Trump: SUA vor dezvolta sisteme militare superioare daca nu este posibila renegocierea Tratatului Nuclear Miercuri, 06 Februarie 2019, ora 09:34 Presedintele american, Donald Trump, a sustinut, cu ocazia discursului privind „Starea natiunii”, ca doreste sa negocieze un nou acord similar cu Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare (INF), insa daca acest lucru nu este posibil, atunci SUA vor dezvolta sisteme de rachete superioare tuturor tarilor.
„Acum mai multe decenii, Statele Unite au incheiat un tratat cu Rusia, prin care am fost de acord sa ne limitam si sa ne reducem capacitatile in domeniul rachetelor. In timp ce noi am respectat intocmai acordul si regulile, Rusia a incalcat in mod repetat termenii. Asta se intampla de mai multi ani. De aceea, am anuntat ca Statele Unite se retrag oficial din Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare sau Tratatul INF”, a transmis liderul de la Casa Alba.
„Chiar nu avem de ales. Poate ca putem negocia un acord diferit, adaugand China si pe altii, sau poate ca nu se poate – caz in care, vom depasi de departe in investitii si inovatii pe toti ceilalti”, a conchis Donald Trump in discursul sau in Congres.
„Partea finala a agendei mele se refera la protejarea securitatii nationale a Americii. In ultimii 2 ani, am inceput sa reconstruim pe deplin armata Statelor Unite – cu 700 miliarde de dolari anul trecut si 716 miliarde dolari anul acesta (…) Ca parte a consolidarii militare, Statele Unite dezvolta un sistem de aparare antiracheta de ultima generatie”, a vorbit Trump despre proiectele Administratiei sale in privinta fortelor armate americane.
„De ani de zile, Statele Unite erau tratate foarte nedrept de prietenii nostri, de membrii NATO, dar acum am obtinut o crestere cu 100 de miliarde dolari a cheltuielilor alocate pentru aparare de aliatii NATO. Au spus ca nu se poate face asta”, a adaugat liderul american.
Trump confirma a doua intalnire cu Kim Jong – Un: Daca nu eram presedinte, acum eram intr-un razboi major cu Coreea de Nord
Miercuri, 06 Februarie 2019, ora 07:45 Presedintele SUA, Donald Trump, a anuntat in discursul privind „Starea Uniunii”, ca va avea luna aceasta un al doilea summit cu liderul nord-coreean, Kim Jong – Un.
Trump a sustinut ca se va intalni cu liderul nord-coreean in Vietnam, in 27 – 28 februarie, conform BBC.
„Ostaticii nostri s-au intors acasa, testele nucleare au incetat si nu a mai avut loc o lansare de racheta de 15 luni”, a spus el. „Daca nu as fi fost ales presedinte al Statelor Unite, din punctul meu de vedere, chiar acum ne-am fi aflat intr-un razboi major cu Coreea de Nord”, a punctat Trump.
„Mai sunt multe lucruri de facut, dar relatia mea cu Kim Jong-un este una buna”. a subliniat Donald Trump.
In discursul sau cu tema „Alegand Maretia”, el a promis inca o data ca va construi zidul de la granita cu Mexicul.Discursul lui Trump a fost sustinut dupa cea mai lunga perioada de inchidere a administratiei din istorie.
Trump avertizeaza China ca nu va mai putea sa fure ”locurile de munca si bogatia americanilor”
Miercuri, 06 Februarie 2019, ora 08:39 Presedintele SUA, Donald Trump, a avertizat, marti, China, in discursul sau din Congres privind Starea Natiunii, ca nu va mai putea „sa fure locurile de munca si bogatia americanilor” si a cerut „schimbari structurale” din partea Beijingului pentru a pune capat practicilor sale comerciale „neloiale”.
„Am mult respect pentru presedintele Xi si lucram la un nou acord comercial cu China, dar trebuie sa includa schimbari structurale reale pentru a pune capat practicilor comerciale neloiale, a reduce deficitul nostru cronic si a proteja locurile de munca americane”, a spus presedintele Statelor Unite, care a declansat un adevarat razboi comercial impotriva Chinei pentru a o aduce la masa negocierilor, relateaza AFP.
