Coada uriasa de camioane la granita cu Ungaria. Coloana s-a intins pe 12 km

„E o nebunie, mereu este asa in ultimele luni, habar n-am ce se intampla in terminal aici, nimeni nu ne ajuta. Deja nervii sunt la pamant”, a spus un sofer pentru Digi24.
Potrivit aplicatiei online de monitorizare a timpilor de asteptare de la frontiera, pe arterele dedicate camioanelor timpul mediu de asteptare a depasit 3 ore. Politia de Frontiera spune ca a luat masuri pentru fluidizarea traficului.
„S-au dispus masuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalitatilor de frontiera, precum si a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, in functie de configuratia si capacitatea maxima permisa de infrastructura punctelor de trecere”, a declarat Laura Bondar, purtator de cuvant al Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Oradea pentru sursa amintita.
Autoritatile recomanda soferilor de autocamioane sa foloseasca toate punctele de frontiera deschise tranzitului de marfuri.
Salariul minim a crescut. Consecința: Cresc și taxele!

Salariul minim a crescut începând cu data de 1 ianuarie 2021. Consecința va fi resimțită de multe firme și de persoane care întreprind activități pe cont propriu. Entitățile care își plătesc angajații cu salariul minim pe economie vor înregistra costuri ridicate. De asemenea, PFA-urile se raportează la un nou prag pentru plata obligatorie a contribuțiilor sociale.
Salariul minim brut a fost mărit, de la 2.230 la 2.300 de lei, potrivit HG nr. 4/2021, apărută miercuri seara în Monitorul Oficial. Angajatorii care au mai mulți angajați plătiți cu minimul pe economie vor trebui să crească costurile salariale cu 70 de lei pentru fiecare salariat. Celelalte salarii, care sunt puțin mai mari decât minimul pe economie, vor trebui să fie mărite și ele, conform avocatnet.ro.
Dacă salariul minim crește, automat crește și contribuția aceasta
Majorarea salariului minim brut presupune operarea modificării salariale și în Revisal, pentru fiecare angajat în parte. Hotărârea Guvernului 905/2017, care include regulile Revisal, dispune că schimbarea trebuie raportată în maximum 20 de zile lucrătoare de la momentul producerii sale.
„Contribuția la fondul de handicap este reglementată de Legea nr. 448/2006, care obligă firmele. Dar și autoritățile publice sau firmele de stat cu cel puțin 50 de angajați să angajeze persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4%. Cei care nu se achită de obligația asta au de plătit la stat lunar o sumă reprezentând salariul de bază minim brut”, conform sursei citate.
Salariul minim a crescut și atrage consecințe
Cei care lucrează cu interni sunt obligați prin lege să-i plătească. Cuantumul minim al indemnizației de internship e de cel puţin 50% din salariul de bază minim brut. Acordat însă proporţional cu numărul de ore de activitate desfăşurată.
Creșterea salariului minim brut pe țară implică și o majorare a remunerației zilierilor.
Contribuțiile la sănătate (CASS) și la pensii (CAS) ce se plătesc prin declarația unică, devin obligatorii numai de la un anumit prag al veniturilor nesalariale. Pragul se raportează la salariul minim pe economie. Orice modificare a acestuia atrage automat și modificarea obligației de plată a CAS și CASS. De la pragul din 2020, de 26.760 de lei, se ajunge acum la obligația de plată doar de la 27.600 de lei.
Încă un medic cunoscut avertizează că nu va primi bolnavi nevaccinaţi. Dr. Sorin Paveliu: „Dacă nu vor serul, să apeleze la alt cabinet”

