Am scris de multe ori despre justiția din România, și nu doar referitor la fetișizarea ei de către regimul fostului locatar de la Cotroceni. Sigur, fabrica de zgomote a transformat-o într-un subiect tabu, lucru care, ironic, se întoarce azi chiar împotriva strategilor. Dar, oricât o părea de ciudat, ca și la nivelul macro al societății românești, eu nu cred că influențele politice și pecuniare sunt cele care pun cel mai mult în pericol buna ei funcționare. Ci incompetența unora dintre cei chemați să o gestioneze. Iar combinarea ei cu stimulii externi pomeniți mai sus au efecte uneori extrem de grave pentru viețile oamenilor. N-o să reamintesc acum de criminali violatori eliberați după câțiva ani, asasini pe șosele condamnați la pedepse fără executare, hoți de miliarde care stau în celule mai puțin decât un găinar, arestări televizate sau denunțuri în schimbul libertății. Recenta tranșare de către judecători a două cazuri nu face decât să scoată în evidență marile probleme pe care le are sistemul juridic mioritic.  Primul e al fostului primar al sectorului 6 al capitalei. Nu cred că mă poate bănui cineva de vreo umbră de simpatie sau compasiune pentru locotenenții fostului președinte. Dar sunt un om principial, indiferent despre cine e vorba. Primă instanță l-a declarat nevinovat, în timp ce ultima l-a condamnat la 8 ani de închisoare cu executare. Nu contează pentru ce. Eu știu că, la un examen de bacalaureat, dacă între nota inițială și cea de la reexaminarea ulterioară unei contestații există o diferență mai mare de un punct și jumătate, se face o comisie specială. În acest caz, între achitare și 8 ani de pușcărie e o distanță ca de la cer la pământ, pe care cineva ar trebui s-o justifice. Și s-o plătească. Al doilea caz e și mai grav, chiar dacă s-a încheiat cu bine pentru inculpat. O doamnă a fost achitată după ce-a stat în arest preventiv 6 luni, acuzată fiind de șantaj. Ceea ce, în sine, este inacceptabil. Dar devine absurd de periculos pentru echilibrul unei societăți, dacă bagi în ecuație și identitatea celei care a făcut reclamația în baza căreia s-a dispus încarcerarea. Nimeni alta decât președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție! Păi, din două una! Ori dânsa a fost de bună credință și chiar a considerat că e victima unei infracțiuni, ceea ce denotă, potrivit verdictului final, o crasă ignoranță juridică, deci o incompetență care ar obliga-o la o demisie de onoare imediată. Ori știa că nu e vorba de nicio încălcare a legii, situație în care se intră în zona nisipurilor mișcătoare ale unui posibil abuz de putere. Undeva în acest angrenaj complex există câteva mecanisme gripate și rotițe ruginite sau chiar ciobite. Pe care, poate, ar fi bine ca CSM-ul să le găsească și să le elimine rapid, în loc să-și piardă vremea apărându-se feciorelnic de ”atacurile” la adresa justiției. Pentru că aici nu e vorba de imaginea magistraților, ci de viețile care stau în mâinile lor! PS. Sincer, mi-aș fi dorit ca președintele țării să fie mai preocupat și mai indignat de soarta unor cetățeni lăsați la discreția unui sistem cu prea multe hibe decât de gafele de protocol ale unora sau altora.