Donald Trump si omologul sau Xi Jinping au incheiat un armistitiu de 90 de zile cu prilejul summitului lor de la Buenos Aires, pe 1 decembrie. Ulterior, au inceput negocierile care includ pe agenda reechilibrarea balantei comerciale in favoarea SUA, dar si respectarea proprietatii intelectuale sau transferul fortat de tehnologie.
Cele doua parti, care au discutat deja la Beijing si Washington si urmeaza sa se intalneasca din nou in curand in capitala Chinei, sunt discrete in ce priveste stadiul acestor discutii inainte de termenul limita de la 1 martie.
Donald Trump si Xi Jinping se vor intalni in februarie pentru a negocia personal punctele cele mai delicate si a semna un eventual acord.In cazul unui esec, Donald Trump a amenintat ca va mari taxele vamale de la 10% in prezent la 25% asupra unor produse importate din China in valoare de 200 de miliarde de dolari.
Trump vrea eradicare epidemiei de HIV/SIDA in 10 ani si o lege privind interzicerea avortului tarziu
Miercuri, 06 Februarie 2019, ora 07:26 Presedintele american, Donald Trump, a solicitat in discursul sau catre natiune o finantare sporita pentru combaterea HIV si eliminarea bolii in urmatorii zece ani, precum si 500 milioane dolari in plus pentru combaterea cancerului la copii.
„Nici o forta in istorie nu a facut mai mult pentru a avansa conditia umana decat libertatea americana. In ultimii ani am inregistrat progrese remarcabile in lupta impotriva HIV si SIDA.
Progresele stiintifice au facut posibil un vis care odata se afla la o distanta indepartata de noi. Bugetul meu va cere democratilor si republicanilor sa faca angajamentul necesar pentru eliminarea epidemiei HIV in Statele Unite in decurs de 10 ani. Am facut pasi incredibili, incredibili. Impreuna, vom invinge SIDA in America si in afara ei”, a declarat Trump.
In plus fata de finantarea pentru combaterea SIDA, Trump solicita suplimentar 500 milioane dolari pentru combaterea cancerului la copii in urmatorii zece ani.
Trump se indreapta apoi spre problemele culturale si solicita Congresului sa „transmita legislatia pentru a interzice avortul tarziu al copiilor care pot simti durerea in pantecele mamei”.
Trump, discurs despre Starea natiunii. A criticat anchetele care-l vizeaza si si-a laudat deciziile „realiste”
Miercuri, 06 Februarie 2019, ora 07:08 In cel de-al doilea discursul privind „Starea natiunii”, presedintele SUA, Donald Trump, a lansat un apel pentru unitate, cooperare, compromis, si a cerut americanilor sa respinga politica de rezistenta si razbunare.Trump a spus ca „nu este nimeni in lume care sa poata concura cu Statele Unite ale Americii”.Presedintele SUA a indemnat americanii sa „respinga politica de rezistenta si razbunare – si sa imbratiseze potentialul nelimitat al cooperarii, al compromisului si al binelui comun”.
„Impreuna, putem depasi decenii de impas politic. Putem aplana vechile diviziuni, vindeca rani vechi, sa construim noi coalitii, sa cream noi solutii si sa deblocam promisiunea extraordinara a viitorului Americii. Decizia este a noastra”, a spus Trump.
„Trebuie sa alegem intre maretie sau blocaj, rezultate ori rezistenta, viziune ori razbunare, progres incredibil sau distrugere inutila.
„In seara asta, va rog sa alegeti maretia”, a adaugat presedintele SUA.
Dupa ce a vorbit pe larg despre succesele economice ale SUA, Trump a criticat „anchetele partizane ridicole”, despre care spune ca reprezinta un obstacol, o referire la ancheta privind ingerintele electorale ruse, condusa de procurorul special Robert Mueller.
„Daca va fi sa fie pace si legislatie, nu poate fi razboi si investigatii. Pur si simplu nu functioneaza asa!”, a adaugat Trump.
„Trebuie sa fim uniti acasa pentru a invinge adversarii nostri externi”, a mai spus Donald Trump.
Trump a sustinut ca politica sa externa are la baza „realismul principial”
Presedintele Trump a precizat ca politica sa externa se bazeaza pe „realismul principial”, nu pe teorii discreditate care au esuat timp de mai multe decenii sa produca progres”.
„Din acest motiv, Administratia mea a recunoscut adevarata capitala a Israelului – si cu mandrie a inaugurat Ambasada americana la Ierusalim”, a completat presedintele SUA.
