
Începând din data de 3 august 2021, cărţile de identitate se vor schimba. Potrivit reglementărilor europene, noile cărţi de identitate vor avea obligatoriu CIP, fotografie și două amprente ale titularului.Schimbarea documentelor de identitate face parte dintr-un program de aliniere la modelul standard european.
Apoi, timp de 10 ani, până în 2031, vor fi schimbate toate documentele, pe măsură ce expiră.
Noile cărți de identitate vor avea dimensiunea permisului de conducere, vor avea atât drapelul României, cât și al Uniunii Europene, un CIP cu fotografia și două amprente ale titularului.Pentru preschimbarea tuturor cărţilor de identitate este necesară o perioadă de 10 ani în care ambele tipuri, cel actual şi cel schimbat vor funcţiona în paralel.
Doar cei care împlinesc 55 de ani în acest an și anul viitor vor fi chemați în 2031 să li se schimbe cărțile de identitate.Potrivit legilor în vigoare, persoanelor care au împlinit deja 55 de ani li se eliberează documente de identitate pe viață. În schimb, în regulamentul european este prevăzută vârsta de 70 de ani.Deoarece schimbarea cărţilor de identitate este obligatorie la nivel european, deocamdată, nu există soluții pentru cei care refuză documentele de identitate cu CIP.
Ministrul Muncii, Marius Budăi: Majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie a fost prevăzută în buget. Banii sunt acolo

În plus, ministrul spune că în bugetul pentru 2019 există banii prevăzuți pentru pensiile majorate.
”Noi anticipam atacul la CCR. Am prevăzut majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie. La construcția bugetului am prevăzut acest efort suplimentar. Banii sunt în buget, nu avem nicio sincopă în acest moment pentru această primă majorare. În paralel cu tot ce înseamnă infrastructură informatică, pentru a putea recupera și aici tot timpul pierdut. Majorarea la 1 septembrie este de la 1100 de lei la 1265, în speță 15%. Ultima majorare este în 2021, valoarea de 1875 de lei. În 2020 este o altă majorare, la 1775 de lei” a spus ministrul Muncii.
Marius Budăi spune câte pensii speciale sunt

„Din cele 9.312 pensii (de serviciu n.r.), undeva la 5.306 sunt la peste 10.000 de lei, iar restul de 4.000 sunt la sub 10.000 de lei. Şi o parte din aceste pensii sunt pe bază de contributivitate, completarea vine de la bugetul de stat. Din această valoare nu intră România în colaps sub nicio formă, de fapt din toată valoarea pensiilor a celor 5 milioane de pensionari nu intră România în colaps. Probabil se discută mai mult de moralitate. Atâta timp cât în baza de jos avem foarte multe pensii mici, noi acolo trebui să lucrăm şi să ne concentrăm”, a spus Budăi.
Întrebat de ce a fost nevoie de ordonanţă pe Codul administrativ pentru pensiile din administraţia locală, ministrul a răspuns că la ora actuală sunt primari care avut mai multe mandate şi au ieşit cu pensii de 1.200-1.400 de lei, calculate doar pe ceea ce au lucrat.
„Eu îmi asum ceea ce spun. Sunt oameni care au fost 4-5 -6 mandate primari, a căror perioadă nu a fost perioadă de contributivitate şi s-a calculat pe ceea ce au lucrat. Au (pensie n.r.) 1.200 – 1.400 de lei.(…) Dacă vrem în administraţia publică oameni care să îşi asume dezvoltarea unei unităţi administrativ-teritoriale cred că trebuie să ieşim un pic din ipocrizie şi să fim conştienţi că acel om trebuie să fie bine reprezentat şi bine îmbrăcat şi să aibă gândul doar la acea unitate administrativ-teritorială”, a explicat ministrul Muncii.
În opinia sa, toate partidele din opoziţie au ieşit acum „cu chestia cu pensiile speciale şi lovesc în noi cu pensiile speciale”, deşi toţi europarlamentarii din opoziţie ar putea să propună, inclusiv la nivelul UE, proiecte de renunţare la indemnizaţiile de serviciu după încheierea mandatului.