Creşte numărul medicilor care anunţă că nu îi vor mai primi în cabinetele lor pe pacienții nevaccinați împotriva virusului Sars CoV-2.
După ce un medic din Călărași a spus ieri că va renunţa la pacienţii care nu vor să se imunizeze împotriva COVID-19, a venit acum şi rândul doctorului Sorin Paveliu, potrivit digi24.ro.
„În Centrul nostru sunt trei specialități, din care doar una singură este în relație cu Casa (de Asigurări de Sănătate – n.r.), respectiv diabetul.
Dr. Paveliu: Dacă cineva nu vrea să se vaccineze, să apeleze la alt cabinet. E un respect reciproc a vieții
Pentru pacienții cu diabet, CNAS-ul a permis consultațiile la distanță, dar a anunțat că de la 1 aprilie se renunță la consultul la distanță, urmând să intrăm în regim normal, pacienții să vină în cabinet, fără să existe vreo finanțare pentru materiale de protecție, dezinfectanți și așa mai departe. Ok, este decizia Casei.
Problema este că această decizie se bazează pe ideea că între 15 ianuarie și 1 aprilie, persoanele aflate la risc, cum este și cazul diabeticilor, și persoanele în vârstă cu boli cronice, în general, au timp să se vaccineze.
Dacă cineva nu vrea să se vaccineze este deja în afara acestui grup al oamenilor pentru care statul a decis să le asigure sursa de finanțare pentru a se vaccina și este decizia lor personală.
În aceste condiții, și decizia noastră personală este că dacă cineva nu vrea să se vaccineze, să apeleze la alt cabinet. Este o chestie de respect reciproc a vieții atât a noastră, cât și a vieții lor.
Dr. Sorin Pavliu: Nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să acceptăm o persoană posibil infectată și care i-ar putea infecta și pe alții, inclusiv pe noi
Noi suntem persoane de 60 de ani. Nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să acceptăm o persoană care este posibil infectată și care i-ar putea infecta și pe alții, inclusiv pe noi”, a explicat dr. Sorin Paveliu.
„Nu o facem haotic, fiindcă programările se fac cu trei luni înainte, fiecare pacient care sună este înștiințat de faptul că va trebui să aibă sau dovada de vaccinat sau dovada că s-a programat, pentru că e o hârtie pentru așa ceva, sau că are o contraindicație extraordinară care îl împiedică să se vaccineze, deși eu nu știu la ce s-ar putea referi așa ceva”, a adăugat medicul.
„Din păcate, marea majoritate a pacienților nu vor să se vaccineze și îmi dau seama că este o bătălie inegală, pentru că statul nu face ceea ce trebuie pentru a convinge acești oameni. Acești oameni sunt într-o eroare, dar nu este vina lor, pentru că nu sunt oameni de specialitate, sunt simpli pacienți. Sper ca statul să treacă de urgență la informarea corectă”, a punctat dr. Sorin Paveliu.
Declarația unică pentru 2021 a suferit modificări. Ce schimbări au fost anunțate de ANAF

Declarația unică – 2021 s-a modificat. ANAF a schimbat formularul unic, iar noul model a apărut marţi în Monitorul Oficial. Va fi folosit atât pentru definitivarea veniturilor din 2020 și a taxelor aferente, cât și pentru a estima veniturile din 2021. Dar și taxele aferente.
Declaraţia unică 2021. Noul model al formularului 212 a apărut în Monitorul Oficial. Din acest an există un nou termen de depunere pentru declarația unică – 25 mai.
Au fost introduse două secțiuni distincte pentru stabilirea și declararea obligațiilor fiscale datorate de către contribuabili pentru indemnizațiile de la stat prevăzute de OUG nr. 30/2020. Indemnizația pentru PFA-urile și alți profesioniști cu activitate întreruptă, precum și de OUG nr. 132/2020 (indemnizația pentru PFA-urile și alți profesioniști cu activitate redusă), conform siteului avocatnet.ro.
Modificarea termenului anual de depunere
Pentru ajutoarele acordate de stat, conform celor două ordonanțe, autoritățile au adus recent mai multe clarificări privind tratamentul fiscal, prin OUG 226/2020, care sunt utile inclusiv la completarea declarației unice;
introducerea rândurilor necesare pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2020 referitoare la deductibilitatea costului de achiziție al caselor de marcat electronice din impozitul anual pe venit, pentru persoanele fizice (atât pentru aparatele puse în funcțiune în 2018 și în 2019, cât și pentru cele puse în funcțiune în mod curent, începând din 2020);
modificarea termenului anual de depunere din 15 martie în 25 mai, conform Legii 296/2020.
Prin acest ordin s-au actualizat, în mod corespunzător, instrucțiunile de completare ale declarației unice. Momentan, formularul nu poate fi transmis Fiscului online, pentru că trebuie publicată versiunea electronică a acestuia.
La ce se folosește declarația unică – 2021
Declarația unică a fost introdusă în legislația fiscală în 2018 și este folosită, de principiu, de către de PFA-urile care obțin venituri independente sau de către cei care obțin venituri din profesii liberale, chirii sau dividende.
Prin intermediul declarației unice, contribuabilii declară ce venituri au avut în anul precedent. Pentru a stabili ce impozit și contribuții la pensii și sănătate au de plată la stat, și ce venituri estimează că vor avea în anul curent.
PFA-urile care obțin venituri independente vor putea obține în fiecare an, începând din 2021, bonificații pentru plata taxelor aferente. Acestea trebuie stabilite anual prin legile bugetului de stat (cu norme date prin ordin al Finanțelor). Bonificațiile se vor aplica atât la impozitul pe venit, cât și la contribuțiile pentru pensii și sănătate.
Leave a comment
You must be logged in to post a comment.