2019, ora 21:29Adunarea Nationala din Franta a adoptat marti, cu o majoritate larga de voturi, un proiect de lege controversat care urmareste limitarea protestelor violente, ca raspuns la demonstratiile
Am intrat in Anul Porcului: Va fi marcat de tulburari, incetinire economica, cutremure si accidente
Marti, 05 Februarie 2019, ora 15:31 Lumea ar trebui sa se pregateasca de tulburari, instabilitate si o importanta incetinire economica in Anul Porcului, care incepe marti, anunta mai multi ghicitori cunoscuti.Optimistul An al Cocosului de Foc, din urma cu doi ani, marcat de o crestere economica, a fost urmat de Anul Cainelui de Pamant care a inceput sa ingroape flacarile optimismului, iar acum, Anul Porcului de Pamant va „pune capat” definitiv acestei tendinte, potrivit maestrului feng-shui Raymond Lo., arata agentia DPA, citata de Agerpres.Anul Porcului va aduce un declin al cresterii economice, ceea ce va conduce la un regres pe termen lung al pietei bursiere si la o criza economica.Anul trecut, Lo a prevazut conflicte in relatiile internationale, dar si o incetinire economica. In 2018, China si Statele Unite au inceput un razboi comercial care, potrivit estimarilor, va contribui la incetinirea economiei mondiale in 2019.
Relatiile internationale vor fi mai bune anul acesta, insa doar in aparenta. Un „curent subteran marcat de pericol, tulburari si inselatorie” va insoti aparenta pace si relaxare in afacerile internationale, sustine Lo.Tulburarile se intrevad la orizont, avertizeaza prezicatorul. Cel mai recent An al Porcului, din urma cu 60 de ani, a fost o perioada marcata de escaladarea Razboiului din Vietnam, dar si de revolta tibetana care a dus la fuga lui Dalai Lama in India. Totodata, in urma cu 120 de ani, in China a avut loc Rascoala Boxerilor, alimentata de sentimente ostile fata de straini.
Potrivit estimarilor, Anul Porcului ar aduce dezastre naturale, precum cutremure si alunecari de teren, dar si diverse accidente in trafic, atat pe caile rutiere, cat si pe cele maritime si aeriene.Cei nascuti in anii Tigrului, Iepurelui si Caprei sunt norocosi in acest an, sustine ghicitorul chinez. Insa, persoanele nascute in anii Porcului si Sarpelui ar fi urmarite de ghinion, insa se pot proteja purtand un pandantiv cu tigru, care „distrage” Porcul, potrivit lui Lo.Si cei nascuti in Anul Cainelui ar urma sa intampine probleme, spune Tsai Shang-chi, un maestru feng shui din Taiwan. Este cazul presedintelui american. „Toate lucrurile proaste facute de oamenii care s-au nascut in Anii Cainelui ar putea fi expuse si facute publice”, afirma el. „Exista un risc pentru el de a fi destituit”, avertizeaza maestrul cu privire la Donald Trump.Consultata la Hong Kong, Madame Chow nu este nici ea optimista in ceea ce-l priveste pe Donald Trump. „Prevad ca el isi consacra enorm de multa energie in a incerca sa isi atraga necazuri”, spune ea. „Vor fi multe lucruri care vor iesi la iveala si nu vor fi bune pentru cariera sa”, a punctat ea.
Dar Alion Yeo, un alt maestru feng shui, spune ca „singura sansa de a-l destitui pe Trump va fi intre 6 decembrie si 6 ianuarie 2020”, arata rtl.fr, citat de News.
Tsai Shang-chi nu este nici el optimist in legatura cu negocierile comerciale chinezo-americane. „Cele doua parti nu vor vedea consecintele pe termen lung ceea ce face ca negocierile sa riste sa esueze”.Aceeasi maestri feng shui au prezis acum 12 luni ca „Anul Cainelui de Pamant” a fost si cel al conflictului intre Washington si Beijing sau al agravarii crizei britanice legate de Brexit.
Pentru Alion Yeo, tensiunile internationale ar trebui sa se calmeze incepand de acum. Insa, liderii vor avea necazuri pe plan intern.