„Legat de pensiile speciale, noi am spus că vom avea o discuţie în Guvern, vom discuta cu toţi cei implicaţi şi nu le-am pus pe toate într-o căciulă şi nu am făcut o harababură. Eu le spun în felul următor: pensii pentru demnitari au acum şi USR, şi PMP şi PNL, au acum europarlamentari. Pentru toţi aceşti europarlamentari în Parlamentul European, la Comisia Europeană, la Consiliul European există aceste indemnizaţii de serviciu după încheierea mandatului. Îi rog dacă sunt atât de corecţi şi atât de aspri cu pensiile speciale să înceapă de sus, din vârful Uniunii Europene, şi să depună acolo proiecte de renunţare la acestea. Chiar îi provoc pe această cale să facă acest lucru în Parlamentul European (…) Colegii din opoziţie au făcut o harababură totală pentru că au băgat toate pensiile acestea într-o căciulă şi pensiile personalului navigant şi pensiile militare şi pensiile din apărare şi ordine publică, alături de magistraţi, toate pentru ei erau pensii speciale”, a subliniat Marius Budăi.
Ministrul a adăugat că toate aceste pensii de serviciu pe noua lege nu vor mai creşte decât pe porţiunea de contribuţii.
Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii mai 2019, de 9.303 persoane, în creştere cu 14 persoane faţă de luna precedentă.
Cei mai mulţi, respectiv 3.790, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 18.180 lei (18.150 de lei în aprilie), din care 16.997 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 849 de persoane. Pensia medie era de 5.531 lei, din care 3.367 lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 806 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.451 de lei (2.694 lei de la bugetul de stat).
Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.452 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.875 lei, din care 7.694 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 604 persoane, media fiind de 7.747 lei, din care 4.335 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.802 pensionari, pensia medie fiind de 4.233 lei, din care 2.554 lei suportaţi din bugetul de stat.
Potrivit ministrului Muncii, numărul de beneficiari de pensii de serviciu la finele lunii iunie 2019, era de 9.312.
Constructorii români ocupă primele trei locuri în topul firmelor cu cele mai mari progrese pe şantierele de autostrăzi din luna iunie. Orădenii de la Trameco, care lucrează la tronsonul Biharia – Borş din Autostrada Transilvania, au intrat în clasament direct pe primul loc.
Debut în forţă pe şantierul tronsonului dinspre Ungaria al Autostrăzii Transilvania. Orădenii de la Trameco au raporat luna trecută că au realizat deja 10% din lucrările de pe lotul Biharia – Borş din A3.
În ciuda acestui avans semnificativ, constructorul din Oradea ar trebui să mărească ritmul de lucru dacă vrea să ajungă la graniţă cu autostrada până la finalul anului, înaintea vecinilor din Ungaria.
Următorul în clasament este constructorul Dorinel Umbărescu, care a raportat un progres de 2 puncte procentuale în iunie pe şantierul Centurii Bacău. Astfel, gradul de execuţie pe şoseaua care cuprinde primii kilometri de autostradă din Moldova a ajuns la 27% în iunie, conform datelor de pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Podiumul topului din luna iunie este ocupat tot de către un constructor român. Cei de la Straco au raportat în iunie un progres de 1,88 puncte procentuale pe lotul lor din Autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş, până la un stadiu de 26,85%.
Progrese mai mici au fost raportate şi pe celelalte şantiere de autostrăzi, iar până la finele anului am putea vedea debutul în clasament şi al constructorilor de pe Drumul Expres Craiova – Piteşti, Autostrada de Centură Bucureşti şi chiar Autostrada Sibiu – Piteşti, cel mai important proiect rutier al României.
FOTO – VIDEO: lucrări pe segmentul Borș-Biharia (5,35 km) de la granița cu Unguria, capătul Autostrăzii A3 București-Borș. (Sursa: Asociaţia Pro Infrastructură)
Un șofer a fost oprit de poliție și amendat imediat. Când a văzut ce scrie pe amendă, șoferul a încremenit: „Nu există așa ceva în legea rutieră!”
