ISTORIA NU UITA NU MINTE SI NU IARTA  Episodul  142
ACUM  142  DE ANI OSTENII TARII LUPTAU PENTRU INDEPENDENTA….,
AZI  PENTRU CE ?
….. „S-au luptat ca niște lei  , copiii Carpaților”……

La 11 septembrie 1877, a avut loc a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii ale Războiului de Independență a României….După o eroică încleștare, trupele române ocupă puternica redută Grivița I. Au cazut în luptă maiorul Gheorghe Șonțu, căpitanul Valter Mărăcineanu și aproape 800 de soldați. Bătălia de la Plevna a fost o confruntare decisivă, între armatele româno-ruse și cele turcești, în timpul Razboiului pentru Independenta Roamaniei (1877 – 1878). Inițial atacată de două ori de trupele ruse, cetatea Plevna și puternicul sistem de fortificații din jur a rezistat, producând mari pierderi atacatorilor.În aceste condiții, la 31 iulie, comandantul trupelor ruse, arhiducele Nicolae, solicită sprijinul armatei române, care trece Dunărea și se angajează în operațiunea de cucerire a Plevnei cu majoritatea trupelor: 43.414 soldați, 7.170 de cai și 110 tunuri (circa 30 – 40% din totalul efectivelor aliate). Rușii aveau și ei la Plevna 52.000 de soldați și 316 guri de foc. Forțele otomane au fost evaluate la 35.000 – 40.000 de oameni, după unele surse, iar după altele la 50.000 oameni cu peste 100 de tunuri. Conducerea operațiunilor ruso-române pentru a treia bătălie pentru Plevna, a fost încredințată domnitorului României, Carol I, șef al Statului Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov..Atacul asupra Plevnei a început prin focuri de artilerie care au durat câteva zile (26 august/7 septembrie — 30 august/11 septembrie), iar la 29 august/10 septembrie Consiliul de război, la care au participat domnitorul Carol I, marele duce Nicolae I, împăratul Alexandru al II-lea și șefii de stat major, a hotărât declanșarea atacului la 30 august/11 septembrie. În dimineața zilei stabilite a fost executat foc de artilerie până la amiază, iar la orele 15.00 a fost declanșat atacul general. Corpurile de armată rusești, cu toate că au dus atacuri violente, au fost respinse. De cealaltă parte, Detașamentul Imeretinski a reușit cucerirea a două redute, însă nu a fost sprijinit de forțele de rezervă și a fost respins….Primele trei atacuri succesive ale Diviziei 4 au fost respinse, însă cea de-a patra ofensivă, susținută de două batalioane din Corpul 9 armată rus și de efective ale Diviziei 3 infanterie române, a dus la cucerirea redutei Grivița 1. Pe fondul desfășurării atacului, s-a observat că de fapt reduta Grivița avea în spate încă o redută, fiind vorba de două redute Grivița. Cucerirea acestui obiectiv nu a rămas fără urmări, forțele otomane lansând în cursul nopții câteva contraofensive pentru recuperarea redutei, însă forțele române s-au apărat eroic. Cucerirea redutei Grivița 1, singurul succes înregistrat în acea zi sângeroasă de sfârșit de august, a fost plătit de Divizia 4 cu 1.327 de morți și răniți, din care 27 erau ofițeri, menționează volumul ”Istoria Militară a Românilor”. Potrivit sursei citate, succesul privind cucerirea Grivița 1 a fost oglindit de presa vremii, amintim cu acest prilej ziarul România Liberă, care titra la 3/15 septembrie 1877: „S-au luptat ca niște lei copiii Carpaților”….Fortificaţiile de la Plevna ocupau o poziţie strategică extrem de importantă. Aici se încrucişau mai multe căi de comunicaţie importante care legau Nicopole, Rusciuk, Sofia, Tîrnovo şi Plovdiv. Asalturile Armatei de vest s-au desfăşurat în condiţii extrem de grele: în afara terenului accidentat, a fortificaţiilor foarte puternice, serviciile de contrainformaţii nu obţinuseră toate datele necesare despre plasarea în teren a redutelor otomane. La sfârşitul primei zile a celui de-al treilea asalt al Plevnei singurul câştig a fost ocuparea   de către români a redutei Grivita…..Consiliul de război din 1 septembrie a tras învăţămintele necesare din eşecul celui de-al treilea atac al Plevnei. La acest consiliu au participat  marele duce Nicolae, ministrul rus de război şi o serie de generali ruşi. S-a hotărât să se înceteze orice atac direct, în schimb urmând să se întărească încercuirea fortificaţiilor otomane şi împiedicarea aprovizionării celor asediaţi. Rusia urma de asemenea să aducă în zonă trupe proaspete. După două zile de lupte, fortificaţiile de la Rahova au fost cucerite, această victorie fiind obţinută cu participarea exclusivă a militarilor români….Odată cu întărirea încercuirii Plevnei, situaţia trupelor otomane a devenit