„Porcul reprezinta apa. Si, daca apa se combina cu pamantul, devine noroi, ceea ce inseamna ca oamenii nu vor gandi clar si ca deciziile lor din acest an vor fi complicate”, explica el referindu-se in special la Yi Jing (Cartea prefacerilor, unul dintre cele mai vechi texte clasice chinezesti – n.red.) sau la un foarte vechi manual al schimbarilor folosit pentru divinizare.
„Fiecare tara va fi foarte ocupata cu probleme interne si conflictele internationale vor fi mai putin importante anul acesta”, a spus el. Aceasta predictie ar trebui sa-l ingrijoreze pe Emmanuel Macron, care nu a fost crutat de probleme, in Franta, de Anul Cainelui.
Presedintele francez este nascut la sfarsitul anului 1977 in plin An al Sarpelui. Ori, acest semn, care este si al omologului sau chinez, Xi Jinping, va cunoaste „multe schimbari” in 2019, potrivit lui Chow. „Acest semn este marcat de un mare flux de energie care reprezinte miscari, schimbari si uneori, daca nu sunt bine gestionate, probleme”, avizeaza ea. „Domnii Xi si Macron ar trebui sa se gandeasca de doua ori la deciziile lor”.
Nimic simplu nu se intrevede, cred maestri feng shui, in ceea ce o priveste pe Theresa May. „Un Brexit dur va duce la revolte si demonstratii”, afirma Alion Yeo.
Anul se anunta totusi bun pentru printul Harry si ducesa de Sussex, Meghan Markle, care asteapta un copil in primavara. „Pentru ea este un an foarte bun de a avea un copil”, spune Chow, care prezice ca viitorul mostenitor al coroanei britanice va fi baiat.
Un act impotriva protestelor violente a fost adoptat in Franta. Ce prevede legea „anti-huligani”
Marti, 05 Februarie antiguvernamentale din ultimele luni ale miscarii „vestelor galbene”.
In ciuda criticilor ca o astfel de lege ar putea reduce libertatile civile, proiectul a trecut de camera inferioara a Parlamentului cu 387 la 92 de voturi, in special datorita majoritatii confortabile de care se bucura partidul presedintelui Emmanuel Macron, relateaza Reuters si AFP.
Totusi, din randul alesilor partidului prezidential, 50 de deputati – un record – au preferat sa se abtina pentru a-si marca refuzul privind interdictiile preventive de a manifesta care ar putea fi adoptate de prefecti.
Multi se tem ca acesti reprezentanti ai statului ar putea cadea in viitor sub controlul unui „regim rau-intentionat”.
Proiectul de lege va fi acum discutat si de camera superioara, insa Adunarea Nationala are ultimul cuvant. Proiectul de lege se va intoarce la Senat incepand cu 12 martie pentru o a doua lectura, iar Guvernul vrea o adoptare definitiva rapida in contextul manifestatiilor recurente ale „vestelor galbene”.
Legea anti-huligani, asa cum a fost numita, le interzice protestatarilor sa isi acopere fetele, ofera Politiei puteri mai mari pentru a-i extrage pe protestatarii potential turbulenti din demonstratii si le ofera autoritatilor locale dreptul de a interzice participarea la manifestatii unor protestatari cu titlu individual.
Ministrul de interne, Christophe Castaner, a reiterat, marti, ca „nu este o lege a fricii”, „nu este o lege de circumstanta, ci o lege de bun-simt” care vizeaza „brutele” ce impiedica manifestatiile.
Miscarea „vestelor galbene” a izbucnit in noiembrie ca un protest la adresa scumpirii combustibilului, dar s-a transformat intr-o revolta mai mare impotriva inegalitatii si presedintiei lui Macron. Numele miscarii vine de la culoarea vestelor fluorescente pe care soferii din Franta trebuie sa le aiba in masina.
La primele proteste de pe strazile din Paris, manifestantii au incendiat masini, au distrus magazine de lux si au vandalizat Arcul de Triumf. Au fost printre cele mai dure violente din capitala Frantei dupa revoltele studentesti din 1968.
Papa Fracisc e deschis ideii de a media in criza din Venezuela
Marti, 05 Februarie 2019, ora 21:21 Papa Francisc este deschis ideii de a juca un rol de mediator in Venezuela numai daca i se va solicita acest lucru de catre ambele parti angrenate in criza politica.
