Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu omologul din Republica Macedonia, Nikola Poposki
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 15 iunie 2015, o întâlnire cu omologul său macedonean, Nikola Poposki, în marja reuniunii ministeriale a Iniţiativei Central Europene (Ohrid, Republica Macedonia).
Cei doi oficiali au făcut o analiză sintetică a stadiului relaţiei bilaterale, pe palier politico-diplomatic, cultural şi economic, dar şi a perspectivelor de integrare europeană şi euro-atlantică ale Republicii Macedonia.
În legătură cu situaţia din Republica Macedonia, ministrul român al afacerilor externe a apreciat rezultatul negocierilor inter-macedonene, derulate cu sprijinul UE si al SUA, care au dus la Acordul politic din 2 iunie 2015, și a subliniat importanta angajamentului politic al tuturor forțelor politice macedonene pentru punerea sa în practică.
Cu referire la situaţia aromânilor şi meglenoromânilor, care sunt menționați ca popor constitutiv în Constituţia Republicii Macedonia, ministrul român de externe a subliniat importanța unor demersuri comune pentru protejarea dialectului megleno-român, astfel încât să se evite dispariția sa. De asemenea, a reamintit importanța identificării de soluții pentru problema proprietăților comunității aromâne din Macedonia.
Dezvoltarea colaborării dintre ministerele afacerilor externe din cele două ţări a fost un alt subiect de discuţie. Partea română şi-a exprimat disponibilitatea de a transfera expertiză către instituţiile macedonene implicate în pregătirea reformelor pro-europene. În acest sens, între cele două instituţii există deja Memorandumul de Cooperare în domeniul integrării europene şi euro-atlantice (semnat în anul 2011), cu oportunităţi de colaborare şi pe linia Ministerelor Justiţiei, Culturii, Apărării, Afacerilor Interne, Fondurilor Europene.
Cei doi miniștri au căzut de acord, la propunerea ministrului român, asupra convenirii unui plan de consultări între cele două ministere de externe, cu accent pe afacerile europene și aspectele de securitate. De asemenea, a adresat omologului macedonean invitația de a vizita România, acceptată cu plăcere de ministrul Poposki.
Totodată, cei doi oficiali au căzut de acord că în plan economic există certe interese comune, ministrul român subliniind necesitatea de a stimula schimburile și investițiile prin crearea unei Comisii Mixte Economice și organizarea unui Forum al oamenilor de afaceri.
La rândul său, ministrul Nikola Poposki a mulţumit omologului său român pentru susţinerea constantă oferită de ţara noastră parcursului european şi euro-atlantic ale Republicii Macedonia.
Comunicat de presă
Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea ministerială a Iniţiativei Central Europene
Participarea ministrului Bogdan Aurescu la reuniunea ministerială a Iniţiativei Central Europene
- Data: 15.06.2015
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 15 iunie 2015, la Ohrid, Republica Macedonia, la reuniunea ministerială a Iniţiativei Central Europene (ICE), organizată de Preşedinţia macedoneană a ICE (PiE MK).
Principalele subiecte discutate în cadrul reuniunii au vizat evoluţiile regionale din Europa de Sud-Est, rolul şi programul de activităţi al ICE şi inter-conectivitatea regională în sens larg.
Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat în intervenția sa importanţa cooperării regionale şi a evidenţiat aprecierea şi sprijinul României pentru programul şi priorităţile Preşedinţiei macedonene a ICE. În acest context, şeful diplomaţiei române a asigurat că România susţine interconectarea reţelelor de infrastructură din regiune şi integrarea acestora în sistemul Uniunii Europene. De asemenea, a arătat că îmbunătăţirea reţelelor de infrastructură fizică, dar şi asigurarea unor elemente de „soft connectivity” necesare mediului de afaceri şi investiţional reprezintă condiţii esenţiale pentru dezvoltarea economică integrată a regiunii ICE.
În ceea ce priveşte evoluţiile recente la nivel regional, România susţine întărirea valorilor şi principiilor democratice şi extinderea ariei de libertate şi justiţie în statele din Balcanii de Vest şi din Vecinătatea Estică. Ministrul Bogdan Aurescu a pledat pentru menţinerea perspectivei europene pentru statele interesate, ca opţiune strategică şi ca stimulent pentru eforturile de reformă şi pentru garantarea securităţii şi stabilităţii regionale. “România a fost și este un beneficiar direct al puterii transformatoare a Uniunii Europene, care a condus la dezvoltarea societății și la amplificarea securității și stabilității mediului în care trăim, după îndeplinirea condiţionalităţilor şi respectarea integrală a angajamentelor de reformă asumate. ICE, prin rolul și instrumentele de care dispune, trebuie să sprijine parcursul european al statelor din Balcanii de Vest, dar și al partenerilor estici ai Uniunii Europene”, a declarat în cadrul reuniunii ministrul Bogdan Aurescu.
În contextul în care cooperarea la Marea Neagră este un instrument important, cu potenţial inclusiv pentru statele membre ICE, şeful diplomaţiei române a menţionat faptul că România va prelua, la 1 iulie 2015, Preşedinţia în Exerciţiu a Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, prezentând pe scurt obiectivele şi priorităţile mandatului României: promovarea cooperării regionale în domeniul transporturilor, energiei și a combaterii crimei organizate și a evaziunii fiscale; reforma instituțională a OCEMN.
Bogdan Aurescu a exprimat şi cu acest prilej preocuparea României faţă de situaţia de securitate din Ucraina, care generează în continuare riscuri la adresa securităţii şi stabilităţii întregii regiuni, şi a susţinut încă o dată că integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei trebuie respectate.
În marja reuniunii ministeriale, Bogdan Aurescu a avut o întrevedere cu omologul său din Republica Macedonia, precum și scurte convorbiri cu omologii italian, albanez și sârb.
Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare |