Primul operator privat cu două perechi de trenuri București-Constanța în fiecare zi
Primul operator feroviar privat care pune în circulație două perechi de trenuri București-Constanța în fiecare zi este societatea craioveană Softrans.

”Așa cum se cuvine pentru un OTF privat de transport călători serios, Softrans SRL a introdus toate cele trei EMU (rame electrice – n.red.) în circulație din data de 07-08-2020 și a venit cu o nouă rută în peisajul feroviar din România. Nu este o rută permanentă, ci un tren care va circula numai în timpul sezonul estival.
Dragi prieteni feroviari și nu numai, Softrans SRL a introdus în circulație noile trenuri sezoniere după cum urmează:
IR 15982 55)-București Nord (09:28-09:50)-Constanța (11:51).
IR 15985 Constanța (16:50)-București Nord (19:08-19:36)-Brașov (22:09)”, se arată pe Pagina de Facebook România Feroviară.
Trenuri București-Constanța fără opriri intermediare, de la Softrans și CFR Călători
Trebuie menționat faptul că, în premieră, un operator privat introduce trenuri care circulă fără opriri intermediare între București și Constanța. Este vorba de IR 15982. La întoarcere, IR 15985 are oprire doar în stația Fetești.
Până acum, doar operatorul feroviar de stat CFR Călători punea în circulație două perechi de trenuri București-Constanța fără opriri intermediare – IR 1681/1682 și IR 1683/1684.
”Softrans SRL devine astfel primul OTF privat din România care în timpul sezonului estival introduce două perechi de trenuri pe M800, IR 15982/15985 și IR 15984/15983. Cealaltă trasă rămâne ruta clasică Craiova-București Nord-Brașov cu IR15931/15934”, se mai arată în postarea celor de la România Feroviară.
Mai multe detalii despre mersul trenurilor Softrans puteți citi AICI. În timpul sezonului estival, pe ruta București-Constanța mai circulă trenurile altor doi operatori privați – Astra Trans Carpatic și Regio Călători, ambele cu traseul prelungit până la Mangalia.
Radu Tudor, simulări de calcule pentru pensii. Câți bani primesc pensionarii în plus, de la 1 septembrie2020 • 20:40

Radu Tudor a comentat în emisiunea sa, Punctul de întâlnire, de la Antena3, decizia Guvernului de a tăia aproape 2 miliarde de lei de la bugetul ministerului Muncii. Banii provizionați pentru pensii au fost relocați în bugetele altor instituții, conform rectificării bugetare.
”Ne-am uitat pe documentele minsterului Muncii și cred că cea mai importantă chestiune în privința acestei măriri de 14% pe care Guvernul o anunță astăzi este cea a modificării punctului de pensie.”, a explicat Radu Tudor.
Punctul de pensie, care în momentul acesta este de 1.265 de lei, crește cu 177 de lei și ajunge la 1.442 de lei, începând cu 1 septembrie. Dacă pensiile s-ar fi majorat cu 40%, punctul de pensie ar fi crescut la 1.775 lei.
Radu Tudor, simulări de calcule pentru pensii. Câți bani primesc pensionarii în plus, de la 1 septembrie
Radu Tudor, simulări de calcule pentru pensii, de la 1 septembrie. Câți bani primesc pensionarii în plus
Aproape 5 milioane de pensionari urmează să primească, între 1-15 septembrie, pensiile majorate conform noilor calcule. ”Uitați-vă pe talonul de pensie pe luna august, vedeți câte puncte de pensie aveți și înmulțiți-le cu 1.442 și veți ști exact ce sumă primiți în septembrie”, a explicat realizatorul Radu Tudor.
Pentru cei aproape un milion de pensionari care încasează pensia minimă, creșterea va fi de la 704 lei la 800 de lei.
”Atenție. S-ar putea să mai avem surprize, pentru că în momentul în care se mărește punctul de pensie, s-ar putea să treceți la un alt nivel de impozitare. Până în acest moment, pensiile mai mici de 2.000 de lei sunt scutite de la impozitare, dar dacă treceți de 2.000 de lei, s-ar putea ca mărirea asta pe care o primiți să fie mai mică decât vă așteptați.”, a mai precizat Radu Tudor.
Aproape 2,7 milioane de pensionari care au pensii sub 1.265 de lei, primesc în plus între 96-177 de lei, începând din septembrie.
Pentru pensionarii care au primit în luna august pensii cuprinse între 1.265 de lei și 500 de lei, majorarea va fi cuprinsă între 177 de lei și 700 de lei.
Cei cu pensie peste 5.000 de lei, aproximativ 27.000 de pensionari, ar urma să beneficieze de o creștere de 700 de lei, din septembrie.
Categorii de pensionari în România
Din cei 4.674.649 pensionari din România:
– 3.633.609 au ieșit la limită de vârstă
– 100.000 s-au pensionat anticipat și nu au stagiul complet
– 468.000 au pensie de invaliditate
– 492.046 au pensie de urmaș.