Astra Vagoane – CRRC, la un pas de semnarea contractului pentru trenurile de scurt parcurs
Curtea de Apel București a respins marți cererea de revizuire depusă de compania franceză Alstom la licitația de achiziție de trenuri electrice regionale organizată de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Tot Curtea de Apel va judeca însă în septembrie acțiunea celor trei competitori împotriva anulării licitației, decisă de Tribunalul București. Dacă judecătorii o vor accepta și nu se va dispune o reevaluare, CRRC Astra – Vagoane ar putea câștiga contractul de 40 de rame regionale.
doru.cireasa@clubferoviar.ro

Curtea de Apel București a respins marți cererea de revizuire depusă de compania franceză Alstom. „Respinge revizuirea (…) Solutia pe scurt: Respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunţată azi, 25 august 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, au decis judecătorii.
Cererea de revizuire a privit o decizie a secţiei de Contencios Adminsistrativ și Fiscal, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, din 16 martie, prin care au fost respinse contestaţii ale Siemens şi Alstom.
Surse din sectorul feroviar au explicat că astfel de cereri se formulează în situația în care apar elemente noi care ar infirma decizia inițială a instanței. Absența unor astfel de elemente ar putea explica respingerea cererii.
În paralel însă cu aceste acțiuni se judecă în septembrie la Curtea de Apel o altă acțiune a celor trei competitori privind anularea procedurii decisă de Tribunalul București la 12 iunie. “Admite cererea principală şi cererile conexe. Anulează procedura de atribuire. Obligă pârâţii din cererea conexă nr. 2036/3/2020 la cheltuieli de judecată în sumă 20.000 lei onorariu de avocat diminuat”, se arăta în decizia Tribunalului București din 12 iunie.
Tribunalul București în iunie: nu se poate desemna clar un câștigător
Tribunalul a constatat că Autoritarea pentru Reformă Feroviară (ARF) a analizat superficial oferta chinezilor pe care a desemnat-o câștigătoare și că aceștia nu pot livra primul tren în termenul ofertat, de 18 luni. Mai mult, pentru că nu pot fi verificate cifrele declarate de participanți privind consumul de energie, nu se poate stabili clar un câștigător, se explică în motivarea instanței.
Tribunalul București a decis anularea licitației din cauză că nu mai era posibilă “remedierea actului atacat”. Mai exact, instanța arată că “prin modul de calcul al consumului de energie stabilit de către ARF, în aplicarea deciziei CNSC, nu se poate verifica realitatea valorilor declarate de către ofertanți”.
Ce se întâmplă în septembrie
Dacă se va decide la finele primei decade din septembrie că procedura nu trebuie anulată și că ofertele nu trebuie nici acestea reanalizate, asocierea CRRC China – Astra Vagoane România are șanse să semneze contractul cu ARF. Asocierea a fost desemnată inițial câștigătoare, iar ulterior CNSC a decis reevaluarea ofertelor. ARF a menținut câștigătorul desemnat inițial, însă, cum am explicat, Tribunalul București a decis ulterior, în urma unei acțiuni, anularea procedurii.
O licitație de un miliard de euro
ARF a lansat pe 3 aprilie 2019 licitaţia pentru achiziţia trenurilor de călători. Licitaţia vizează iniţial 40 de trenuri electrice regionale RE-R, cu posibilitatea suplimentării cu încă 40 de rame electrice. Valoarea estimată se regăsește în intervalul: – 1.707.125.000 lei, fără TVA, contravaloarea a 40 rame cu 15 ani mentenanță, – 4.557.130.000 lei, fără TVA lei pentru 80 trenuri cu 30 ani mentenanță. Până la termenul limită din 19 iulie 2019, ARF a primit trei oferte, respectiv de la Alstom Ferroviaria SPA, CRRC Qingdao Sifang şi Siemens Mobility. Noile rame vor circula cu viteză maximă de 160 km/h. Finanțarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM , iar cofinanțarea este asigurată de la bugetul de stat. ARF are calitatea de beneficiar direct în cadrul POIM, în condiţiile prevăzute în Ghidul solicitantului, pentru fondurile alocate sectorului de transport feroviar.
CFR a desemnat consultantul pentru modernizarea Brașov – Sighișoara
Valoarea contractului de consultanță este de aproape 50 de milioane de lei.
doru.cireasa@clubferoviar.ro
CFR SA a desemnat asocierea TPF Inginerie – ISPCF – Baincons Impex SRL drept câștigătoare a licitației de consultanță pentru modernizare pentru linia de cale ferată Brașov – Sighișoara. Contractul a fost împărțit în două părți, anume loturile 1 și 3, respectiv Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, cu o valoare de 28,33 milioane lei și Apața – Cața cu o sumă de 20,89 milioane lei.
La licitație a mai participat asocierea 3TI Progetti – Ingegneria Integrata Italia – Yuksel Turcia pe ambele loturi.
Ce presupun lucrările
În cazul secțiunilor Brașov – Apața și Cața – Sighișoara lucrările sunt făcute de asocierea RailWorks formată din companiile Alstom, Arcada, Aktor, Euroconstruct Trading 98.
Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, în lungime totală de 86 de km, este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/oră, pentru trenurile de călători și 120 km/oră pentru cele de marfă. Contractul prevede o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii CF, consolidări poduri, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, linie de contact, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, instalații electrice, instalații sanitare, instalaţii termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecţia mediului.
În cazul secțiunii Apața – Cața, contractul pentru execuție nu a fost încă semnat. Valoarea totală estimată a contractului este de 2,86 miliarde lei, fără TVA (615,7 milioane euro), sursa de finanţare fiind asigurată de Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în proporţie de 81,74%, iar cofinanţarea în proporţie de 18,26% de la Bugetul de Stat.
Subsecţiunea Apaţa – Cața, parte a tronsonului feroviar Braşov – Sighişoara, este situată pe Axa prioritară TEN-T 22 (Coridorul Rin-Dunăre, ramura nordică) Nürnberg – Praga – Viena – Budapesta – Curtici – Simeria – Brașov – București – Constanța, iar modernizarea acestei subsecţiuni contribuie la dezvoltarea infrastructurii feroviare prin sporirea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi la 120 km/h pentru trenurile de marfă.
Modernizarea secţiunii Apaţa – Cața contribuie la atingerea obiectivului principal de promovare a mobilităţii sustenabile pe secţiunea frontiera maghiară – Curtici – Arad – Simeria – Sighişoara – Braşov, prin creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h, reducerea duratei de transport, creşterea siguranţei feroviare, facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, introducerea sistemelor moderne de semnalizare şi de management al traficului, îmbunătăţirea gradului de confort oferit călătorilor în staţiile de cale ferată.
Proiectul de modernizare pe această secţiune cuprinde o gamă variată de lucrări feroviare, precum infrastructura, suprastructura căii ferate, lucrări de artă – poduri/podețe/viaducte/tuneluri, electrificare şi energoalimentare, telecomunicaţii feroviare (inclusiv GSM-R), semnalizare feroviară (centralizare electronică şi ETCS nivel 2) şi lucrări de construcţii civile în staţii.
Ora de iarna 2020. In ce data si la ce ora trecem, de fapt, la ora de iarna
Ora de iarna 2020. In ce data si la ce ora trecem, de fapt, la ora de iarna
Ora de iarna este, de fapt, ora standard. Multe tari din lume NU au adoptat ora de vara, printre ele numarandu-se si Rusia. Motivul invocat este ca multi cetateni deveneau haotici si bulversati, avand probleme cu randamentul la locul de munca.Anul acesta, trecerea la ora de iarna se face in noaptea de 24 spre 25 octombrie. In ultimul wekend din luna, ora 4:00 va deveni ora 3:00. Medicii sustin ca schimbarea orei ne poate afecta serios organismul. Copiii si varstnici resimt cel mai puternic aceasta schimbare.Trecerea la ora de iarna poate cauza insomnii, oboseala, anxietate si dureri de cap. Tocmai de aceea, Ministerul Sanatatii a cerut in 2018 sa se renunțe la schimbarea orei.
Ora de iarna 2020. „Noi funcționăm după lumina solară și în momentul în care se scurtează ziua ne simțim mai obosiți sau chiar avem deficit de atenție”, spune Lorena Diaconescu, psiholog, conform stiridirecte.ro.