Ce s-a întâmplat astazi de-a lungul istoriei – 24.07.2020
Radu-Ion Gheorghe
1. În 1772, s-a desfășurat Congresul de pace de la Focșani și București, în cadrul căruia delegațiile Moldovei și Țării Românești au cerut independența, sub garanția Austriei, Rusiei și Prusiei, și unirea celor două țări românești.
2. În 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a avut loc unificarea grănicerilor munteni și moldoveni, punându-se astfel bazele instituției moderne de pază a frontierelor țării.
3. În 1923, s-a semnat tratatul de la Lausanne, prin care se stabileau granițele moderne ale Turciei, în urma războiului turc de independență.
4. În 1945, în timpul Conferinței de la Potsdam, președintele american Harry Truman l–a informat pe liderul sovietic Iosif Stalin despre producerea în Statele Unite a bombei atomice.
5. În 1990, Senatul României adoptă un proiect de lege prin care se instituie ca sărbătoare națională a României ziua de 1 decembrie, zi în care, în anul 1918, a avut loc unirea Transilvaniei cu România.
6. În 2001, Simeon de Saxa-Coburg și Gotha, care în copilărie fusese ultimul țar al Bulgariei, a devenit prim ministru al acestei țări. Acesta avea să deţină funcţia de şef al guvernului bulgar până în 2005.
7. În 2019, ca urmare a demisiei Theresei May, Boris Johnson devine noul prim ministru al Marii Britanii.
Surse informaţii:
· www.onthisday.com
·
Carmen Draghici Hopartean
a editat un document în grupul
Info Arthis

Consiliul national de securitate si Guvernul Belgiei au adoptat urgent noi masuri de securitate ! 27.07.2020
Cercul social redus la 5 persoane, aceleasi, pâna la sfârsitul lui august Consiliul national de securitate a decis sa reduca cercul social la 5 persoane în plus fata de familie. „Începând cu 29 iulie
Vezi mai mult
Consiliul national de securitate si Guvernul Belgiei au adoptat urgent noi masuri de securitate ! 27.07.2020
Cercul social redus la 5 persoane, aceleasi, pâna la sfârsitul lui august
Consiliul national de securitate a decis sa reduca cercul social la 5 persoane în plus fata de familie. „Începând cu 29 iulie timp de patru saptamâni, cercul nostru social va fi restrâns. Era limitat la 15 persoane dar începând de miercuri, va fi redus la 5 persoane , timp de patru saptamâni » a declarat Prim-ministrul belgian, Sophie Wilmès. Acest cerc va trebui sa ramâna acelasi pâna la sfârsitul lunii august, în plus fata de familie. Copiii de mai putin de 12 ani nu fac parte din aceste persoane.
Evenimentele private vor fi limitate la 10 persoane
Sophie Wilmès a anuntat ca evenimentele private ca « iesiri, întâlniri, reuniuni familiale » vor fi limitate la 10 persoane maximum în plus fata de famille. „Aceasta limita este valabila si pentru receptii „.
Un public redus pentru evenimentele mari
Capacitatea de participare la evenimente publice este redusa.
Este diminuata la jumatate, doar 100 de persoane mai pot asista la un eveniment ce are loc în interior si 200 în exterior.
Purtarea mastii la aceste evenimente este obligatorie.
În ceea ce priveste evenimentele private, ele sunt limitate la 10 persoane. Ele trebuie organizate cu mentinerea distantei necesare si trebuie respectate regulile de igiena cele mai stricte. Acelasi lucru este prevazut si pentru ceremoniile de casatorie.
Telemunca este recomandata în aceasta perioada
A treia masura se refera la modalitatile de munca. Primul-ministru belgian si Consiliul national de securitate constata ca « telemunca a fost aproape abandonata ». Se recomanda în aceasta perioada reluarea intensa a aceastei modalitati de lucru. Exista mijloace de a gasi un sistem de rotatie între colegi. Si acest lucru reprezinta una dintre solutiile pozitive ale iesirii din izolare.
Cumparaturile se vor face de o singura persoana
În magazine cumparaturile se vor face iarasi de catre o singura persoana. Exceptie, daca sunteti însotiti de un minor care traieste în aceeasi casa sau de o persoana care necesita asistenta. Durata cumparaturilor nu trebuie sa depaseasca 30 de minute. Pentru a evita aglomeratiile în locuri foarte frecventate ale tarii, masura care prevedea sa se acorde calatorii gratuite cu trenul este amânata pentru luna septembrie.
Alte decizii importante:
La Bruxelles :
Purtarea mastii este obligatorie în foarte multe zone ale capitalei pentru pietoni dar si pentru ciclisti, cei care circula cu trotinete si pentru cei care fac jogging.
La Foire de Midi – eveniment popular anual foarte asteptat de numerosi cetateni, a fost în aceasta dupa amiaza anulat.
În Flandra occidentala
Provincia Flandra occidentala nu va lua alte masuri suplimentare pentru a combate acest al doilea val de contaminare cu coronavirus, a indicat, luni, guvernatoarea Anne Martens.
În aceasta regiune, în mod principal sudul litoralului belgian se confrunta cu o crestere mai mare a contaminarilor.
În statiunile belgiene de pe coasta Marii Nordului, masca este obligatorie pe dig, înca din aceasta sâmbata.
Primaria din Ostende a impus masca tuturor persoanelor începând de la 12 ani, chiar daca sunt asezate. Doar daca mâncati sau beti ceva puteti retrage temporar masca. Obligatia purtarii mastii este si pentru ciclisti, joggeri sau cei care merg cu cuistax-ul.
La Knokke sportivii si ciclistii pot sa circule fara masca.
Sursa : RTBF
Va era dor de povestile din pandemie? Urmariti-le în fiecare zi pe pagina facebook a TVR International de la ora 20.30 (ora României) si 19.30 (ora Belgiei).
Din amintirile lui Carmen Drăghici Hopârtean răsar personaje, unele senine, altele de-a dreptul mitice și uneori neobișnuite. Dintre acestea din urmă fac parte proștii satului, cei de care râdem cu milă, curiozitate și frică de durerea pe care o trăiesc.
Adaptarea și editarea video: Raluca Tudor și Lucian Băbeanu.

0:05 / 3:08
Din amintirile lui Carmen Drăghici Hopârtean răsar personaje, unele senine, altele de-a dreptul mitice și uneori neobișnuite. Dintre acestea din urmă fac parte …
Vezi mai mult
io-Televiziunea Arthis – Bruxelles