foarte critică. Osman Paşa a refuzat oferta aliată de capitulare. În schimb, în condiţiile crizei de muniţie, alimente şi furaje, comandamentul otoman a hotărât părăsirea Plevnei şi retragerea. În noaptea de 27 – 28 noimebrie, otomanii au încercat să părăsească Plevna la adăpostul întunericului şi ceţei. Manevrele unei mase de aproximativ 50.000 de oameni (militari şi civili care doreau să plece odată cu armata) nu au rămas neobservate. Românii au fost cei care au remarcat primii, că otomanii au părăsit reduta Griviţa 2…În noaptea de 29/30 – 10/11 septembrie 1877, domnitorul Carol I a dat un ordin de zi Armatei de vest pentru ofensiva generală de a doua zi, în care se repetau multe din prevederile celui din 25 august/6 septembrie 1877. Astfel, pregătirea de artilerie trebuia să continue în dimineaţa zilei de 30 august/11 septembrie 1877, cu două întreruperi între orele 9-11 şi 13-14,30. Acest sistem avea scopul să inducă în eroare adversarul. După prima întrerupere, acesta aştepta atacul general, urmând să-şi aducă rezervele în prima linie, care vor fi lovite apoi de bombardamentul de artilerie ce urma. După ultima întrerupere trebuia să se declanşeze atacul general.Armata română a primit din partea generalului Alexandru Cernat Ordinul de operaţii nr. 54, în care i se detaliau obiectivele, dispozitivul şi modul de desfăşurare a atacului general de a doua zi. Divizia a 3-a a adoptat un dispozitiv pe două eşaloane. Primul eşalon a format două coloane de atac, prima, compusă din patru batalioane, urmând să execute atacul asupra redutei Griviţa. A doua coloană, formată din trei batalioane avea misiunea să facă siguranţa coloanei principale şi să manevreze spre nord-est, uşurând atacul. În eşalonul doi au fost păstrate trei batalioane, dispuse înapoia centrului. Divizia a 4-a urma să atace într-un dispozitiv pe trei eşaloane. Prima coloană era compusă din patru batalioane şi ataca reduta Griviţa. A doua, constituită din trei batalioane, reprezenta eşalonul de susţinere, având misiunea de a întări atacul, iar a treia din cinci batalioane era rezerva marii unităţi. Divizia de rezervă, mai puţin un batalion lăsat în lucrările de la Verbiţa, constituia rezerva Armatei de operaţii.În ziua de 30 august / 11 septembrie, la ora fixată s-a declanşat atacul general. Trupele române din cele două coloane de atac au avut însă surpriza să constate existenţa a două redute în loc de una, aşa cum se cunoştea până atunci. Nici trupele ruse, care fuseseră dispuse anterior, nici unităţile române ce se aflau de o săptămână în faţa Griviţei, n-au constatat existenţa a două redute. Ca atare, concepţia iniţială a comandamentului român de a executa un atac concentric asupra redutei Griviţa nu s-a putut aplica. În fapt, Divizia a 3-a a atacat aşa-numita redută Griviţa 2, iar Divizia a 4-a, reduta Griviţa 1.Primul atac al celor două divizii a fost respins, cu pierderi grele pentru atacatori. Informat de acest insucces, comandamentul român a hotărât ca Divizia a 3-a să rămână pe poziţii, iar Divizia a 4-a să reia atacul asupra redutei Griviţa 1. Aceasta a fost cucerită abia în al patrulea asalt, trupele otomane retrăgându-se în reduta Griviţa 2. A fost, în fapt, singurul succes al zilei, deoarece trupele ruse n-au reuşit să se menţină în poziţiile cucerite. Plevna s-a dovedit pentru a treia oară de necucerit. Cauzele succesului parţial al armatei române rezidă în: insuficienta activitate informativă desfăşurată de luptele ruse şi române, ele neştiind de existenţa celor două redute; cooperarea defectuoasă dintre artilerie şi infanterie; lipsa de simultaneitate a atacului celor două divizii române; neîntrebuinţarea eficientă a rezervelor. Comportarea trupei şi a ofiţerilor a fost însă cu totul deosebită, fapt remarcat de comandanţii ruşi, de corespondenţii presei străine…..După eşecul celei de-a treia bătălii de la Plevna, au avut loc două consilii de război în zilele de 1-2 / 13-14 septembrie, la care au participat cele mai înalte personalităţi ruse şi române. După ample discuţii s-a decis menţinerea şi consolidarea poziţiilor cucerite, aducerea de noi trupe din Rusia şi încercuirea Plevnei. Pe această bază s-a elaborat un nou plan de operaţii pentru forţele româno-ruse care a fost aplicat în două etape. Prima s-a desfăşurat până la sfârşitul celei de-a doua decade a lunii octombrie 1877 şi a constat în îmbunăţirea şi consolidarea poziţiilor deţinute şi realizarea unor noi lucrări de fortificaţii. În această perioadă, armata română a executat două