Nu trebuie să te dea sentimentele patriotice afară din casă, ca să pricepi că aici este vorba despre un truc al spionajului care funcționează de când lumea, recrutarea de către serviciile de spionaj a cetățenilor străini pe baza sentimentelor de patriotism. Adică, tu nu-ți trădezi țara, ci ți-o iubești de fapt, semnezi cu spionajul străin, pentru că ăia de acolo vor binele țării tale la modul superlativ, așa cum ai tăi nu-l înțeleg, drept pentru care, este înalt-patriotic să te combini cu spionajul ălora.

Nu doar Iuliu Maniu a avut naivitatea să creadă așa ceva, sau să se scuze moral astfel, ci multă lume cu mai puțină experiență și cultură decât el. În perioada 1950-1965, era o mare cinste să fii selecționat pentru a merge la studii în URSS, era „harașo”, un fel de „cool” din epocă, să te întorci de acolo cu nevastă rusoaică și era patriotic să te întorci din Uniune nu doar școlit și măritat, ci și recrutat de KGB sau GRU. Exact la fel, doar în oglindă geografico-ideologică, cum este și acum, când dacă nu visezi studii în Vest, sau chiar în Vestul îndepărtat, ești vai de capul tău, iar dacă vii și cu o amețită de acolo ești, cum ziceam, ăl mai „cool”. La fel, a te lăsa împachetat de serviciile ălora, și a te întoarce măcar agent de influență care să se ocupe de interesele financiare, economice și politice ale găștii pentru care ai fost recrutat, este o chestiune de mare patriotism. Cei mai realizați din această perspectivă superior-patriotică sunt cei care reușesc să-și iubească și să-și servească țara atât de bine încât, deși înalți demnitari la ei acasă, devin cetățeni ai țărilor unde au fost recrutați, li se acordă grade militare și sunt decorați de aceste țări pentru merite în serviciul lor și sunt retribuiți generos pentru prestațiile împotriva patriei în care au văzut lumina zilei.Una peste alta, numai cu țara ta nu este patriotic să fii, iar dacă cumva ești, te râd și curcile.