ISTORIA NU UITA NU MINTE SI NU IARTA Episodul 130
Din ciclul : “ Rescrierea Adevaratei Istorii Nationale “ Tradarea poporului roman , o tragedie milenara fara de sfarsit ! Ep.24.
“ Cumplite vremi mi-a fost dat sa traiesc, copilule!”
“ Cumplite vremi mi-a fost dat sa traiesc, copilule!”
La sugestia cititorilor am trecut anumite aricole , din ciclul : “ Tradarea poporului roman , o tragedie milenara fara de sfarsit “ , la generosul titlu „”ISTORIA NU UITA NU MINTE SI NU IARTA „” si va prezint o alta fata a tradarii , la alt nivel , cu implicatii pe toate planurile ( politice –militare – diplomatice )… Tradarea este pretutindeni , nu are granite , oprelisti sau culoare ….nu cunoaste limite sau tipare , exista pur si simplu… Dragi romani si vorbitori de limba romana de pe intregul mapamond , va spun cu un sentiment de puternica neliniste, ca atunci cand m-am gandit sa initiez o tema cu : „ tradatorii si cei tradati „ ai neamului romanesc-geto-dac nu mi-am inchipuit ca sunt asa de multi , la tot pasul istoric si nu numai…….. Gheorghe Tătărescu , ( 1886 – 1957 ), jurist, om politic, membru de onoare al Academiei Romane din iunie 1937. Numărându-se printre marii oameni de stat ai României, Gheorghe Tătărescu nu a ratat nici o oportunitate în viaţa politică. A condus un guvern liberal, deşi nu era preşedintele partidului, într-o perioadă dificilă pentru ţară, reuşind totodată „performanţa” să fie primul guvern din istoria României care organizează alegerile şi nu reuşeşte să le şi câştige. S-a numărat apoi printre colaboratorii apropiaţi ai regelui Carol al II-lea în perioada regimului monarhic autoritar. Din nefericire, în timpul celui de-al doilea mandat de prim-ministru, din cauza izolării diplomatice în care se afla România la începutul celei de-a doua conflagraţii mondiale, a fost nevoit să cedeze presiunilor sovietice şi să evacueze Basarabia şi Bucovina de Nord, punându-se astfel capăt României Mari.După „lovitura de palat” prin care mareşalul Ion Antonescu a fost înlocuit de la conducerea statului, Tătărescu şi-a fondat propriul partid, încercând totodată o apropiere de forţele de stânga într-un moment în care Moscova făcea jocurile politice pe scena de la Bucureşti. Anul 1947 a marcat acapararea definitivă a puterii de comunişti, prin înlăturarea tuturor forţelor de opoziţie, abdicarea silită a regelui Mihai şi proclamarea republicii. În acelaşi context, Gheorghe Tătărescu şi miniştrii săi au fost înlăturaţi din guvernul comunist la începutul lunii noiembrie 1947, acest moment marcând şi încheierea carierei sale politice.Gheorghe Tătărescu a fost unul dintre puținii oameni politici români care în anii celui de-al Doilea Război Mondial nu și-a făcut iluzii în mult așteptatul sprijin anglo-american pentru România. În septembrie 1943, el îi spunea diplomatului român Raoul Bossy: „Pacea va fi încheiată sub semnul biruinței rusești”….La sfârșitul anului 1944, România se afla sub ocupația trupelor sovietice. Regimul instaurat pe 23 august nu putea fi schimbat însă peste noapte cu unul comunist. Partidul Comunist din România nu avea capacitatea să preia singur puterea, iar, pe de altă parte, sovieticii voiau să menajeze eventualele suspiciuni ale aliaților ei occidentali. Tătărescu s-a arătat dispus la colaborare, probabil în ideea că înțelepciunea și prestigiul său politic îi vor da câștig de cauză în fața sovieticilor. Dar în tot timpul colaborării sale guvernamentale, Gh. Tătărescu nu a putut să depășească condiția de „tovarăș de drum” pe care Kremlinul i-o fixase tacit….După mai multe discuții pe această temă, liderii comuniști au ajuns la concluzia că ar putea avea benficii dintr-o colaborare cu Tătărescu. Gheorghiu-Dej spunea că „Tătărescu cunoaște foarte multe fapte. Dacă am putea să-l convingem pe Tătărescu, care este un tip realist, să ia poziție impotriva lui Maniu, ar fi bine. De o mie de ori este mai compromis Iuliu Maniu decât Tătărescu”. Și Lucrețiu Pătrășcanu era de acord cu colaborarea cu Tătărescu: „…cred că Tătărescu trebuie păstrat ca o rezervă întru-cât reprezintă o figură care poate fi ușor manevrată”. Prin apropierea lui Tătărescu de F.N.D., comuniștii urmăreau să atragă în noua formațiune politică și câteva personalități liberale sau țărăniste loiale acestuia. Liderii comuniști, chiar dacă nu recunoșteau, se temeau, totuși, de calitățile diplomatice ale fostului premier. De aceea, o condiție unanimă pentru colaborarea cu Tătărescu era interzicerea ca acesta din urmă să facă parte din guvern. Vasile Luca spunea că „ …este exclus ca Tătărescu să fie membru al guvernului”. Stalin a trimis la București pe A. I. Vâșinski, la 28 februarie 1945, iar pe 6 martie acesta a impus noul guvern Petru Groza. Cu toată opoziția celor din F.N.D., Gheorghe Tătărescu și unii dintre adepții săi au intrat în guvernul nou format, Tătărescu fiind vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru al Afacerilor Străine. Dușmanii și adversarii politici ai lui Tătărescu nu au aprobat intrarea politicianului în Guvernul Groza și l-au calificat drept trădător…..