15 IUL 2019 • 00:06

„Tovarasii militieni erau probabil ofuscati, am stat o ora si ceva, pe strada Polona, la iesirea spre Utvin. In timpul asta am pierdut o caruta de bani, ca nu am reusit sa trimit un mail la un hipermarket si am ramas cu buza umflata, eu avand o firma de distributie de produse.
Cand am ajuns acolo (in filtru, n.r), la control, am spus doar ca gardienii care erau acolo, daca erau in stare sa il pazeasca, nu se ajungea aici. Domnul politist m-a luat deoparte si mi-a spus ca ma amendeaza. Am intrebat pentru ce e amenda, la ce lege, si a zis ca nu e legea rutiera, este o ofensa adusa organelor pe politie. Asta pentru ca mi-am dat cu parerea ca n-a fost pazit puscariasul. Am primit amenda de 200 de lei„, a povestit pentru opiniatimisoarei.ro soferul sanctionat.
Fenomen ciudat petrecut în Marea Neagră. Turiștii au ieșit rapid din apă: „E anormal. Nu putem sta acolo. N-am mai întâlnit asta!”
publicat MIERCURI, 10 IULIE 2019 12:42
Românii, care au ales să-și petreacă această perioadă pe plajă, au avut parte de o surpriză deloc plăcută. Toți cei care au vrut să intre și să facă o baie, s-au trezit în imposibilitatea de a-și satisface capriciul din pricina unui fenomen neobișnuit.
Din pricina ploilor masive căzute în ultimele zile au afectat, din câte se pare, apa mării s-a răcit brusc, ajungând la temperatura de 18 grade Celsius, ceea ce a făcut imposibilă bălăceala tipică zilelor din luna lui Cuptor.i
Potrivit meteorologilor, un ciclon aflat deasupra României aduce aer rece din ţările nordice, iar apa din Marea Neagră s-a răcit substanțial, obligându-i pe turiști să renunțe la unul dintre cele mai frumoase obiceiuri.
Specialiştii spun că avem de-a face cu aşa numitul fenomen de upwelling. După câteva zile, în care vântul a bătut cu putere dinspre larg către ţărm, apa de la suprafaţă încălzită de soare, a fost împinsă către mal. În locul acesteia a ajuns cea rece şi sărată de la fundul mării. În doar câteva ore, la ţărm, avea 18 grade de la 25-26 în weekend.
Documente atasate:
„Regiunea nord-est continuă să fie cea mai afectată de comerțului ilegal și în mai, cu toate că se află în scădere cu 6,6 p.p. până la 30,7%. Piața neagră se menține la niveluri ridicate și în sud-vest (26,4%), vest (22,3%) și est (14,6%, în creștere cu 7,7 p.p. față de martie). Din punct de vedere al provenienței, „cheap whites” (țigarete no-name, produse legal sau ilegal și destinate pieței negre) continuă să fie principala sursă și se află în mai într-o creștere abruptă, de 11,9 p.p. până la 66,9%, cel mai mare procent din ultimii zece ani. Ponderea produselor din tutun provenite ilegal din Moldova (14,7%), Ucraina (9,3%) și Serbia (0,1%) este relativ constantă”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.„Înregistrăm cel mai scăzut nivel al contrabandei din ultimii trei ani, ceea ce înseamnă că în piață ajung mai puţine produse pentru care nu se plătesc taxe și care nu respectă nicio reglementare. În primul semestru al lui 2019, rezultatul a fost creșterea încasărilor la bugetul de stat din accizele plătite de companiile din tutun. Dar pentru a putea menține tendința de scădere este imperativ ca programele de informare și educare derulate de către mediul de afaceri să continue să fie dublate de eforturile autorităților de control atât la granița țării, cât și în zonele de vânzare ale produselor ilegale. Desigur că toate aceste eforturi pot fi anulate de iniţiative radicale, cum ar fi recent propusa interzicere a expunerii produselor din tutun în cele peste 70.000 de magazine din România şi taxarea lor suplimentară. Vândute de sub tejghea, produsele legale vor fi ușor de substituit cu cele ilegale, mai ales în județele de frontieră, unde contrabanda e dominantă”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice, British American Tobacco.