atacuri infructuoase asupra redutei Griviţa 2, în zilele de 6/18 septembrie şi 7/19 octombrie.A doua a avut loc de la sfârşitul celei de-a doua decade a lunii octombrie, până la 28 noiembrie / 10 decembrie 1877, şi a constat în realizarea dispozitivului de încercuire completă a Plevnei. El cuprindea şase sectoare, armata română ocupând cu diviziile 2 şi 3 sectorul unu cu o dezvoltare frontală de 20 km, cea mai mare de altfel, iar Divizia 4 intra în sectorul 6. Încercuirea completă a Plevnei a pus armata otomană într-o situaţie dificilă, stocurile de provizii, muniţie şi medicamente scăzând continuu. În aceste condiţii, Osman Paşa, de acord cu principalii colaboratori, a decis străpungerea inelului de încercuire, efortul urmând a fi realizat spre a ieşi la vest de râul Vid. Trupele aflate la dispoziţie au fost împărţite în două coloane, egale ca valoare, între ele fiind dispus un convoi cu samare şi trăsuri.Acţiunea lui Osman Paşa a început în dimineaţa zilei de 28 noiembrie / 10 decembrie 1877, coloana principală otomană atacând poziţiile deţinute de Divizia 3 grăniceri rusă. Aceasta a rezistat cu îndârjire, iar către ora 10,30 i-a venit în ajutor, la momentul oportun, Brigada 1, comandată de colonelul Grigore Cantilli, din Divizia 4 română. În acest timp, sesizând mişcările forţelor otomane, detaşamentul român, comandat de locotenent-colonelul Ioan Cotruţ, a ocupat reduta Griviţa 2. Colonelul Mihail Cerchez a dispus apoi ca întreaga Divizie 2 română să înainteze, ocupând redutele de la Bukov. În după-amiaza zilei, la Divizia 2 română s-a prezentat un parlamentar otoman care a anunţat că Osman Paşa este gata să înceteze lupta. Colonelul Mihail Cerchez, împreună cu un grup de ofiţeri, a luat contact cu generalul otoman, acesta fiind ulterior preluat de trupele ruse. Ţarul Alexandru al II-lea, marele duce Nicolae şi domnitorul Carol I au avut faţă de Osman Paşa o atitudine de respect, apreciindu-i valoarea şi competenţa.Succesul obţinut în cea de-a patra bătălie a Plevnei s-a datorat în bună măsură şi armatei române, care a intervenit oportun în vâltoarea luptei, ea fixând, prin acţiunile sale, intervenţia celui de-al doilea eşalon al armatei otomane. Marele duce Nicolae, într-un ordin de zi, recunoştea această contribuţie. „Rezultatele strălucite care s-au dobândit la Plevna – se arăta în document – sunt datorate în mare parte cooperaţiunei bravei armate române, precum şi imboldului pe care trupele aliate îl primea de la comandantul lor imediat (domnitorul Carol I al României), la care au admirat activitatea, curajul şi devotamentul la datoria sa de oştean.În condiţiile operaţiilor militare din anul 1877, Plevna a devenit dintr-un obiectiv militar secundar la începutul campaniei, unul de importanţă strategică, decisiv pentru întregul război. Pentru cucerirea lui a fost nevoie de aproape şase luni de zile, de susţinerea a patru bătălii, de mari eforturi materiale şi umane. Eşecurile trupelor ruse din primele două bătălii au determinat comandamentul rus să facă apel la armata română, singura forţă militară care putea interveni în timp util. Marile unităţi române au acţionat la Plevna, timp de 109 zile, între 12/24 august şi 28 noiembrie / 10 decembrie 1877. Ele au participat la a treia bătălie, unde au obţinut singurul succes notabil, cucerirea redutei Griviţa 1, la asediul Plevnei, precum şi la ultima bătălie, aducând o importantă contribuţie la eşuarea străpungerii încercuirii de către armata otomană, comandată de Osman Paşa.În toată perioada trupele române au reprezentat 30-40% din totalul forţelor care au atacat şi asediat Plevna. Reamintim, de asemenea, faptul că Armata de vest a fost comandată de domnitorul României, prinţul Carol I. Pierderile trupelor române au fost şi ele însemnate. Astfel, numai în bătălia a treia, marile unităţi române au înregistrat 53 de ofiţeri şi 2.511 trupă, morţi şi răniţi. Deşi armata română nu avea experienţă de război prea bogată, ea a dovedit în bătălia Plevnei o capacitate combativă ridicată, comparabilă cu cea a aliatului rus şi a adversarului – armata otomană……Articol scris pentru romanii de pretutindeni cat si vorbitorilor de limba romana de pe mapamond, pentru cunoasterea momentului istoric in adevar si dreptate. Acesta este publicat de ziarul Radio Metafora din Seattle, W.A., USA, www.radiometafora.ro.

Dacia –  Romania la 11 septembrie 2019
Profesor Jurist Marin Dragoi
Director Adjunct Juridic Ziarul Radio Metafora Seattle – U.S.A.
www.radiometafora.ro
Vice president W.A.R.M.