Se duce trenul , vine altul
și viața-n toate pendulează ,
pleacă cocorii cum li-e datul
văzduhul ei îl venerează .

Amurguri , dimineți grămadă
printre amiezi s-au rătăcit ,
când n-are cine să le vadă
că viața nu le-a împlinit .

Atâtea rosturi s-au pierdut
cu bătături adânci în palme ,
durerea nu le-a mai cerut
tot cerul lor plin de sudalme .

Stau rătăciți cu neputință
bieți călători uitați de soartă
firavă este-a lor ființă …
și soare nu-i pe a lor poartă .

Nici viața nu și-i amintește
stă pe peron în gara mică ,
doar câteodată îi iubește
mai mult pare să-i fie frică .

Se duce trenul , altul vine
rămâne gara grea , pustie ,
doar fumul șinelor rămâne
și un chiștoc de sărăcie .

Chiștoace de iubire ,

Ingrid .