„În această perioadă s-au derulat operațiuni importante în Moldova și Ucraina, operațiuni care, alături de intensificarea acțiunilor autorităților de aplicare a legii din România, în parteneriat cu companiile legale, s-au reflectat în scăderea contrabandei. JTI a donat în martie Poliției de Frontieră echipamente de ultimă generație, inclusiv drone pentru monitorizarea frontierelor. Începând din 2010, am donat Vămii peste 50 de câini și echipamente de transport, iar în septembrie, vom dona alți 11 câini care îi vor înlocui pe cei care au împlinit vârsta de pensionare. De asemenea, suntem pregătiți de lansarea campaniei publice anuale, a noua de acest gen, de informare și constientizare a periculozității fenomenului de contrabandă. Vom continua, așadar, să investim în programe anticontrabandă, eficiente și adaptate realităților locale, în paralel cu eforturile costisitoare pentru conformarea la un cadru de reglementare din ce în ce mai restrictiv, inclusiv implementarea sistemului de trasabilitate Track & Trace, care va monitoriza doar țigaretele produse în UE, deși 90% din piața neagră provine din afara Uniunii. O altă mostră de legislație inutilă și complicată, de sorginte ideologică, inițiată la presiunea activiștilor anti-tutun, pentru care, de altfel, contrabanda e o falsă problemă”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria.
„Este îmbucurător că piața neagră înregistrează o scădere pentru a doua oară consecutiv. În schimb, este îngrijorătoare creșterea fără precedent a categoriei „cheap-whites” (ţigarete produse legal în altă țară și vândute ilegal în România), ceea ce arată totuși vulnerabilitatea României, stat membru cu una dintre cele mai întinse frontiere externe a Uniunii Europene și cel mai mare nivel al comerțului ilegal cu țigarete din Europa de Est. Ca urmare, este absolut necesar ca eforturile autorităților să continue în direcția aplicării legii pentru combaterea contrabandei. De asemenea, este nevoie de o strategie de combatere a comerțului ilegal la nivel național, care să implice toți factorii cu putere de decizie asupra unui sector economic care este al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul statului, cu peste 3 miliarde de euro virate anual. Această strategie trebuie să aibă o abordare coerentă, unitară și echilibrată, având în vedere că orice derapaj al cadrului de reglementare sau al politicii fiscale are drept consecință directă perturbarea pieței legale și implicit a veniturilor bugetare”, a declarat Alexandra Olaru, Director External Affairs, Philip Morris România.
„Autoritățile de aplicare a legii își îndeplinesc misiunea, chiar dacă trebuie să apere cea mai lungă frontieră non-UE, de 2.300 km. Inspectorii vamali au confiscat țigarete contrafăcute, la sfârșitul lunii aprilie, în valoare de 1,2 milioane de lei, marfă ascunsă în două camionete. În Sighetu Marmației, polițiștii de frontieră au confiscat în martie, țigări de contrabandă din Ucraina, în valoare de peste 1 milion de lei. Putem vedea știri despre capturi și percheziții, aproape în fiecare zi.
Inițiativele radicale împotriva industriei tutunului sau propunerile exagerate pentru noi restricții adresate pieței legale a țigaretelor (interzicerea expunerii pachetelor în magazine), vor declanșa expansiunea pieței negre și vor alimenta organizațiile de crimă organizată, în special în zonele în care contrabanda este deja o problemă gravă. Aceste restricții vor anula toate eforturile făcute până în prezent de către autorități și vor submina dezvoltarea viitoare a acestor zone „, a declarat Valentin Canură, Sales Development Manager, Imperial Tobacco România.
„Vama Română are ca principale atribuții protejarea intereselor financiare ale UE și ale frontierelor europene. Așadar, combaterea traficului ilicit cu țigarete și produse din tutun,care provoacă bugetului de stat prejudicii majore, este unul dintre principalele noastre obiective. Acțiunile și eforturile lucrătorilor vamali, în cooperare cu celelalte autorități de aplicare a legii au continuat și în această primă parte a anului. Astfel, echipele de supraveghere și control vamal de la nivel central, regional și local, au confiscat în primele șase luni ale anului 2019 un număr de 25.284.426 țigarete, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut când au fost confiscate doar 11.534.990 țigarete”, a declarat Vicepreședintele ANAF, Ştefan Cosmin Doliş.
