![]() |
|
||||
|
Președintele SUA, Donald Trump, a făcut apel către toate statele americane să coopereze cu comisia de investigare a fraudelor electorale, care s-a întrunit pentru prima dată miercuri.
Fraudele electorale “anulează votul cetățenilor care respectă legea și subminează democrația. Nu putem permite să se întâmple asta”, a declarat Trump în debutul reuniunii Comisiei consultative prezidențiale privind integritatea alegerilor, condusă de vicepreședintele Mike Pence.
Luna trecută, a izbucnit o controversă de proporții când vicepreședintele acestei comisii, Kris Kobach, secretarul de stat din statul Kansas și un apărător înfocat al înăspririi legilor privind imigrația și identificarea alegătorilor, a cerut statelor informații despre alegători, incluzând nume, ultimele cifre ale Numărului de Securitate Socială, adrese, date de naștere, afiliere politică, condamnări și participarea la alegeri în trecut. Unele state au refuzat, iar altele au anunțat că trebuie să studieze dacă pot furniza datele cerute.
“Dacă unul din state nu vrea să facă cunoscute informațiile cu privire la alegători, se ridică întrebarea de ce se teme”, a punctat miercuri Trump.
Studiile au arătat că frauda electorală este rară în alegerile din SUA. Totuși, anul trecut, Trump a acuzat, fără dovezi, că milioane de persoane au votat ilegal în alegerile prezidențiale din noiembrie. El a câștigat Colegiul Electoral, care contabilizează victoriile în statele federale și determină câștigătorul prezidențial, dar a pierdut votul popular în favoarea adversarei sale democrate, Hillary Clinton.
Stefania Andreescu
Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi figurează și proiectul de Ordonanță de Urgență prin care se suspendă până la 31 decembrie 2017 ocuparea prin concurs a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice centrale. În momentul prezentării proiectului de act normativ, guvernanții au justificat măsura prin realizarea unei analize privind necesarul de personal și eficiența managmentului resurselor umane.
„De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe până la data de 31 decembrie 2017 se suspendă ocuparea prin concurs a posturilor vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanțare a acestora”, se arată în proiectul de ordonanță inițiat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Proiectul prevede și câteva excepții, domenii în care ar urma să se poată face angajări până la sfârșitul anului: sistemul judiciar, diplomație și atragerea de fonduri europene. Posturile de înalți funcționari publici nu sunt nici ele vizate de interdicție.
De asemenea, pentru posturile pentru care s-au demarat deja procedurile vor fi continuate demersurile de angajare.
Informații despre intențiile Guvernului Tudose de a îngheța numărul posturilor din administrația publică centrală au apărut încă de săptămâna trecută, imediat după învestirea Guvernului Tudose și aprobarea în Parlament a noului program de guvernare PSD-ALDE.
După aprobarea ordonanței de urgență, va fi realizată o analiză, de către un comitet interministerial, în urma căreia să rezulte un inventar al instituțiilor și administrațiilor publice și necesarul de personal.