Adda NEAG

 

BONJOUR, TRISTEŢEA MEA! (POEME)

 

TRISTEŢEA

 

Plouă.. Doar plouă…

Acum nimic nu ne mai desparte,

Lumea tristă, ne înconjoară,

Cerul negru ne sufocă,

Oamenii ne urăsc.

Acum nu mai văd ziua ca atunci.

Printr-o crăpătură  mică de sticlă,

privesc..

 

Nimic nu e la fel.

Curcubeul e incolor,

Floarea se ofileşte..

Şi sufletul…

Sufletul moare!

 

Moare singur şi uitat,

În durere afundat.

Atunci, acum?

 

Ce mai contează..

Oricum toţi o să moară!

 

 

COPII DULCI

 

Sânge!

Ură!

Inimi frânte

şi dispreţ!

Noaptea se lasă.

Imagini la indigo

sunt pătate

Şi oglinzile sufletului

sparte.

 

Totuşi,

e târziu..

Se lasă ceaţa…

 

Începi să te repari..

Dar în zadar,

Inima ta…

NU e a mea!

 

 

TOT EA E CEA DORITĂ

 

E ciudat,

E întuneric

şi mi-e dor

de lumină.

 

E o foaie  pe jos,

suspină adânc

Plânge

şi aşteaptă cerneală.

 

Totuşi,

imaginaţia mea

dă culoare foii,

o face magică,

şi trezeşte

literele moarte .

 

Şi mintea-mi

pluteşte-n aer,

eu sunt pe nori

şi la baza

minţii

mele

de demon

purificat

Stă

acelaşi

înger

demonificat…

 

 

IMITAŢIA

 

Compatibilitatea sufletului cu mintea mea = zero.

Paradoxul minţii şi sufletului meu =  imposibil

Culoarea ochilor e incorectă

Şi vorbirea incoerentă.

Suflet – minte,

Minte – suflet,

Nu,nu!

Nu e simplu!

Moarte-moarte!

 

 

LUMEA-N JOS

 

Lumea-n jos!

Aud culori şi văd sunete,

Ating mirosuri şi simt lucruri.

Cad în sus şi ma ridic în jos,

Zâmbesc  plângând  şi mă bucur ţipând.

Scriu pentru a ucide  şi citesc pentru a învia.

Sufletul meu se divizează-n substraturi îmbibate în acid

Şi corpul se descompune încet.. încet…

Ştiam ca e o prostie sa ma joc de-a Dumnezeu.

———————————–

Adda NEAG

Oradea, 29 mai 2017