„Combaterea contrabandei cu țigarete continuă să reprezinte o prioritate pentru Poliția de Frontieră. Din analiza fenomenelor infracţionale transfrontaliere existentă la nivelul instituţiei a rezultat că traficul cu ţigări şi alte bunuri de larg consum/accizabile reprezintă una dintre principalele manifestări ale criminalităţii organizate, acest fenomen având ramificaţii la nivelul întregii ţări. Astfel, în primele şase luni ale acestui an, polițiștii de frontieră au descoperit și confiscat in urma misiunilor desfăşurate, independent sau în colaborare cu alte instituţii ale statului, aproximativ 2,4 milioane de pachete cu ţigări provenite din contrabandă, în valoare de peste 24 milioane lei”, a declarat şeful Poliţiei de Frontieră, comisar şef de poliţie Adrian Popescu.
Producătorii de țigarete consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autoritățile de aplicare a legii, le solicită fără succes de mai mulți ani. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunii de contrabandă cu țigarete, este necesară intensificarea operațiunilor la punctele de trecere a frontierei interne a UE, cu Bulgaria și Ungaria, locurile de acces pentru produsele „cheap whites” și tutun brut, precum și stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară aproape nestingherit în zona de competență a acestora – piețe, oboare, stații de metrou.
Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier.
CUM ȘTII CĂ PACHETUL DE ȚIGARETE ACHIZIȚIONAT NU PROVINE DIN CONTRABANDĂ
1. Locația din care cumperi țigaretele este primul indicator al unor posibile surse ilicite. Atunci când țigările sunt achiziționate dintr-un loc neautorizat pentru comercializarea produselor din tutun, de la persoane neautorizate care vând în locuri precum piețe publice sau chiar pe stradă, este posibil ca țigările să provină din contrabandă.
2. Metoda de comercializare (fiscalizarea). Dacă pachetul de țigarete îți este dat de sub tejghea, nu primești bon fiscal și vânzarea nu este înregistrată, este posibil ca țigaretele să provină din surse ilicite.
3. Inscripționarea pachetelor. Pachetele de țigarete destinate vânzării pe piața din România sunt inscripționate exclusiv în limba română. Dacă pe pachet apar litere chirilice sau orice altă limbă în afară de limba română, atunci acesta provine din surse ilicite.
4. Timbrul fiscal. Dacă timbrul fiscal indică o altă piața de destinație a acestor produse decât România, atunci acestea provin din surse ilicite.
5. Avertismentele de sănătate. Modul în care arată avertismentele de sănătate de pe pachetele de țigări reprezintă un alt indiciu important pentru consumatori. De exemplu, pentru România standardul de scriere al avertismentelor de sănătate este scrisul cu font alb pe fundal negru, în timp ce pentru Republica Moldova ele sunt inscripționate cu font negru pe fundal alb.
Pentru a aduce în atenția consumatorilor riscurile și implicațiile legale ale activităților de contrabandă cu țigarete, British American Tobacco a demarat în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române și cu Poliția Română de Frontieră o campanie de informare. Sub sloganul „Contrabanda este o infracțiune cu impact devastator asupra comunității și a siguranței oamenilor. Legea o condamnă. Condamn-o și tu!”, în perioada următoare pe site-ul www.stopcontrabanda.ro, cât și pe pagina de Facebook Stop Contrabanda cei interesați vor putea vedea materiale informative privind aspectele legislative ale traficului ilicit, cât și o serie de interviuri cu reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției Române și ai Poliției Române
DESPRE CONTRABANDA CU ŢIGĂRI ÎN ROMÂNIA
– România are cel mai ridicat nivel al contrabandei cu țigarete din Europa de Est.
– România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la 6 ori mai mic.
– Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro (aproximativ 3 miliarde de lei). Bugetul de stat pierde circa 50 de milioane de euro lunar din cauza pieței negre. Pentru fiecare procent adăugat pieței ilegale de tutun, bugetul de stat pierde anual încă 40 milioane de euro.
– Fiecare container de țigări ilegale înseamnă 1 milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste.