TITULARIZARE 2020. Subiectele şi baremele au fost publicate de Ministerul Educaţiei
Publicat: (acum 16 ore) // Actualizat: (acum 16 ore) // Sursa: romaniatv.net
Subiectele şi baremele de la examenul de titularizare 2020 au fost publicate de Ministerul Educaţiei. Peste 30.000 de profesori s-au luptat, miercuri, pentru cele mai puţine posturi scoase la concurs de Ministerul Educaţiei în ultimii cinci ani, mai exact 4.030.

Citeşte şi: TITULARIZARE 2020. Proba scrisă a concursului de titularizare va avea loc miercuri
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în perioada 12 – 14 august.
Imnul Romaniei interpretat de zeci de artisti la 2000 metri altitudine, langa Crucea de pe Caraiman

Seful Inspectoratului Judetean de Jandarmi Prahova, Liviu Coman, a declarat, pentru AGERPRES, ca peste o suta de turisti au fost prezenti pe platoul din apropierea Crucii Caraiman, unde zeci de artisti condusi prin acorduri de nai de artistul Nicolae Voiculet, dar si aproximativ 70 de jandarmi din Prahova si Brasov au interpretat imnul national si alte cantece patriotice.
Participantii au purtat drapelul national si chiar au afisat un tricolor de mari dimensiuni, unii cantand cu mana la inima, iar altii cu privirea indreptata spre cer, artistul Nicolae Voiculet declarand, anterior, ca pentru el imnul national este „o rugaciune in memoria celor care si-au dat viata pentru Romania”.
Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, denumita oficial Crucea comemorativa a eroilor romani din Primul Razboi Mondial, este un monument istoric situat in Muntii Bucegi. Acesta este de forma unei cruci latine, avand o inaltime de 39,3 metri si a fost construit intre anii 1924-1928 in apropiere de Varful Caraiman, la altitudinea de 2.291 m, pentru a cinsti memoria celor 30.000 de militari romani cazuti in luptele de pe Valea Prahovei, in Primul Razboi Mondial. In anul 2013, acest monument a fost desemnat, de Guinness World Records, ca fiind cea mai inalta cruce din lume amplasata pe un varf montan.
Evenimentul, care face parte din turneul national D.O.R. (Dumnezeu Ocroteste Romania), initiat de artist, a fost organizat de Asociatia Culturala „Nicolae Voiculet”, cu sprijinul Ministerului Culturii, al Institutului Cultural Roman, al Primariei orasului Busteni si al Jandarmeriei Romane.
Situaţie îngrijorătoare la Facultatea de Farmacie din Cluj. S-a intrat cu media 5,22, în 2019 au fost mai puţin candidaţi decât locuri
Publicat: Marţi, 28 Iulie 2020 12:21 // Actualizat: Marţi, 28 Iulie 2020 12:52 // Sursa: romaniatv.net
Autor: Ionela Marcu
Cea mai mică notă de admitere cu care s-a intrat prin concurs la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a fost 5,22, la specializarea Farmacie. Anul trecut, la aceeași facultate, numărul de candidați a fost mai mic decât numărul de locuri.

Spre comparație, la UMF București, la Farmacie, ultima medie de admitere a fost anul acesta 7,50, la Facultatea din Târgu Mureș media a fost 6,07 la studiul în limba română și 6,14 la linia maghiară.
Citeşte şi REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2020. Cu ce medii s-a intrat la UMFCD „Carol Davila” Bucureşti
De remarcat însă, că la Cluj Napoca, la Asistență Medicală Generală, Radiologie şi Imagistică, Tehnică Dentară și Nutriţie şi Dietetică prima notă de intrare a fost 10, iar cele mai mici au fost cuprinse între 9 și 9,40. Cele mai căutate specializări au fost Radiologie şi Imagistică cu 5,4 concurenţi pe loc, Asistenţă Medicală Generală cu 4,5/loc, urmată de Balneo-fiziokinetoterapie şi Recuperare cu 3 candidaţi pentru un loc, în timp ce pentru Nutriţie şi Dietetică s-au înscris aproape 4 candidaţi pe un loc.
La Medicină concurența a fost de 2,86 înscriși pentru un loc. Interesul crescut pentru Tehnică Tentară s-a menţinut, cu 4,4 candidaţi/loc. La Medicină Dentară și la Farmacie s-au înscris mai puţini candidaţi anul acesta decât în 2019.
Examenul de admitere de la UMF Cluj-Napoca s-a desfășurat, în premieră, în două zile consecutive, 25 și 26 iulie.
Klaus Iohannis: Şcoala nu va începe în condiţii normale
Publicat: (acum 13 ore) // Actualizat: (acum 13 ore) // Sursa: romaniatv.net
Autor: Filip Stan
Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că şcoala nu va începe în condiţii normale deoarece pandemia nu se va termina în septembrie. Preşedintele a precizat că măsurile vor fi gândite în primul rând pentru siguranţa copiilor şi a profesorilor.

„Am avut numeroase discuții cu ministerul Educației, specialiști, alți miniștri. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii și scenarii. Am invitat pe premier, ministrul Educației la o discuție săptămâna viitoare, când sper că vom putea contura niște scenarii ce vor putea fi comunicate public.
Școala nu va începe în condiții normale, pentru că pandemia nu dispare până în septembrie. Ar fi foarte complicat să avem doar școală online. Și atunci ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde în funcție de specificul local vom avea mai multă școală online sau cu prezență fizică.
Măsurile pe care le vom lua sunt gândite în primul rând pentru siguranța copiilor, a profesorilor. Mai multe răspunsuri vom avea săptămâna viitoare”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri seară.
Reamintim că în anul şolar 2019 – 2020, cursurile au fost suspendate în 11 martie.