Luni, presedintele venezuelean Nicolas Maduro a declarat ca i-a scris papei, invitandu-l sa faciliteze dialogul intre el si Opozitie.
„Voi deschide scrisoarea. Voi vedea ce poate fi facut, dar conditiile initiale sunt ca ambele parti trebuie sa o ceara”, a declarat Suveranul Pontif la intoarcerea dintr-o calatorie in Emiratele Arabe Unite, relateaza DPA.
Presedintele Adunarii Nationale, Juan Guaido, – pe care SUA, mai multe natiuni europene si puteri sud-americane l-au recunoscut drept presedinte interimar – a refuzat negocierile cu Maduro, cerandu-i in schimb sa renunte la putere.Francisc este primul papa care provine din America latina, iar adjunctul sau, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, a fost ambasador al Vaticanului la Caracas.Saptamana trecuta, papa a refuzat sa-i tina partea lui Maduro sau lui Guaido, afirmand ca el sustine „intregul popor venezuelean” si exprimand preocupari privind riscul de „varsare de sange”.
In fata unui „test crucial”, moldovenii cred in preoti, se tem de Rusia, dar nu vor NATO
Marti, 05 Februarie 2019, ora 20:47 Un nou sondaj al Institutului Republican International (IRI) a fost facut public la Chisinau cu 20 de zile inaintea alegerilor parlamentare.Scrutinul este apreciat ca fiind „un test crucial” de catre ambasadorul SUA in Republica Moldova, Dereck J. Hogan. In cadrul unei prelegeri publice sustinute in fata studentilor moldoveni, diplomatul american a vorbit despre faptul ca forte interne si externe incearca sa destabilizeze Moldova si sa dezbine societatea.
PSRM, pe primul loc in sondaje
Potrivit sondajului IRI, socialistii pro-rusi ar putea acumula cele mai multe voturi la alegerile din 24 februarie 2019, liderul lor de facto, presedintele Igor Dodon, bucurandu-se in continuare de cea mai multa incredere in randul moldovenilor.
39% dintre alegatori ar vota Partidul Socialistilor in cazul alegerilor parlamentare, iar 31% dintre participantii la sondaj au spus ca au cea mai mare incredere in Igor Dodon.
Pe pozitia a doua, potrivit sondajului, s-ar clasa Partidul Democrat (care controleaza momentan puterea) cu 14% din voturi, urmat de principalele doua partide de opozitie (care intre timp au constituit blocul ACUM) – Partidul Actiune si Solidaritate cu 13% si Platforma Demnitate si Adevar cu 8%.
In ceea ce priveste popularitatea liderilor Opozitiei, Maia Sandu si Andrei Nastase, acestia ocupa pozitiile doi si trei (dupa Igor Dodon) – cu 14% si, respectiv, 12% – fiind urmati de liderul PDM, Vlad Plahotniuc, cu 10%.
Intrebati daca aproba sau dezaproba activitatea Guvernului Filip (controlat de PDM), 8 la suta dintre respondenti au bifat ca aproba total activitatea Cabinetului, 22% aproba partial, 46% dezaproba total, iar 17% dezaproba partial.
Cred in preoti, se tem de Rusia, dar nu vor sub umbrela NATO
Cel mai mult, moldovenii cred in Biserica si in preoti – 70 la suta sustin, conform sondajului, biserica ortodoxa subordonata Patriarhiei Ruse, iar 65% cred in biserica ortodoxa subordonata Patriarhiei Romane.
La polul opus – Parlamentul, Guvernul si Procuratura Generala sunt institutiile in care moldovenii aproape ca nu au deloc incredere. Cota de neincredere in aceste principale institutii ale statului este de 61%-70%. Aceeasi repulsie o genereaza si partidele politice (privite in ansamblu) – 71%.
Comisia Electorala Centrala, care va arbitra scrutinul din 24 februarie, se bucura de increderea a numai 38% din participantii la sondaj.
