielnică, sau mai din joacă, după cum ar fi anumite versuri singulare şi deci fără substanţa mesajului, au început să prindă contur. Dacă nu într-o formă ordonată pe foaie, cel puţin pe o ‘coală’ imaginară a imaginaţiei. Multe îşi aşteaptă ‘rândul’, altele au trecut în negura uitării cu atât mai mult cu cât nu au fost scrise în acel moment pe undeva… Mă bucur totuşi că ele revin mai bogate!!Pasiunea ce a decurs din/prin scris este dintotdeauna pentru psihologie, care m-a şi ajutat mult, atât în activitatea profesională cât şi în viaţă, iar încă din anii studenţiei m-a îndrumat spre studiul psihologiei cuplului, fapt ce a determinat o analiză a motivaţiilor ce fac să se formeze şi mai ales să dureze cuplul în timp. Cumva mă şi îndeamnă să cânt şi să laud iubirea…! Acum miros cam care ar fi baza acestor motivaţii şi-am vrut să şi împărtăşesc… Pe scurt, nu pot spune decât că este vorba de acel ingredient absolut necesar ce face ca oamenii în lipsa lui să declare automat război unii altora, c-ar fi la nivel mondial sau de cuplu… un ingredient ce sângerează mai mult decât şi cea mai profundă şi deschisă rana atunci când nu există… În schimb, dacă există (în permanentă) între doi oameni, fiind chiar foarte îndepărtaţi, cu siguranţă că mesajele dintre ei ar străbate mii de kilometrii, nu pe secundă ci în câteva sutimi de secundă!
Cândva sfârşind cu o anumită părere îndoielnică despre ceea ce pot scrie, dar mai ales despre ce gen de sârguinţă pot avea pentru a fi îndreptăţită o minimă scriere ce poate apărea „nouă sub soare?”.. am sfârşit răpus de negativismul întrebării, fapt ce mă şi limita, scriind foarte puţin şi izolat, de cele mai multe ori ne-păstrând…. Din fericire, totuşi, există reveniri, există un timp pentru toate cele ce sunt reale, aşa după cum zicea Antoine Lavoisier „nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă!”. Ceea ce am constatat personal, deoarece prin ceea ce citeam, ori învăţam, chiar lucrurile fizice pe care le deprindeam, constatam că toate au un rost şi că rostul meu merge spre o singură direcţie, după ce apar alte sinapse ce-şi găsesc cumva ‘locul’ pe o bază a neuronilor, care din nefericire şi aşa mor începând încă de la naştere… Aceasta este direcţia creeaţiei!!

Gânduri bune, tuturor!