Trump ii cere liderului suprem al Iranului sa fie atent la ce vorbeste
Sambata, 18 Ianuarie 2020, ora 07:35 Presedintele SUA, Donald Trump, i-a cerut vineri ayatolahului Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, sa fie atent la ce vorbeste, dupa o predica in care acesta a denuntat ”clovnii americani” care mint, potrivit lui, in ”cel mai vicios” mod, relateaza AFP.
„Asa-numitul ‘lider suprem’ al Iranului, care nu mai este foarte suprem in ultima vreme, a spus lucruri neadevarate despre Statele Unite si Europa”, a scris pe Twitter Donald Trump.
”Economia lor se prabuseste si poporul lor sufera. Ar trebui sa fie foarte atent la cuvintele sale!”, a adaugat el, referindu-se la factorul de decizie final din principalele dosare ale Republicii Islamice.
In cursul unei rare predici rostite la moscheea Mosalla din Teheran, ghidul suprem i-a atacat in special pe europeni pe i-a acuzat ca sunt ”valetii” Statelor Unite in dosarul nuclear.
Predica sa a fost intrerupta de sloganurile ”Moartea Americii” si ”Moarte Israelului” strigate de multimea care a iesit din moscheea de pe esplanada din jur, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat.
Statele Unite l-au ucis, la 3 ianuarie, pe generalul iranian Qassem Soleimani intr-un atac cu drona la Bagdad.
Ministrul pakistanez de externe, Shah Mehmood Qureshi, a dat asigurari, vineri, in cursul unei vizite la Washington, ca Teheranul incearca sa diminueze tensiunile cu Washingtonul. ”Nu vor razboi, nu mai vor varsare de sange”, a spus el.