In ceea ce priveste viziunea geopolitica a moldovenilor, 46% ar opta pentru aderarea tarii la UE, in timp ce pentru Uniunea Vamala (patronata de Rusia) ar pleda 39%. Sondajul arata ca 64% dintre cei care isi doresc aderarea Moldovei la UE sunt tineri cu varste cuprinse intre 18 si 29 de ani, in timp ce 47% dintre cei care se vor in Uniunea Vamala sunt trecuti de 50 de ani.Ancheta sociologica a masurat si disponibilitatea moldovenilor pentru NATO – 22% ar vota in cadrul unui eventual referendum pentru aderarea Moldovei la NATO, iar 32% impotriva. Asta in conditiile in care cea mai mare amenintare la adresa Moldovei, in viziunea participantilor la sondaj, vine din partea Rusiei – aproape 25% au bifat aceasta perceptie. 16% cred ca pericolul vine din partea SUA, iar 7% percep Ucraina ca pe un pericol.
Studiul a fost finantat de USAID, a fost realizat in perioada 5 decembrie 2018 – 16 ianuarie 2019 pe un esantion de 1.226 de persoane si are o marja de eroare de 2,8%.Vitalie Calugareanu
Franta a simulat un atac nuclear, in cursul unui test aerian
Marti, 05 Februarie 2019, ora 19:52 Franta a efectuat cu succes o misiune aeriana de simulare a unui atac atomic, anunta Ministerul francez al Apararii, in contextul tensiunilor dintre Statele Unite si Rusia din cauza Tratatului Fortelor Nucleare Intermediare (INF).
Un avion militar Rafale B a decolat, luni, din Baza aeriana Saint-Dizier (regiunea Haute-Marne), pentru a efectua o misiune de 11 ore „care a inclus toate etapele specifice ale unei operatiuni de disuasiune nucleara”, a comunicat, marti, Ministerul Apararii de la Paris, citat de Le Figaro.
Misiunea a inclus un zbor la altitudine mare, alimentari in aer efectuate de avioane C135 si A330 Phenix, o etapa de reducere a altitudinii in zone „aparate puternic”, localizarea unei tinte si lansarea unei rachete de tip ASMP-A fara incarcatura nucleara, in poligonul militar Biscarosse (Landes, vestul Frantei).
„Planificate de mult timp si efectuate cu regularitate, testele de evaluare a fortelor reprezinta o demonstratie a fiabilitatii sistemului de armament aeropurtat. Acest succes consolideaza credibilitatea tehnico-operationala a capabilitatilor de disuasiune”, subliniaza Ministerul francez al Apararii.
Simularea de catre Franta a unui atac cu bomba atomica intervine in contextul amplificarii tensiunilor intre Statele Unite si Rusia din cauza Tratatului Fortelor Nucleare Intermediare (INF).
De asemenea, Iranul tocmai a prezentat o racheta de croaziera cu raza de actiune de peste 1.300 de kilometri, situatie care genereaza „preocuparea” Uniunii Europene.
Iata si ce rachete pregateste Rusia drept raspuns la iesirea SUA din Tratatul Nuclear. Lucrarile au inceput deja
Naomi Osaka s-a retras de la Doha. Simona Halep va fi principala favorita
Marti, 05 Februarie 2019, ora 20:55 Naomi Osaka a anuntat, marti seara, ca se retrage din turneul de la Doha, programat in aceasta luna.Jucatoarea din Japonia a invocat o stare de oboseala si dureri la spate si spune ca regreta ca a fost luata aceasta decizie.In urma deciziei lui Naomi, Simona Halep a fost desemnata favorita numarul 1 a turneului.
„Imi pare rau ca am fost nevoita sa ma retrag, abia asteptam sa joc acolo. Sper sa ne revedem cu bine in 2020”, a transmis Osaka.
Anul trecut, nipona a fost eliminata in turul doi de letona Anastasija Sevastova.
Turneul de la Doha va avea loc intre 11 si 16 februarie. Revenirea lui Naomi este asteptata asadar petnru turneul de la Dubai, ce va avea loc dupa 17 februarie.C.S.
Italia vrea sa vanda proprietati de 1,8 miliarde de euro ca sa faca fata datoriei
Marti, 05 Februarie 2019, ora 20:39 Italia se pregateste sa vanda proprietati ale statului in valoare de 1,8 miliarde de euro pentru a mai tempera cresterea datoriilor.
Ministerul Finantelor identifica proprietatile detinute de stat si de administratiile regionale si locale care ar putea fi vandute – in special cazarmi, spitale si cladiri de birouri care nu mai sunt folosite, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate planului.
Estimarile oficiale anterioare, care acopera un numar mai mare de proprietati, au plasat valoarea la 425 miliarde de euro.
Datoria publica a Italiei a atins in luna noiembrie un nivel record de 2.350 miliarde de euro, reprezentand 133% din PIB.
Proiectul de vanzari imobiliare va fi conturat in detaliu in urmatoarele luni, iar primele proprietati ar putea fi scoase la vanzare inainte de sfarsitul anului.
Discutiile privesc modul de vanzare a proprietatilor, eventual prin impartirea lor in functie de locatie si destinatie.
Aceasta nu ar fi prima incercare a Italiei de a obtine lichiditati prin vanzarea de proprietati. Guvernul lui Silvio Berlusconi nu a reusit sa atraga ofertanti pentru cazarmile desfiintate din nord si nici administratiile conduse de Matteo Renzi si Paolo Gentiloni nu au reusit sa vanda imobile publice.
Premierul Giuseppe Conte spune ca guvernul sau se asteapta ca masurile incluse in buget sa duca la o redresare a economiei in a doua jumatate a anului 2019, in ciuda faptului ca cifrele publicate recent au aratat ca tara a intrat in recesiune, prima din 2013.
Majoritatea economistilor se asteapta ca avansul economiei sa fie mult mai redus decat cel prognozat de Guvern, de 1%.
Planul bugetar pe trei ani, aprobat in decembrie, include venituri de 950 de milioane de euro din vanzari imobiliare in 2019 si 150 de milioane de euro in fiecare din anii urmatori.
Statul italian si alte entitati publice detin proprietati imobiliare in intreaga tara care se ridica la un total de 283 miliarde de euro, potrivit informatiilor guvernamentale de anul trecut, bazate pe cele aproximativ un milion de active pentru care Trezoreria a realizat un inventar.
Apare un nou turneu de top in tenisul feminin – ce premii va acorda
Marti, 05 Februarie 2019, ora 19:06 In tenisul feminin isi face aparitia, incepand cu acest an, un nou turneu de top.In luna septembrie, in saptamana de dupa US Open, jucatoarele de top vor participa in competitia de categorie Premier de la Zhengzhou (China).
Aceasta va da startul circuitului asiatic, iar in 2019 va pune in joc premii in valoare de 1 milion de dolari, conform Punto de Break.
Premiile vor creste considerabil din 2020 si vor ajunge la 1.5 milioane de dolari.
WTA doreste astfel sa acorde o importanta si mai mare tenisului din China, tara care a investit masiv in tenis in ultimii ani.
De altfel, din 2019 si Turneul Campioanelor va avea loc in China, dar la Sheznhen.C.S
Iata ce rachete pregateste Rusia drept raspuns la iesirea SUA din Tratatul Nuclear. Lucrarile au inceput deja
Marti, 05 Februarie 2019, ora 18:25Rusia va dezvolta doua sisteme de lansare a rachetelor de la sol pana in 2021 drept raspuns la decizia SUA de a parasi Tratatul Nuclear semnat in 1987, care limiteaza capacitatile celor doua tari.Presedintele rus Vladimir Putin a declarat, in weekend, ca Rusia si-a suspendat obligatiile din Tratatul INF,care interzice atat SUA, cat si Rusiei sa aiba in Europa rachete cu raza scurta sau intermediara.
Moscova si Washingtonul se acuza reciproc de incalcarea tratatului, iar Putin a afirmat ca Rusia a luat aceasta decizie doar dupa retragerea SUA.
SUA a informat clar ca va incepe cercetarile si dezvoltarea unui nou sistem de rachete iar Moscova va face la fel, a precizat Putin.
Armata rusa va incepe lucrarile privind crearea unor noi sistem de lansare de la sol pentru o racheta de croaziera care se lanseaza de pe nave – Kalibr – si pentru rachete hipersonice cu raza mai mare care calatoresc la o viteza de cinci ori mai mare fata de cea a sunetului, scrie Reuters.
Ministrul Apararii, Sergei Shoigu, a ordonat, marti, inceperea lucrarilor privind dezvoltarea noilor sisteme.
Shoigu, un aliat apropiat al lui Putin, a declarat ca doreste ca lucrarile se se incheie pana la sfarsitul lui 2020, astfel incat sistemele sa fie gata pana in 2021.
„Incepand cu 2 februarie, SUA si-au suspendat obligatiile privind tratatul INF”, a declarat Shoigu la o intalnire a oficialilor din Departamentul Apararii.
„In acelasi timp, americanii lucreaza pentru a crea o racheta cu lansare de la sol care are o raza de peste 500 de kilometri, incalcand astfel tratatul. Presedintele Putin a ordonat Ministerului Apararii sa ia masuri simetrice”, a afirmat Shoigu.
Moscova neaga ca ar incalca pactul si sustine ca Washingtonul doar a inventat un pretext pentru a parasi tratatul pentru a dezvolta noi rachete. Aceste acuzatii sunt negate de SUA.
Surpriza mare in tenisul feminin: Caroline Wozniacki s-ar putea retrage in scurt timp
Marti, 05 Februarie 2019, ora 16:01 Caroline Wozniacki are probleme de sanatate mult mai grave decat se anuntase initial si s-ar putea retrage definitiv din tenis in urmatoarea perioada.
Tatal si antrenorul sportivei, Piotr Wozniacki, a dezvaluit ca nu stie momentan daca jucatoarea din Danemarca va mai incepe si anul 2020 in tenis.
Piotr Wozniacki explica astfel decizia Carolinei de a sari peste duelul din Fed Cup din aceasta luna, care a dus automat la imposibilitatea de a participa la Jocurile Olimpice din 2020.
Wozniacki senior spune ca problemele de sanatate sunt atat de grave incat orice zi in care Caroline se poate antrena reprezinta un mare plus.
„Stiam ca exista riscul sa nu poata participa la Jocurile Olimpice, dar pe de alta parte nu stim cum va decurge acest sezon. Nu stim cat timp va mai putea sa joace tenis. Suntem intr-o noua situatie, dupa ce a fost diagnosticata cu acea boala anul trecut. Pentru moment suntem bucurosi cand se trezeste si se poate antrena in acea zi”, a spus Piotr Wozniacki pentru Sport.pl.
Antrenorul fostului numar 1 mondial afirma ca Wozniacki este in acest moment la jumatate din posibilitatile sale si ca nu are mari asteptari pentru perioada urmatoare.
Amintim ca Wozniacki a anuntat, la finalul sezonului trecut, ca a fost diagnosticata cu artrita reumatoida.
Potrivit sfatulmedicului.ro, artrita reumatoida este o boala relativ frecventa ce afecteaza articulatiile. In aceasta afectiune se inflameaza membrana sinoviala ce delimiteaza articulatiile (in articulatii exista niste formatiuni de tesut moale cu rol in stabilitatea si mobilitatea articulara).
In timp, consecutiv aceastei inflamatii (sinovita) se produce distrugerea articulatiei, producand disfunctie articulara (articulatia nu mai functioneaza normal) . Boala afecteaza de obicei femeile cu varsta cuprinsa intre 40-60 de ani.
Exista multe forme de artrita. Artrita reumatoida se caracterizeaza prin afectarea sinovialei (partilor moi) ale articulatiei. Exista si o forma de artrita ce afecteaza copii (artrita reumatoida juvenila) . O alta forma de artrita, numita osteoartrita, se caracterizeaza printr-o alta simptomatologie si necesita un alt tratament.C.S.
UEFA pregateste o masura revolutionara: Vrea sa elimine o regula foarte cunoscuta din fotbal
Marti, 05 Februarie 2019, ora 15:00 UEFA se pregateste sa ia in aceasta saptamana o masura considerata de presa internationala ca fiind una „revolutionara”.
Forul continental intentioneaza sa renunte la regula golului dublu marcat in deplasare la meciurile din cupele europene, informeaza Der Westen.In acest moment, in cazul in care ambele meciuri dintr-o dubla mansa se incheie la egalitate, mai departe se califica echipa care a marcat mai mult in deplasare.
UEFA vrea insa sa renunte la aceasta regula, astfel incat golul din deplasare in plus sa nu mai valoreze dublu. In caz de egalitate tur-retur, UEFA vrea ca meciul sa intre direct in prelungiri, indiferent de golurile marcate.
Regula golului dublu marcat in deplasare a fost introdusa in fotbal in 1965, dar UEFA considera acum ca nu se mai potriveste cu fotbalul din zilele noastre.
UEFA va anunta miercuri ce decizie finala a luat.C.S.
Leave a comment
You must be logged in to post a comment.