Romanii traiesc intr-o tara care nu le mai apartine decat cu numele.
Legile nu sunt facute sa serveasca poporul, ci doar grupuri de privilegiati, care isi ofera intre ei favoritismele si profita de pe urma credulitatii maselor.
Tara s-a vandut si se vinde sub ochii romanilor, pe bucati, spre avantaje personale ale celor de la putere, care pot decide cat profit personal au de la fiecare tranzactie.Decat priveati cu ura pe strainii care cumparau, mai bine ii scoteati din conducere pe cei care vindeau! Ei erau ai vostri, din tara. Nu va fura nimeni. Li se vindea! V-au directionat strategic ura pe cei dinafara, ca sa poata ei opera linistiti dinauntru. Oare nu ati inteles asta?
Romania devine astfel o tara in care strainii si romanii plecati nu vor mai avea incredere sa investeasca (nu sa fure!). Afacerile vor ramane doar la nivel de mafie locala.
Tara nu are decat de pierdut financiar dar si ca reputatie internationala. Credibilitatea ei va fi de acum pusa la indoiala.
Romanii plecati inafara se vor teme sa mai calce acolo unde totul devine nesiguranta, risc, unde cetateanul nu este protejat de lege.
Nimeni nu poate ajuta Romania, decat cei din interiorul ei.
Nu spun „Doamne ajuta”. Cred ca si El e suparat ce vede acum la romani! Cu aceste cuvinte devenite deja stereotip, dar fara o minte lucida, nimic nu se va schimba in Romania!
Cum ati ajuns, romani, sa votati un partid comunist?
Iata acum consecintele!
Jane CRISAN din Seattle,WA,ROMANIA