În august 1946, delegația română condusă de Gheorhe Tătărescu pleacă la Conferința de Pace de la Paris. Când a luat cuvântul, ministrul român de Externe s-a mulțumit să ceară ușurarea clauzelor economice din partea Angliei și Americii, dar chestiunile vitale – frontierele de nord-est și plecarea trupelor rusești din țară – nu au fost atinse. Despre aceasta, generalul Constantin Sănătescu spunea că : “nu se poate ca Gheorghe Tătărescu să nu răspundă de aceste abuzuri”. La 10 februarie 1947, Gheorghe Tătărescu, în calitate de viceprim-ministru, ministru de Externe și conducător al delegației române, își va pune semnătura pe Tratatul de Pace. Conștient de istorica răspundere, Tătărescu simte nevoia unei justificări prin declarații care le face în preajma plecării la Paris. El afirma că Tratatul de Pace : „Trebuie considerat ca un sfârșit și, totodată, ca un început… El lichidează un război pierdut… și constituie un punct de plecare pentru o viață nouă…” Pe când se afla în fruntea delegației României la Paris, Gheorghe Tătărescu a fost îndemnat de oamenii politici români din emigrație să nu semneze și să rămână în străinătate. Răspunsul demnitarului a fost unul calm, cu liniștea celui care se sacrifică: „Gestul refuzului de a semna mi-ar folosi mie, nu țării, deoarece nu ar schimba nimic. Rușii vor continua să rămână. Eu nu cred într-un război între Occident și comunism. Datoria mea este să semnez Tratatul de Pace ca să salvez ce mai rămâne din România. La Ialta, Occidentul ne-a predat rușilor. Conștiința mea de român îmi poruncește să mă întorc în țară și să sufăr cu compatrioții mei […] Eu aleg, conștient de toate riscurile, lupta pentru români, pentru libertatea lor. Resping eroismul prin procură dată altora”…..Odată semnat Tratatul de pace, încep atacurile fățișe la adresa lui Tătărescu și a grupării sale. În mai 1947 se dă clandestin publicității memoriul pe care Gheorghe Tătărescu intenționa să-l prezinte și să-l discute în Guvern. În memoriu se aduceau numeroase critici reformelor economice și măsurilor politice opresive ale Guvernului din care încă făcea parte. Organul central de presă al P.N.Ț. „Dreptatea” titra: „P.C.R. nu poate ierta și nu va ierta d-lui Tătărescu actul publicat…”.Văzând că nu mai poate salva nimic, Tătărescu a încercat să se justifice într-un articol publicat în propria gazetă, „Drapelul”. El declara că participarea sa și a partizanilor săi la această guvernare a vrut să reprezinte o forță de echilibru și de armonizare în guvernul Groza.Toate încercările lui Tătărescu de a ieși dintr-o situație devenită imposibilă au fost zadarnice. La 3 noiembrie 1947, Comisia afacerilor externe a Parlamentului adoptase „moțiunea de neîncredere” față de activitatea ministerului de Externe. În ziua următoare toți miniștri tătărescieni sunt demiși. Gheorghe Tătărescu se retrage de la conducerea partidului în favoarea secondantului său, Petre Bejan. Însă în noaptea de 5/6 mai 1950, aproape toți foștii miniștri tătărescieni, în frunte cu liderul lor, sunt arestați și întemnițați la Sighet. Tatarescu n-a fost judecat sau condamnat si, totusi, a ramas in inchisoare. Cu doua zile inainte de moartea sa, pe 18 martie 1957, la Spitalul Panduri, Gheorghe Tatarescu, i-a spus fiicei sale, Sanda Tatarescu-Negropontes : “ Cumplite vremi mi-a fost dat sa traiesc, copilule!”. Articol scris pentru romanii din diaspora cat si pentru romanii si vorbitorii de limba romana de pe intreg mapamondul , pentru cunoasterea istoriei poporului roman , in adevar si dreptate . Acesta este publicat de Ziarul Radio Metafora din Seattle – W.A. – U.S.A. ,www.radiometafora.ro .
Dacia – Romania la 23 iulie 2019
Prof. Jurist Marin Dragoi
Director Adj. Juridic Ziarul RadioMetafora
Director Adj. Juridic Ziarul RadioMetafora
www.radiometafora.ro
Vice-presedinte W.A.R.M.
Vice-presedinte W.A.R.M.
